- Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va coordona a VI-a ediție a Conferinței ‘Diaspora Științifică Românească – Smart Diaspora 2025’, în perioada 4-7 noiembrie 2025, în colaborare cu alte universități clujene și cu sprijinul Ministerului Educației.
- Evenimentul va reuni peste 800 de membri ai comunității academice și de cercetare din întreaga lume, care vor participa la 30 de workshopuri organizate de universitățile clujene.
- Rectorul UBB, prof. univ. dr. Adrian Petrușel, subliniază importanța statutului Clujului ca centru academic și potențialul său în rețelele internaționale de cercetare.
- Deschiderea oficială va avea loc pe 4 noiembrie, în prezența autorităților și va include un concert de pian cu artista Ana Silvestru și ansamblul ‘Icoane’.
- Evenimentul va include lucrări și dezbateri în zilele de 5 și 6 noiembrie, iar ceremonia de închidere va avea loc pe 7 noiembrie, subliniind importanța colaborărilor academice internaționale.
- Babeș-Bolyai University in Cluj-Napoca will host the 6th edition of the ‘Romanian Scientific Diaspora – Smart Diaspora 2025’ Conference from November 4-7, 2025, in collaboration with other local universities and supported by the Ministry of Education.
- The event is expected to gather over 800 members of the academic and research community from around the world, participating in 30 workshops organized by the universities in Cluj.
- UBB rector, Prof. Adrian Petrușel, emphasizes Cluj’s status as an important academic center and its potential in international research networks.
- The official opening will take place on November 4, attended by authorities, featuring a piano concert by artist Ana Silvestru and the traditional music ensemble ‘Icoane’.
- The conference will include sessions and debates on November 5 and 6, with the closing ceremony scheduled for November 7, highlighting the significance of international academic collaborations.
- A Babeș-Bolyai Egyetem Kolozsváron 2025. november 4-7. között rendezi meg a ‘Román Tudományos Diaszpóra – Smart Diaspora 2025’ konferencia 6. kiadását, más helyi egyetemekkel együttműködve, a Oktatási Minisztérium támogatásával.
- Az esemény várhatóan több mint 800 akadémiai és kutatási közösségi tagot vonz a világ minden tájáról, akik 30 workshopon vesznek részt a kolozsvári egyetemek által szervezve.
- A UBB rektora, Prof. Adrian Petrușel hangsúlyozza Kolozsvár jelentőségét, mint fontos akadémiai központot és nemzetközi kutatási hálózatokban betöltött potenciálját.
- A hivatalos megnyitót november 4-én tartják, ahol a hatóságok is részt vesznek, és Ana Silvestru zongorakoncertje, valamint az ‘Icoane’ népzenekar fellépése is szerepel.
- A konferencia november 5-6-án szekciókat és vitákat foglal magában, a záróceremónia pedig november 7-én lesz, kiemelve a nemzetközi akadémiai együttműködések fontosságát.
- Die Babeș-Bolyai-Universität in Cluj-Napoca wird vom 4. bis 7. November 2025 die 6. Ausgabe der Konferenz ‘Rumänische Wissenschaftsdiaspora – Smart Diaspora 2025’ ausrichten, in Zusammenarbeit mit anderen lokalen Universitäten und unterstützt vom Bildungsministerium.
- Die Veranstaltung wird voraussichtlich über 800 Mitglieder der akademischen und Forschungsgemeinschaft aus der ganzen Welt zusammenbringen, die an 30 Workshops teilnehmen, die von den Universitäten in Cluj organisiert werden.
- Der Rektor der UBB, Prof. Adrian Petrușel, betont die Bedeutung von Cluj als wichtiges akademisches Zentrum und dessen Potenzial in internationalen Forschungsnetzwerken.
- Die offizielle Eröffnung findet am 4. November in Anwesenheit von Behörden statt und umfasst ein Klavierkonzert der Künstlerin Ana Silvestru sowie den traditionellen Musikensemble ‘Icoane’.
- Die Konferenz wird am 5. und 6. November Sitzungen und Debatten beinhalten, die Abschlusszeremonie ist für den 7. November geplant und hebt die Bedeutung internationaler akademischer Kooperationen hervor.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) coordonează organizarea, în perioada 4-7 noiembrie 2025, a celei de-a VI-a ediție a Conferinței ‘Diaspora Științifică Românească- Smart Diapora 2025’, eveniment organizat în colaborare cu universitățile membre ale Uniunii Universităților Clujene (UUC) – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Iuliu Hațieganu’, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Academia Națională de Muzică ‘Gheorghe Dima’, Universitatea de Arte și Design – și Academia Română, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării și al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), sub Înaltul patronaj al Președinției României.
Smart Diaspora 2025, eveniment de referință în ceea ce privește colaborarea academică internațională, va reuni peste 800 de membri ai comunității academice, științifice și de cercetare din întreaga lume, care vor participa la cele 30 de workshopuri organizate de universitățile clujene.
‘Faptul că Smart Diaspora 205 este găzduită în acest an la Cluj subliniază statutul orașului nostru nu doar de centru academic de primă importanță, ci și potențialul uriaș pe care îl avem din punctul de vedere al rețelelor internaționale de cercetare științifică și inovare. Universitatea noastră și-a asumat rolul de coordonator al evenimentului de la Cluj, ceea ce reprezintă o mare responsabilitate, dar, în mod cert, evenimentul nu ar fi fost complet fără participarea tuturor universităților membre UUC și cu siguranță nu ar fi fost posibil fără sprijinul Ministerului Educației și Cercetării și al UEFISCDI’, afirmă rectorul UBB, prof, univ. dr. Adrian Petrușel.
Deschiderea evenimentului va avea loc marți, 4 noiembrie 2025, de la ora 18.00, în Auditorium Maximum al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezența autorităților centrale și locale, reprezentanți ai mediului academic, economic și cultural și va fi marcată printr-un concert de pian susținut de artista Ana Silvestru și ansamblul de muzică tradițională românească ‘Icoane’ condus de profesorul Ioan Bocșa.
Zilele de 5 și 6 noiembrie vor fi dedicate lucrărilor și dezbaterilor pe secțiuni, găzduite de cele șase universități membre ale Uniunii Universităților Clujene, iar dezbaterile finale, concluziile și ceremonia de închidere a evenimentului vor avea loc vineri, 7 noiembrie 2025 ora 10.00 la noul sediu al Academiei Naționale de Muzică ‘Gheorghe Dima’.
Programul evenimentelor găzduite de UBB poate fi consultat accesând link-ul https://smartdiaspora2025.conference.ubbcluj.ro/, în timp ce programul complet al conferinței este disponibil la adresa: https://diaspora-stiintifica.ro/program2025.html.
Ajuns la cea de-a VI-a ediție, evenimentul Smart Diaspora a reunit până acum peste 4.000 participanți, punctând importanța deosebită pe care România o acordă științei, tehnologiei și inovării pentru dezvoltarea societății cunoașterii, pentru progresul economic și social, și rolul diasporei și al colaborărilor academice internaționale.









