joi,26 iunie, 2025
32.2 C
Cluj

Grav accident pe centura Aleșd | Doi morți și un copil rănit

Pompierii militari au intervenit pentru salvarea victimelor unui grav accident rutier petrecut pe centura Aleșd. Au fost implicate un autocar, în care se aflau 11 persoane, și un autoturism, în care se aflau 4 pasageri – 3 adulți și 1 copil. Persoanele din autocar s-au auto-evacuat. Dintre pasagerii autoturismului, un adult a fost încarcerat și inconștient, un adult se afla în stop cardio-respirator, un adult s-a auto-evacuat, iar copilul era conștient.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri de la Stația Aleșd și Detașamentul 1 Oradea cu autospeciale de primă intervenție, autospeciala de descarcerare grea, ambulanța SMURD a subunității, Terapia Intensivă Mobilă a SMURD Bihor, elicopterul SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, atât femeia aflată în stop-cardio-respirator, cât și bărbatul inconștient au decedat.

Cele mai recente știri

Nivelul clorurilor pe Târnava Mică, la Blaj, a crescut din nou, după cinci zile în care salinitatea se diminuase

La nivelul județului Alba nu au fost probleme în alimentarea populației cu apă potabilă. 

Premiu prestigios pentru prof. dr. Dafin Mureșanu, unul dintre cei mai reprezentativi neurologi români

Neurologul prof. dr. Dafin Mureșanu a fost distins cu prestigiosul 'Service Award' al Academiei Europene de Neurologie pentru contribuții excepționale în dezvoltarea Academiei Europene de Neurologie.

Clujenii de la AROBS au cumpărat 70% din compania americană de consultanţă tehnologică Codingscape

După finalizarea tranzacţiei, Codingscape va continua să opereze ca un brand independent, condus de aceeaşi echipă şi deservind aceiaşi clienţi, dar cu acces la resurse tehnice mai aprofundate, o amprentă europeană mai puternică şi o capacitate sporită de scalare

Piața auto din România în colaps – Vânzările de mașini electrice au scăzut cu peste 40%

România este singura țară din regiune care a înregistrat o asemenea scădere masivă pe segmentul electric. Polonia, spre exemplu, a înregistrat o creștere de +55,3%, iar Ungaria a rămas pe un trend pozitiv (+3,2%), în ciuda provocărilor economice.

Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc aduce un omagiu lui Bach în acest an

Prima conferință de presă a Festivalului de Muzică Veche din Miercurea Ciuc a avut loc ieri, 25 iunie, după-amiază, la noul sediu temporar al Centrului Cultural Județean Harghita, la Centrul Cultural Márton Áron.

Subiecte în trend

Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara, partenere într-un nou proiect de dezvoltare a tehnologiilor de vârf – HUB-ul Român de...

Coordonat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, HRIA reunește un consorțiu academic de elită alături de șase dintre cele mai importante universități din România și opt IMM-uri inovative cu profil tehnologic

Mihai Leu este în continuare internat în stare gravă la Spitalul Fundeni

El are insuficienţă pulmonară şi metastaze pulmonare.

Deputații au respins cererea de înființare a unei comisii de anchetă cu privire la accidentul de la Salina Praid

Comisia de anchetă a fost propusă de grupurile parlamentare ale AUR și S.O.S. România.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img