luni,6 octombrie, 2025
7 C
Cluj

Peste 130 de elevi sunt așteptați la Liceul German Sebeș unde are loc etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă

  • Liceul German Sebeș va găzdui etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă între 22-25 aprilie 2025, în colaborare cu Ministerul Educației și alte instituții.
  • Peste 130 de elevi din școlile cu predare în limba germană vor participa, reprezentând județe din întreaga țară, inclusiv Alba, Arad, Bihor și Cluj.
  • Județul Alba va fi reprezentat de un lot format din șase elevi de la Liceul German Sebeș, coordonați de profesori specializați.
  • Programul evenimentului include festivități de deschidere, probe scrise, activități culturale și educative, precum și vizite documentare în Sebeș și Alba-Iulia.
  • Directorul Liceului German Sebeș, Verona Maria Onofrei, a transmis felicitări elevilor și a subliniat importanța culturală și educațională a acestui eveniment.
  • The German High School in Sebeș will host the national stage of the Mother Tongue German Language and Literature Olympiad from April 22-25, 2025, in collaboration with the Ministry of Education and other institutions.
  • Over 130 students from German-language schools will participate, representing counties from across the country, including Alba, Arad, Bihor, and Cluj.
  • Alba County will be represented by a team of six students from the German High School in Sebeș, guided by specialized teachers.
  • The event’s program includes an opening ceremony, written tests, cultural and educational activities, as well as documentary visits in Sebeș and Alba-Iulia.
  • The director of the German High School in Sebeș, Verona Maria Onofrei, congratulated the students and emphasized the cultural and educational significance of this event.
  • A Sebesi Német Líceum 2025. április 22-25. között rendezi meg a Nemzeti Német Anyanyelvi Irodalmi Olimpiát, együttműködésben az Oktatási Minisztériummal és más intézményekkel.
  • Több mint 130 diák vesz részt a német nyelvű iskolákból, akik az ország különböző megyéit képviselik, beleértve Albát, Aradot, Bihart és Kolozsvárt.
  • Alba megye hat diákot delegál a Sebesi Német Líceumból, akiket szakképzett tanárok irányítanak.
  • Az esemény programja nyitóünnepséget, írásbeli vizsgákat, kulturális és oktatási tevékenységeket, valamint dokumentumlátogatásokat tartalmaz Sebesben és Alba-Iuliában.
  • A Sebesi Német Líceum igazgatója, Verona Maria Onofrei, gratulált a diákoknak, és hangsúlyozta az esemény kulturális és oktatási jelentőségét.
  • Das Deutsche Lyzeum in Sebeș wird vom 22. bis 25. April 2025 die nationale Runde der Olympiade für die Muttersprache Deutsch und Literatur ausrichten, in Zusammenarbeit mit dem Bildungsministerium und anderen Institutionen.
  • Über 130 Schüler aus deutschsprachigen Schulen werden teilnehmen und vertreten verschiedene Landkreise des Landes, darunter Alba, Arad, Bihor und Cluj.
  • Der Landkreis Alba wird von einem Team von sechs Schülern des Deutschen Lyzeums in Sebeș vertreten, die von spezialisierten Lehrern geleitet werden.
  • Das Programm der Veranstaltung umfasst eine Eröffnungszeremonie, schriftliche Prüfungen, kulturelle und bildende Aktivitäten sowie Dokumentationsbesuche in Sebeș und Alba-Iulia.
  • Die Direktorin des Deutschen Lyzeums in Sebeș, Verona Maria Onofrei, gratulierte den Schülern und betonte die kulturelle und bildende Bedeutung dieser Veranstaltung.

Sebeșul și Liceul German Sebeș găzduiesc, în perioada 22-25 aprilie 2025, etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă, înscrisă în calendarul competițiilor de nivel internațional, național și regional ce urmează a se desfășura pe parcursul anului școlar 2024/2025. Evenimentul este organizat de Liceul German Sebeș, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, Departamentul pentru Relații Interetnice, Inspectoratul Școlar Județean Alba și cu sprijinul generos al unor agenți economici locali și regionali.

Sunt așteptați, la Sebeș, peste 130 de elevi participanți provenind din școlile cu predare în limba germană sau școlile cu secții de predare în limba germană ale Bucureștiului și județelor Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mureș, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Timiș.

Județul Alba va fi reprezentat la această competiție de un lot format din șase elevi, după cum urmează: Tirza Hoster (clasa a VII-a, Liceul German Sebeș), Fabian-Dennis Mucsi-Amariței (clasa a VIII-a, Liceul German Sebeș), Caleb Dumitrean (clasa a IX-a, Liceul German Sebeș), Nadine Kellinger (clasa a X-a, Liceul German Sebeș), Daniel Aron Nan (clasa a X-a, Liceul German Sebeș) și Sara Stricat (clasa a XI-a, Liceul German Sebeș), coordonați de doamnele profesoare Ioana Neagu, Ileana Dănilă, Verona Maria Onofrei și Delia Cristina Răulea.

Etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă (Sebeș, 22-25 aprilie 2025) urmează să se desfășoare după următorul program:

MARȚI, 22 APRILIE 2025

  • Până la ora 15:00-sosirea, primirea și cazarea participanților (elevi și profesori însoțitori)-Hotel „Leul de Aur” Sebeș;
  • Ora 16:00: Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Germană Maternă-Biserica Evanghelică Sebeș;
  • Ora 19:30-Cină (Hotel „Leul de Aur” Sebeș);

MIERCURI, 23 APRILIE 2025

  • Ora 07:00-08:00-Mic dejun (Hotel „Leul de Aur” Sebeș);
  • Ora 08:00-08:15-Deplasarea participanților la centrul de concurs (Liceul German Sebeș, strada Dorin Pavel, nr. 2);
  • Ora 08:15-08:30-Intrarea elevilor în săli;
  • Ora 09:00-12:00-Desfășurarea probei scrise-Liceul German Sebeș (strada Dorin Pavel, nr. 2);
  • Ora 09:00-09:30-Completarea documentelor de deplasare a loturilor județene participante la olimpiadă-Liceul German Sebeș-sala profesorală (strada Dorin Pavel, nr. 2);
  • 10:00-11:45-Formare cadre didactice de către Centrul Cultural German Sibiu/Deutsches Kulturzentrum Hermannstadt (Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, bulevardul Lucian Blaga, nr. 45);
  • Ora 13:00-14:00-Masa de prânz (Hotel „Leul de Aur” Sebeș);

Activități cultural-educative participanți gimnaziu:

  • Ora 15:00-Vizită documentară centrul istoric al Municipiului Sebeș (Biserica Evanghelică, Primăria Municipiului Sebeș, fostul Gimnaziu Evanghelic Sebeș, Casa Carl Filtsch, Hotelul „Leul de Aur”, Casa Franz Binder, Casa Călăului/Trompetistului, Biserica „Sfântul Bartolomeu”, Casa Zápolya/Casa Regelui, Turnul Studentului);
  • 17:00-19:00-Activități interactive derulate în cadrul proiectului „Chimia, super-puterea mea” (Liceul German Sebeș, strada Dorin Pavel, nr. 2);

Activități cultural-educative participanți liceu:

  • Ora 15:00-Activități interactive derulate în cadrul proiectului „Chimia, super-puterea mea” (Liceul German Sebeș, strada Dorin Pavel, nr. 2);
  • Ora 17:00-19:00-Vizită documentară centrul istoric al Municipiului Sebeș (Biserica Evanghelică, Primăria Municipiului Sebeș, fostul Gimnaziu Evanghelic Sebeș, Casa Carl Filtsch, Hotelul „Leul de Aur”, Casa Franz Binder, Casa Călăului/Trompetistului, Biserica „Sfântul Bartolomeu”, Casa Zápolya/Casa Regelui, Turnul Studentului);
  • Ora 19:00-Cină (Hotel „Leul de Aur” Sebeș);

JOI, 24 APRILIE 2025

  • Ora 07:00-08:00-Mic dejun (Hotel „Leul de Aur” Sebeș);
  • Ora 09:00-09:30-Vizită documentară Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm;
  • Ora 10:00-12:00-Vizită documentară centrul istoric Municipiul Alba-Iulia (cetatea Alba Carolina, catedrala romano-catolică, catedrala ortodoxă, Sala Unirii, Muzeul Principia, Palatul Principilor);
  • Ora 12:00-13:00-Vizită documentară Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia;
  • Ora 13:00-14:30-Masa de prânz (cantina Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia, strada Gabriel Bethlen, nr. 5);
  • Ora 15:00-17:45-Workshop-activitate de proiect-Liceul German Sebeș („780 de ani de atestare documentară a orașului Sebeș: oameni, locuri, povești”) (corp clădire Lancrăm, strada Veche, nr. 121);
  • Ora 18:00-Afișarea rezultatelor inițiale (Liceul German Sebeș, strada Dorin Pavel, nr. 2);
  • Ora 18:00-19:30-Discutarea, la cerere, a lucrării scrise/depunerea contestațiilor/ (Liceul German Sebeș, strada Dorin Pavel, nr. 2);
  • Ora 20:00-Prezentare expoziție „Andreanum 800 de ani-lege și constituție la sașii transilvăneni” (prezintă subsecretar de stat Thomas Șindilariu); cină și seară interculturală surpriză (Hotel „Leul de Aur” Sebeș);

VINERI, 25 APRILIE 2025

  • Ora 07:00-08:00-Mic dejun (Hotel „Leul de Aur” Sebeș);
  • Ora 08:30-10:30-Finalizarea lucrărilor de proiect (sala de evenimente, Hotel „Leul de Aur” Sebeș);
  • Ora 10:30-12:00-Prezentarea și evaluarea produselor realizate în cadrul proiectelor/atelierelor de lucru (sala de evenimente, Hotel „Leul de Aur” Sebeș);
  • Ora 12:00-Afișarea rezultatelor finale (Liceul German Sebeș, strada Dorin Pavel, nr. 2);
  • Ora 13:00-14:30-Festivitatea de premiere (sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, bulevardul Lucian Blaga, nr. 45).

„Le adresăm felicitări elevilor pentru reușita calificării la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă, competiție școlară găzduită de Liceul German Sebeș într-unul din cele mai vechi burguri săsești ale Transilvaniei, regăsit printre cele șapte cetăți care au dat numele german al provinciei: „Siebenbürgen”. Suntem onorați să-i găzduim la Sebeș pentru un eveniment care sperăm că va fi de neuitat, pe parcursul căruia vor da măsura valorii lor, vor lua contact cu ceea ce înseamnă istoria și tradiția germană a orașului nostru și de la care vor pleca mult mai bogați din punct de vedere intelectual și spiritual. Le dorim succes elevilor participanți și rezultate pe măsura efortului depus, să aibă parte de o ședere plăcută la Sebeș, pe parcursul căreia să realizeze conexiuni și legături care vor dăinui de-a lungul timpului”, a transmis Verona Maria Onofrei, directorul Liceului German Sebeș și organizatorul etapei naționale a Olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă.

Detaliile legate de organizarea și desfășurarea etapei naționale a Olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă (Sebeș, 22-25 aprilie 2025) pot fi consultate accesând următorul link: https://sites.google.com/liceulgermansebes.ro/onllgm2025?fbclid=IwY2xjawJuSHlleHRuA2FlbQIxMQABHiXpLrJKXCsedd0CAkYX_oP2Kka8sD9xKrAIXSHJ_rKd4Q2z4eJNCLuIzneu_aem_peXwrOZ20qOKiBglulXePg.

Cele mai recente știri

Daniel David, la deschiderea NSA Space Apps Challenge 2025: Eșecul este parte din procesul de inovație, de aceea este important să învățăm din el,...

Hackathonul se desfășoară în țară, în perioada 4 - 5 octombrie 2025, în București și Cluj-Napoca, și face parte dintr-un program internațional, care se derulează simultan în 400 de orașe ale lumii.

Mit írt Jézus a porba?

Az Ige tudományos magyarázóit ugyanúgy kíváncsisággal tölti el, ahogy...

Corvinul Hunedoara a remizat cu Steaua, scor 0-0, în Liga II

Corvinul este lider în Liga 2, cu 23 de puncte, în timp ce Steaua este pe 5, cu 17 puncte.

Eurodeputatul Daniel Buda: Am depus un amendament la regulamentul pentru Politica Agricolă Comună, pentru alocarea de fonduri europene pentru achiziția de animale pentru reproducție

Europarlamentarul PNL / PPE i-a îndemnat pe fermieri să investească în genetică, fiindcă doar astfel pot obține performanțe.

Muzeul Textilelor lansează publicația bilingvă ”Patrimonii Hunedorene. Textile din Ținutul Pădurenilor”

Autorii catalogului sunt Dr. Florica Zaharia și Dr. Rusalin Işfănoni. Publicația este full color, în limbile română și engleză, are 200 pagini și 322 imagini

Subiecte în trend

Daniel David, la deschiderea NSA Space Apps Challenge 2025: Eșecul este parte din procesul de inovație, de aceea este important să învățăm din el,...

Hackathonul se desfășoară în țară, în perioada 4 - 5 octombrie 2025, în București și Cluj-Napoca, și face parte dintr-un program internațional, care se derulează simultan în 400 de orașe ale lumii.

Mit írt Jézus a porba?

Az Ige tudományos magyarázóit ugyanúgy kíváncsisággal tölti el, ahogy...

Corvinul Hunedoara a remizat cu Steaua, scor 0-0, în Liga II

Corvinul este lider în Liga 2, cu 23 de puncte, în timp ce Steaua este pe 5, cu 17 puncte.

Eurodeputatul Daniel Buda: Am depus un amendament la regulamentul pentru Politica Agricolă Comună, pentru alocarea de fonduri europene pentru achiziția de animale pentru reproducție

Europarlamentarul PNL / PPE i-a îndemnat pe fermieri să investească în genetică, fiindcă doar astfel pot obține performanțe.

Muzeul Textilelor lansează publicația bilingvă ”Patrimonii Hunedorene. Textile din Ținutul Pădurenilor”

Autorii catalogului sunt Dr. Florica Zaharia și Dr. Rusalin Işfănoni. Publicația este full color, în limbile română și engleză, are 200 pagini și 322 imagini

Filarmonica „Transilvania” din Cluj-Napoca va găzdui, în premieră, Gala International Classical Music Awards, eveniment de referinţă în lumea muzicii clasice

Evenimentul din 2027 va reuni la Cluj laureaţi remarcabili şi reprezentanţi ai industriei muzicale internaţionale, într-unul dintre cele mai prestigioase spaţii culturale din Europa.

Kereskényi Gábor, apel către PSD și PNL: Nu blocați dezvoltarea comunităților locale!

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, președinte al filialei municipale UDMR, consideră că reformele trebuie să eficientizeze statutul și nu reduceri bugetare care lovesc comunitățile locale

Zeci de copaci doborâţi de vânt şi circulaţie perturbată pe mai multe drumuri din judeţul Hunedoara

Instabilitatea atmosferică accentuată, caracterizată prin vânt puternic, ploi şi ninsoare, s-a manifestat îndeosebi în zonele Parâng – Cabana Rusu, Retezat – Clopotiva – Barajul Gura Apei, dar şi în sud-vestul judeţului, în Sarmizegetusa şi Zeicani
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img