- Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara a deschis Conferința Internațională de Tehnologii Neconvenționale – ICNcT XXIV, un eveniment important ce reunește specialiști din țară și străinătate.
- ICNcT are o tradiție de peste 50 de ani și este cea mai semnificativă conferință românească dedicată tehnologiilor neconvenționale, cu Timișoara și UPT având un rol esențial în acest domeniu.
- Conferința din acest an, organizată între 22 și 24 octombrie 2025, subliniază importanța cercetării interdisciplinare și colaborării între mediul academic și industrial, având tema „Abordarea neconvențională a tehnologiilor – o șansă importantă pentru progres”.
- La deschiderea oficială, personalități de marcă au subliniat rolul Timișoarei ca hub de cercetare și importanța colaborării între educație, cercetare și industrie, precum și necesitatea investițiilor în cercetarea aplicată.
- Programul conferinței a inclus discuții despre tehnologii avansate, iar lucrările vor fi publicate în Nonconventional Technologies Review, omagiind contribuțiile profesorului Aurel Nanu, fondator al școlii românești de tehnologii neconvenționale.
- The Faculty of Mechanics at Politehnica University of Timișoara hosted the opening of the International Conference on Unconventional Technologies – ICNcT XXIV, an important event gathering specialists from the country and abroad.
- ICNcT has a tradition of over 50 years and is the most significant Romanian conference dedicated to unconventional processing technologies, with Timișoara and UPT playing a key role in this field.
- This year’s conference, held from October 22 to 24, 2025, emphasizes the importance of interdisciplinary research and collaboration between academia and industry, with the theme „Unconventional Approach to Technologies – An Important Chance for Progress.”
- At the official opening, prominent figures highlighted Timișoara’s role as a research hub and the importance of collaboration between education, research, and industry, as well as the need for investments in applied research.
- The conference program included discussions on advanced technologies, and the presented works will be published in the Nonconventional Technologies Review, paying tribute to Professor Aurel Nanu, founder of the Romanian school of unconventional technologies.
- A Timișoarai Politehnikai Egyetem Gépi Karának rendezésében megnyílt a Nemzetközi Nem Hagyományos Technológiák Konferenciája – ICNcT XXIV, amely fontos esemény, amely szakembereket gyűjt össze az országból és külföldről.
- Az ICNcT több mint 50 éves hagyománnyal rendelkezik, és a legfontosabb román konferencia a nem hagyományos feldolgozási technológiák területén, ahol Timișoara és az UPT kulcsszerepet játszik.
- Az idei konferencia, amelyet 2025. október 22. és 24. között rendeznek, hangsúlyozza az interdiszciplináris kutatás és az akadémia és ipar közötti együttműködés fontosságát, a „Nem Hagyományos Technológiák Megközelítése – Fontos Lehetőség a Haladásra” témával.
- A hivatalos megnyitón kiemelkedő személyiségek hangsúlyozták Timișoara szerepét, mint kutatási központot, és az oktatás, kutatás és ipar közötti együttműködés fontosságát, valamint a gyakorlati kutatásba való befektetések szükségességét.
- A konferencia programja a fejlett technológiákról szólt, és a bemutatott munkákat a Nonconventional Technologies Review folyóiratban fogják publikálni, tisztelegve Aurel Nanu professzor előtt, a román nem hagyományos technológiák iskolájának alapítója előtt.
- Die Fakultät für Maschinenbau der Politehnica-Universität Timișoara veranstaltete die Eröffnung der Internationalen Konferenz für Unkonventionelle Technologien – ICNcT XXIV, ein bedeutendes Event, das Spezialisten aus dem In- und Ausland zusammenbringt.
- ICNcT hat eine Tradition von über 50 Jahren und ist die wichtigste rumänische Konferenz, die sich mit unkonventionellen Verarbeitungstechnologien beschäftigt, wobei Timișoara und die UPT eine wesentliche Rolle in diesem Bereich spielen.
- Die diesjährige Konferenz, die vom 22. bis 24. Oktober 2025 stattfindet, betont die Bedeutung interdisziplinärer Forschung und die Zusammenarbeit zwischen akademischen und industriellen Bereichen mit dem Thema „Unkonventioneller Ansatz für Technologien – Eine wichtige Chance für Fortschritt.”
- Bei der offiziellen Eröffnung hoben prominente Persönlichkeiten die Rolle Timișoaras als Forschungszentrum und die Bedeutung der Zusammenarbeit zwischen Bildung, Forschung und Industrie sowie die Notwendigkeit von Investitionen in angewandte Forschung hervor.
- Das Programm der Konferenz umfasste Diskussionen über fortschrittliche Technologien, und die präsentierten Arbeiten werden in der Zeitschrift Nonconventional Technologies Review veröffentlicht, um Professor Aurel Nanu, den Gründer der rumänischen Schule für unkonventionelle Technologien, zu ehren.
Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 23 octombrie 2025, deschiderea Conferinței Internaționale de Tehnologii Neconvenționale – ICNcT XXIV, un eveniment de prestigiu care reunește, an de an, specialiști, cercetători și cadre universitare din țară și din străinătate.
Cu o tradiție de peste 50 de ani, ICNcT este cea mai importantă conferință românească dedicată tehnologiilor de prelucrare neconvențională, domeniu în care Timișoara și UPT au jucat, încă de la începuturi, un rol esențial.
Ediția din acest an, organizată, în perioada 22 – 24 octombrie 2025, de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Mecanică și Departamentul de Ingineria Materialelor și Fabricației (IMF), în parteneriat cu Asociația Română de Tehnologii Neconvenționale (ARTN), Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Asociația Română de Tehnologii Alternative Sibiu (ARTA), sub egida Ministerului Educației și Cercetării, Academiei Oamenilor de Știință și Academiei de Științe Tehnice din România, are ca temă „Abordarea neconvențională a tehnologiilor – o șansă importantă pentru progres”, subliniind importanța cercetării interdisciplinare și a colaborării între mediul academic și cel industrial, într-un context global dominat de inovație, sustenabilitate și digitalizare.
La deschiderea oficială au transmis mesaje de salut personalități de prim rang din mediul universitar și științific, printre care: prof.univ.dr.ing. Dumitru Mnerie, președintele Asociației Române de Tehnologii Neconvenționale (ARTN), prof.univ.dr.ing. Mihail Aurel Țîțu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, vicepreședinte ARTN, președinte ARTA, prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector al Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Branko Savić, rectorul Universității din Novi Sad, Serbia, prof.univ.dr.ing. Dragoș Uțu, decanul Facultății de Mecanică – UPT, prof.univ.dr. Pavel Topală, Universitatea din Bălți, Republica Moldova, ș.l.dr.ing. Corina Mnerie, decanul Facultății de Inginerie – Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, dr.ing. Ioan Silviu Doboși, președintele Asociației Inginerilor de Instalații din România, prof.univ.dr.ing. Petru Negrea, președinte interimar AGIR Timiș, prof.univ.dr.ing. Constantin Oprean, fost rector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof.univ.dr.ing. Laurențiu Slătineanu, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași.
În mesajele lor, invitații au subliniat rolul Timișoarei și al UPT ca principal hub de cercetare în domeniul tehnologiilor neconvenționale, importanța dialogului dintre generații, dar și nevoia de colaborare între educație, cercetare și industrie. S-a vorbit despre adaptabilitate, interdisciplinaritate și despre necesitatea ca România și Europa să continue investițiile în cercetarea aplicată, pentru a rămâne competitive la nivel global.
Programul conferinței a inclus sesiuni plenare dedicate celor mai recente tendințe din domeniu – de la tehnologii de fabricație aditivă, micro și nanotehnologii, la aplicații de inteligență artificială în proiectarea sistemelor de producție și la tehnologii sustenabile cu emisii reduse de carbon.
Lucrările prezentate în cadrul ICNcT XXIV vor fi publicate în Nonconventional Technologies Review (2026), revistă indexată în baze de date internaționale.
Un moment special al ediției a fost sesiunea „Aurel Carol Nanu”, dedicată studenților și tinerilor cercetători.
Evenimentul a adus un omagiu profesorului Aurel Nanu, fondator al școlii românești de tehnologii neconvenționale și personalitate marcantă a Universității Politehnica Timișoara. Pionier al cercetării și inovării în domeniu, profesorul Nanu a pus bazele primului laborator de electrotehnologii din România, a înființat Centrul de Cercetări în Tehnologii Neconvenționale și a fost inițiatorul Asociației Române pentru Tehnologii Neconvenționale (ARTN).
Opera sa științifică vastă – peste 20 de tratate, zeci de invenții și tehnologii brevetate – continuă să inspire generații întregi de ingineri și cercetători.









