joi,4 decembrie, 2025
3.2 C
Cluj

Proiectil descoperit în curtea unui localnic dintr-o localitate bihoreană

  • Un proiectil de calibrul 75 milimetri, provenit din al Doilea Război Mondial, a fost identificat și ridicat de echipajul pirotehnic din Oradea, după ce un localnic l-a descoperit în curtea sa.
  • Muniția a fost găsită în timpul lucrărilor de nivelare a terenului. Pompierii au verificat zona pentru a identifica alte posibile muniții neexplodate și au transportat proiectilul în condiții de siguranță.
  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Crișana’ recomandă cetățenilor să anunțe descoperirea munițiilor neexplodate la numărul 112 și să respecte măsurile de siguranță în astfel de situații.
  • Este interzis să se ridice, transporte sau comercializeze muniția găsită, iar copiii nu ar trebui să se joace cu aceste elemente periculoase, precum grenadele sau proiectilele.
  • Accesul în zona unde sunt descoperite elemente de muniție este interzis, iar cetățenii sunt sfătuiți să consulte platformele de informații despre situații de urgență pentru mai multe detalii.
  • A 75-millimeter projectile from World War II was identified and removed by the bomb disposal team in Oradea after a local resident found it in their yard.
  • The munition was discovered during land leveling work. Firefighters checked the area for other potential unexploded munitions and transported the projectile safely.
  • The Inspectorate for Emergency Situations ‘Crișana’ advises citizens to report the discovery of unexploded munitions by calling 112 and to follow safety measures in such situations.
  • It is forbidden to lift, transport, or sell found munitions, and children should not play with dangerous items like grenades or projectiles.
  • Access to areas where munitions are found is prohibited, and citizens are encouraged to consult emergency preparedness platforms for further information.
  • Egy második világháborús, 75 milliméteres lövedéket azonosítottak és távolítottak el az oradeai bombakeltők, miután egy helyi lakos megtalálta azt a kertjében.
  • A lőszert a terület szintbe hozása során fedezték fel. A tűzoltók átvizsgálták a területet más potenciálisan fel nem robbant lőszerek után, és biztonságosan elszállították a lövedéket.
  • A ‘Crișana’ Katasztrófavédelmi Felügyelőség arra figyelmezteti a polgárokat, hogy a fel nem robbant lőszerek felfedezését a 112-es számra jelenteniük kell, és be kell tartaniuk a biztonsági intézkedéseket.
  • Tilos a fellelt lőszerek emelése, szállítása vagy értékesítése, és a gyermekeknek nem szabad játszaniuk az ilyen veszélyes tárgyakkal, mint a gránátok vagy lövedékek.
  • A lőszerek felfedezésének helyén a belépés tilos, és a polgárokat arra ösztönzik, hogy tájékozódjanak a vészhelyzeti előkészületekről szóló platformokon.
  • Ein 75-Millimeter-Projektil aus dem Zweiten Weltkrieg wurde identifiziert und von einem Sprengstoffteam in Oradea entfernt, nachdem ein Anwohner es in seinem Garten gefunden hatte.
  • Die Munition wurde während der Geländeanpassungsarbeiten entdeckt. Feuerwehrleute überprüften das Gebiet auf andere potenziell nicht explodierte Munitionen und transportierten das Projektil sicher.
  • Die Inspektion für Notfälle ‘Crișana’ rät den Bürgern, die Entdeckung nicht explodierter Munitionen unter der Nummer 112 zu melden und die Sicherheitsmaßnahmen in solchen Situationen zu befolgen.
  • Es ist verboten, gefundene Munition zu heben, zu transportieren oder zu verkaufen, und Kinder sollten nicht mit gefährlichen Gegenständen wie Granaten oder Projektile spielen.
  • Der Zugang zu Bereichen, in denen Munition gefunden wird, ist verboten, und die Bürger werden ermutigt, Notfallvorbereitungsplattformen für weitere Informationen zu konsultieren.

Un proiectil de calibru 75 milimetri, în stare de funcționare, a fost ridicat marți seara, din localitatea Fegernicu Nou, comuna Sârbi, de către echipajul pirotehnic din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea.

Sesizarea a fost făcută în jurul orei 18.25, prin Sistemul Unic 112, de un localnic, care a găsit o muniție în curtea propriei gospodării, în timp ce efectua lucrări de nivelare a terenului.

După identificarea muniției – un proiectil de calibru 75 milimetri, în stare de funcționare, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial, pompierii pirotehniști au procedat la cercetarea zonei în vederea asanării altor potențiale muniții, după care au transportat și depozitat proiectilul în condiții de siguranță.
– Munițiile rămase neexplodate au încărcătura de exploziv intactă și în multe cazuri, chiar și focosul, de aceea există riscul ca acestea să explodeze. Locurile unde pot fi găsite aceste tipuri de muniție sunt, în general, următoarele : la suprafața pământului (pe terenuri agricole, în păduri și desișuri); îngropate sub pământ, descoperite cu ocazia săpăturilor și arăturilor agricole, excavațiilor pentru fundațiile construcțiilor, defrișărilor, lucrărilor de irigații etc.; în zidăriile construcțiilor vechi; sub apă, în râuri, lacuri sau bălți, descoperite cu ocazia unor lucrări hidrotehnice sau întâmplător, în timpul scăldatului.

În aceste condiții, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Crișana’ atrage atenția cetățenilor asupra obligativității respectării următoarelor măsuri:
– să apeleze de urgență, numărul unic 112, semnalând descoperirea de muniții neexplodate;
– să respecte regulile și măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniții neexplodate;
– să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situații de urgență.

De asemenea, în cazul descoperirii elementelor de muniție se interzice:
– ridicarea, transportul și introducerea munițiilor în diferite încăperi sau locuințe;
– comercializarea acestora prin agenții de colectare a deșeurilor feroase și neferoase;
– lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață;
– introducerea munițiilor în foc;
– topirea elementelor metalice de muniții;
– tăierea munițiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
– folosirea munițiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
– utilizarea pulberilor și explozivilor provenite din muniții în scopuri artizanale;
– demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
– folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniții, cum sunt: grenadele, proiectilele și focoasele sau alte elemente ale acestora.

În zona în care sunt descoperite elemente de muniție se interzice:
– accesul persoanelor și animalelor;
– executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice de către persoane neautorizate;
– aprinderea focului deschis;
– executarea unor lucrări de îmbunătățiri funciare;
– circulația vehiculelor.

Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Cele mai recente știri

Daniel David: Temele pentru acasă au devenit o corvoadă

Ministrul Educației va semna vineri două ordine de ministru care vor intra în vigoare imediat.

Gala „10 pentru Apuseni”, un eveniment dedicat recunoașterii oamenilor, comunităților, administrațiilor și proiectelor care contribuie concret la dezvoltarea durabilă a zonei Munților Apuseni

Gala va aduce împreună reprezentanți ai administrațiilor locale, instituții publice, profesori universitari, lideri ai mediului economic și inițiatori ai unor proiecte care reflectă valorile, identitatea și energia Apusenilor.

Dominic Fritz: Au pus tunurile din nou pe Diana Buzoianu; PSD se folosește politic de suferința oamenilor

Potrivit acestuia, Diana Buzoianu a făcut exact 'ce trebuia să facă un lider': a activat celule de criză pentru reacții rapide, a trimis Corpul de control și lucrează direct cu echipele din minister pentru soluții.

Patru drone neidentificate de tip militar au încălcat zona de interdicție aeriană vizând sosirea lui Zelenski la Dublin

Patru drone de tip militar au încălcat o zonă de interdicție aeriană deasupra Dublinului și au zburat pe traiectoria așteptată a avionului lui Volodimir Zelenski înainte de aterizarea acestuia pe aeroportul din capitala Irlandei, episod tratat de autorități ca un posibil test de „război hibrid” și o vulnerabilitate majoră de securitate.

Subiecte în trend

Daniel David: Temele pentru acasă au devenit o corvoadă

Ministrul Educației va semna vineri două ordine de ministru care vor intra în vigoare imediat.

Gala „10 pentru Apuseni”, un eveniment dedicat recunoașterii oamenilor, comunităților, administrațiilor și proiectelor care contribuie concret la dezvoltarea durabilă a zonei Munților Apuseni

Gala va aduce împreună reprezentanți ai administrațiilor locale, instituții publice, profesori universitari, lideri ai mediului economic și inițiatori ai unor proiecte care reflectă valorile, identitatea și energia Apusenilor.

Dominic Fritz: Au pus tunurile din nou pe Diana Buzoianu; PSD se folosește politic de suferința oamenilor

Potrivit acestuia, Diana Buzoianu a făcut exact 'ce trebuia să facă un lider': a activat celule de criză pentru reacții rapide, a trimis Corpul de control și lucrează direct cu echipele din minister pentru soluții.

Patru drone neidentificate de tip militar au încălcat zona de interdicție aeriană vizând sosirea lui Zelenski la Dublin

Patru drone de tip militar au încălcat o zonă de interdicție aeriană deasupra Dublinului și au zburat pe traiectoria așteptată a avionului lui Volodimir Zelenski înainte de aterizarea acestuia pe aeroportul din capitala Irlandei, episod tratat de autorități ca un posibil test de „război hibrid” și o vulnerabilitate majoră de securitate.

Ambulanță în flăcări pe autostrada A1

Deocamdată nu se cunoaște cauza producerii incendiului. Potrivit Poliției Timiș, nu se înregistrează victime.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img