joi,9 octombrie, 2025
9.3 C
Cluj

La 1 septembrie încep încrierile pentru Bursele ANIS 2025, care recompensează tinerii universitari care aduc în predare tehnologii și metode noi de învățare

  • Înscrierile pentru Bursele ANIS 2025 se desfășoară între 1 și 23 septembrie, cu posibilitatea extinderii până pe 30 septembrie, în funcție de numărul aplicațiilor.
  • Anul acesta, programul va oferi 25 de granturi a câte 5.000 de euro, cel mai mare număr de burse din istoria sa, început în 2018.
  • România ocupă locul 39 în clasamentul global al inovației, iar competențele digitale sunt sub media europeană, ceea ce face necesară investiția în educație și tehnologie.
  • Pot aplica lectori universitari, asistenți și doctoranzi sub 40 de ani care predau discipline legate de tehnologii emergente, cu proiecte ce pot fi complet noi sau actualizate semnificativ.
  • Programul a sprijinit până acum 82 de proiecte, oferind 410.000 de euro, și a facilitat parteneriate între mediul academic și companii private.
  • Applications for the ANIS Scholarships 2025 are open from September 1 to 23, with a possible extension until September 30, depending on the number of applications.
  • This year, the program will award 25 grants of 5,000 euros each, the highest number of scholarships in its history, which began in 2018.
  • Romania ranks 39th in the global innovation index, with digital skills well below the European average, highlighting the need for investment in education and technology.
  • Eligible applicants include university lecturers, assistants, and PhD students under 40 who teach courses related to emerging technologies, with projects that can be either entirely new or significantly updated.
  • The program has supported 82 teaching projects to date, providing 410,000 euros, and has facilitated partnerships between the academic environment and private companies.
  • Az ANIS Ösztöndíjak 2025 pályázatai szeptember 1. és 23. között zajlanak, lehetőség van a határidő szeptember 30-ra történő meghosszabbítására, a pályázatok számától függően.
  • Idén 25 db 5000 eurós támogatást osztanak ki, ez a program történetének legnagyobb ösztöndíj száma, amely 2018-ban indult.
  • Románia a globális innovációs rangsor 39. helyén áll, és a digitális készségek jelentősen elmaradnak az európai átlagtól, ami szükségessé teszi az oktatásba és technológiába való befektetést.
  • Pályázatot nyújthatnak be egyetemi oktatók, asszisztensek és 40 év alatti doktori hallgatók, akik feltörekvő technológiákkal kapcsolatos tantárgyakat tanítanak, projektek, amelyek lehetnek teljesen új vagy jelentősen frissített formában.
  • A program eddig 82 oktatási projektet támogatott, összesen 410 000 eurót biztosítva, és elősegítette az akadémiai környezet és a magáncégek közötti partnerségeket.
  • Die Bewerbungsfrist für die ANIS-Stipendien 2025 läuft vom 1. bis 23. September, mit der Möglichkeit einer Verlängerung bis zum 30. September, abhängig von der Anzahl der Bewerbungen.
  • In diesem Jahr werden 25 Stipendien in Höhe von jeweils 5.000 Euro vergeben, die höchste Anzahl an Stipendien in der Geschichte des Programms, das 2018 begonnen wurde.
  • Rumänien belegt den 39. Platz im globalen Innovationsranking, und die digitalen Kompetenzen liegen deutlich unter dem europäischen Durchschnitt, was die Notwendigkeit von Investitionen in Bildung und Technologie verdeutlicht.
  • Bewerben können sich Universitätsdozenten, Assistenten und Doktoranden unter 40 Jahren, die Fächer mit Bezug zu aufkommenden Technologien unterrichten, wobei die Projekte entweder ganz neu oder erheblich aktualisiert sein können.
  • Das Programm hat bisher 82 Lehrprojekte unterstützt und insgesamt 410.000 Euro bereitgestellt und hat Partnerschaften zwischen der akademischen Welt und privaten Unternehmen gefördert.

Înscrierile pentru cea de-a opta ediție a programului Bursele ANIS dedicat tinerilor universitari care aduc în predare tehnologii emergente și metode noi de învățare se desfășoară în perioada 1 – 23 septembrie, perioadă care poate fi prelungită până la 30 septembrie, în funcție de numărul aplicațiilor, a anunțat, miercuri, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii.

În acest an, cu sprijinul companiilor din industrie, vor fi acordate 25 de granturi a câte 5.000 de euro, cel mai mare număr de burse din istoria programului, început în 2018.

‘România se află pe locul 39 în clasamentul global al inovației și printre ultimele state din UE la capitolul competențe digitale, arată Digital Decade Report România 2025. Procentul celor cu competențe digitale de bază este mult sub media europeană, iar adoptarea tehnologiilor emergente în educație rămâne timidă. Viitorul însă depinde de cei care pot transforma sala de curs într-un laborator de inovație. Bursele ANIS 2025 marchează angajamentul nostru constant de a investi în viitorul educației și al tehnologiei în România. Susținând cadrele didactice tinere care inovează în predare, contribuim la formarea unei noi generații de profesioniști în IT’, a declarat Corina Vasile, director executiv ANIS, citată într-un comunicat.

Înscrierile se pot realiza prin transmiterea dosarului complet pe adresa burse@anis.ro. Pot aplica lectorii universitari, asistenții și doctoranzii de până în 40 de ani, care în anul universitar 2025-2026 predau discipline ce includ tehnologii precum Big Data, AI/Machine Learning, IoT, Cloud, Cybersecurity, Quantum Computing, Healthtech sau proiecte din categoria Tech for All, menite să aducă tehnologia în facultăți non-IT.

Proiectele pot fi complet noi sau actualizate semnificativ (minimum 50% în ultimul an, ori 60% în ultimii doi ani). După evaluarea aplicațiilor și interviurile cu comitetul de selecție, câștigătorii vor fi anunțați pe 12 noiembrie, în cadrul Galei ‘Bursele ANIS’.

Bursele vor fi acordate proiectelor care îndeplinesc cel mai bine criteriile de evaluare, juriul urmărind să premieze excelența și inovația.

De la debut, programul a sprijinit 82 de proiecte didactice, oferind 410.000 de euro cadrelor universitare din 21 de centre universitare. Multe dintre acestea au generat parteneriate de cercetare și dezvoltare între mediul academic și companii private.

ANIS este asociația reprezentativă a industriei de IT din România, are peste 150 de companii membre, este un promotor al digitalizării și reprezintă interesele industriei de IT de 25 de ani. 

Cele mai recente știri

Universitatea Politehnica Timișoara, spațiu al dialogului și al diversității: cea de-a IV-a ediție „ Inclusion for REAL. Best Practices” a adus întrebări incomode și...

Evenimentul „ Inclusion for REAL. Best Practices” este organizat anual, fiind o platformă de dezbatere și schimb de bune practici între actori din educație, administrație, societate civilă și mediul privat.

Fostul comisar european pentru Inovare, Mariya Gabriel, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca

Acordată cu prilejul reuniunii periodice a partenerilor EUT+ la Cluj-Napoca, distincția academică simbolizează și rolul esențial al doamnei Mariya Gabriel în crearea și consolidarea inițiativei European Universities, dar și sprijinul permanent oferit alianței EUT+ și universităților europene.

Primăria Cluj-Napoca investeşte 44 de milioane de euro în termoficarea oraşului

Pe perioada lucrărilor vor fi realizate circuite provizorii, astfel încât furnizarea de apă caldă şi căldură să nu fie afectată.

Blood Fight League – Episodul 4 aduce spectacolul luptelor în Timişoara MMA & K-1

Evenimentul promite o seară plină de adrenalină, cu confruntări spectaculoase de MMA și K-1, desfășurate la nivel amator, semi-profesionist și profesionist. 

Subiecte în trend

Universitatea Politehnica Timișoara, spațiu al dialogului și al diversității: cea de-a IV-a ediție „ Inclusion for REAL. Best Practices” a adus întrebări incomode și...

Evenimentul „ Inclusion for REAL. Best Practices” este organizat anual, fiind o platformă de dezbatere și schimb de bune practici între actori din educație, administrație, societate civilă și mediul privat.

Fostul comisar european pentru Inovare, Mariya Gabriel, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca

Acordată cu prilejul reuniunii periodice a partenerilor EUT+ la Cluj-Napoca, distincția academică simbolizează și rolul esențial al doamnei Mariya Gabriel în crearea și consolidarea inițiativei European Universities, dar și sprijinul permanent oferit alianței EUT+ și universităților europene.

Primăria Cluj-Napoca investeşte 44 de milioane de euro în termoficarea oraşului

Pe perioada lucrărilor vor fi realizate circuite provizorii, astfel încât furnizarea de apă caldă şi căldură să nu fie afectată.

Blood Fight League – Episodul 4 aduce spectacolul luptelor în Timişoara MMA & K-1

Evenimentul promite o seară plină de adrenalină, cu confruntări spectaculoase de MMA și K-1, desfășurate la nivel amator, semi-profesionist și profesionist. 

Fără oțel european de înaltă calitate, UE nu poate să-și atingă obiectivele legate de securitate și de reindustrializare

Metalurgia europeană are nevoie de măsuri hotărâte de apărare comercială pentru a putea supraviețui în actualele condiții de competiție neloială și protecționism care caracterizează  piața globală, spune eurodeputatul UDMR/EPP Winkler Gyula într-un material în exclusivitate pentru ȘTIRILE TRANSILVANIEI

Este compania ta pregătită pentru directiva NIS2? CertSIGN arată cele 10 măsuri esențiale de securitate cibernetică

Directiva NIS2 nu mai este doar o cerință birocratică: ea marchează trecerea la o abordare proactivă în securitatea cibernetică, unde prevenția și igiena digitală devin piloni esențiali ai protecției organizației.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img