- Ion Nistor, jurist la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, sărbătorește 10 ani de activitate, descriind această etapă ca fiind o bornă solidă, marcată de responsabilități umane și instituționale.
- Motivația sa în această carieră provine din conștiință și credință, considerându-se mai presus de toate un om care servește o cauză mai înaltă decât cariera sa.
- Printre cele mai dificile momente se numără gestionarea cazurilor de violență școlară și apărarea reputației instituțiilor educaționale, unde a fost nevoie de rigoare și demnitate.
- Experiența sa militară l-a ajutat să dezvolte abilități de gestionare a presiunii și să rămână vertical în fața provocărilor din educație, evidențiind necesitatea unui jurist implicat și proactiv.
- Ion Nistor subliniază importanța echilibrului între drept, educație și credință, afirmând că rolul juristului este esențial în construirea unei societăți civilizate și că adevărul trebuie să primeze în justiție.
- Ion Nistor, a jurist at the Hunedoara County School Inspectorate, celebrates a decade of service, describing this milestone as a solid benchmark marked by human and institutional responsibilities.
- His motivation stems from his conscience and faith, viewing himself primarily as a person serving a cause greater than his career.
- Among the most challenging moments he faced were managing cases of school violence and defending the reputation of educational institutions, requiring rigor and dignity.
- His military background helped him develop pressure management skills and maintain integrity when facing challenges in education, emphasizing the need for an engaged and proactive jurist.
- Ion Nistor highlights the importance of balancing law, education, and faith, stating that the jurist’s role is essential in building a civilized society and that truth must prevail in justice.
- Ion Nistor, a Hunedoara Megyei Iskolai Felügyelőség jogásza, 10 év szolgálatot ünnepel, ezt a mérföldkövet szilárd alapként írja le, amelyet emberi és intézményi felelősség fémjelez.
- Motivációja a lelkiismeretből és a hitből fakad, és úgy véli, hogy elsősorban olyan ember, aki egy karrierjénél nagyobb ügyet szolgál.
- A legnehezebb pillanatok között említi az iskolai erőszak eseteinek kezelését és az oktatási intézmények hírnevének védelmét, amelyek szigorúságot és méltóságot követeltek.
- Katonai háttere segített neki a nyomás kezelésében és az integritás megőrzésében az oktatás kihívásaival szemben, hangsúlyozva az elkötelezett és proaktív jogász szükségességét.
- Ion Nistor hangsúlyozza a jog, az oktatás és a hit közötti egyensúly fontosságát, kijelentve, hogy a jogász szerepe elengedhetetlen egy civilizált társadalom építésében, és hogy az igazságnak kell diadalmaskodnia az igazságszolgáltatásban.
- Ion Nistor, Jurist beim Schulinspektorat Hunedoara, feiert ein Jahrzehnt im Dienst und beschreibt diesen Meilenstein als eine solide Grundlage, die von menschlicher und institutioneller Verantwortung geprägt ist.
- Seine Motivation schöpft aus seinem Gewissen und Glauben und sieht sich in erster Linie als Mensch, der einer höheren Sache als seiner Karriere dient.
- Zu den schwierigsten Momenten zählen die Bewältigung von Fällen von Schulgewalt und der Schutz des Rufs von Bildungseinrichtungen, was Strenge und Würde erforderte.
- Sein militärischer Hintergrund half ihm, Fähigkeiten im Umgang mit Druck zu entwickeln und Integrität angesichts der Herausforderungen im Bildungsbereich zu bewahren, wobei er die Notwendigkeit eines engagierten und proaktiven Juristen betont.
- Ion Nistor hebt die Bedeutung des Gleichgewichts zwischen Recht, Bildung und Glauben hervor und erklärt, dass die Rolle des Juristen entscheidend für den Aufbau einer zivilisierten Gesellschaft ist und die Wahrheit in der Justiz überwiegen muss.
Știrile Transilvaniei: Domnule Nistor, în acest an aniversați un deceniu de activitate ca jurist al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această etapă?
Ion Nistor: E o bornă. Nu una decorativă, ci una solidă, înfiptă în teren accidentat. 10 ani înseamnă sute de dosare, mii de avize de legalitate, multe ore de documentare, sute de procese, dar mai ales o responsabilitate care nu a fost niciodată doar juridică, ci umană și instituțională. Într-un sistem educațional adesea tensionat, rolul consilierului juridic nu e doar să aplice legea, ci să o apere în fața abuzului și să o umanizeze în fața rigidității.
Știrile Transilvaniei: Ce v-a motivat în toți acești ani să rămâneți dedicat acestui post?
Ion Nistor: Aș putea spune „legea”, dar ar fi incomplet. M-a ținut vertical conștiința. Și, fără să ocolesc ce e esențial, credința în Dumnezeu. Am fost ofițer de carieră, apoi am devenit consilier juridic. Dar am rămas, mai presus de toate, Om. Or, când crezi că slujești o cauză mai înaltă decât cariera, e mai greu să devii cinic. E adevărat, am avut și provocări: contencios administrativ, litigii de muncă și disciplinare, presiuni, blocaje financiare. Dar când știi că legea e și busolă, îți păstrezi direcția bună.
Știrile Transilvaniei: Ați fost implicat în cazuri complexe, uneori sensibile, cu impact public. Care au fost cele mai dificile momente?
Ion Nistor: Fiecare caz în care ai de apărat nu doar o instituție, ci reputația și prestigiul ei, e dificil. Dar cel mai greu e când trebuie să gestionezi suferință umană sub forma unui conflict: profesori acuzați pe nedrept, elevi victime, părinți revoltați, acte administrative suspendate de instanță. Cele mai solicitante sunt dosarele de violență școlară, în care se cere adevărul dincolo de simpla probă. A trebuit să redactez, răspunsuri pentru instituțiile statului, Avocatul Poporului, să intervin în comisii disciplinare, să contrazic – legal – opinii venite „după ureche”. Dar, întotdeauna cu demnitate și argument.
Știrile Transilvaniei: Cum v-a ajutat experiența militară în cariera de consilier juridic?
Ion Nistor: A contat enorm. Am urmat cariera militară de la 14 ani. Liceu Militar, Școală Militară, cursuri de perfecționare. Armata m-a format să fiu riguros, dar și să văd omul din spatele măștii. La ISJ Hunedoara, n-am mai avut uniformă, dar am păstrat verticalitatea. Răbdarea, gestionarea presiunii, disciplina decizională – toate vin din acea perioadă. Apoi, în contextul noii Legi a învățământului, cu modificări continue, e nevoie de claritate și sânge rece. Multă ținere de minte… Și uneori, de fermitate fără aroganță.
Știrile Transilvaniei: Nu vă e teamă că în viitor veți fi înlocuit de un instrument aparte: inteligența artificială?
Ion Nistor: Nicidecum. Cunosc bine inteligența artificială și știu că juriștii folosesc această unealtă pentru redactări rapide, verificări de temei legal, sinteze de jurisprudență, chiar și pentru dezvoltare personală. Practic, avem acces rapid la o bibliotecă interactivă. Dar selecția finală a argumentelor rămâne umană. Cu frică de Dumnezeu și simțul dreptății.
Știrile Transilvaniei: Vă declarați un om credincios. Cum ați caracteriza relația dintre drept, educație și credință?
Ion Nistor: Sunt cele trei coordonate ale vocației mele. Dreptul fără educație e tehnic. Educația fără drept e haotică. Și amândouă, fără credință, riscă să devină formale. Cred într-o justiție care are la bază adevărul, nu doar procedura. Într-o educație care formează caractere, nu doar cariere. Și într-o credință care nu impune, dar luminează. Dacă pot contribui, în tăcere sau în dezbateri, la această construcție, atunci mi-am făcut datoria.
Știrile Transilvaniei: Dacă ați privi înapoi, ce v-ați spune acum 10 ani, la început de drum?
Ion Nistor: Mi-aș spune: „Ține aproape de Domnul. Rămâi integru. Nu vei regreta.”
Și mi-aș mai spune: „Să nu-ți fie teamă că vei deranja când spui adevărul. Mai degrabă teme-te să taci când ai datoria să vorbești.”
Cred că în administrație – mai ales în educație – e nevoie de juristul care e mai mult decât avocatul interesului instituțional. Trebuie să fie și păzitorul echilibrului. Chiar și atunci când e incomod.
Știrile Transilvaniei: Care este următorul pas? Ce urmează după acești 10 ani?
Ion Nistor: Urmează ce va îngădui Dumnezeu. Profesional, voi continua să apăr legalitatea în educație. Personal, să trăiesc simplu, demn, fără remușcări. Poate voi scrie mai mult. Poate voi învăța mai multe. Și sigur, voi continua să slujesc – cu cuvântul și cu fapta. Restul, e bonus.
Știrile Transilvaniei: Domnule Nistor, care este rolul juristului astăzi, în viziunea dumneavoastră?
Ion Nistor: E o întrebare esențială și, de fapt, o provocare permanentă. Dacă mi-e îngăduit, aș merge direct la sursă: prof. univ. dr. Mircea Duțu, într-un editorial de referință din Pandectele Române (2015), afirma că „juristul contribuie major la structurarea lumii în care trăim”. Nu doar că acționează în numele dreptului, ci îl și reflectă, îl transmite și îl apără. Rolul nostru, al juriștilor, nu e marginal, ci constitutiv în orice societate civilizată.
În cazul meu – ca jurist într-o instituție publică de educație – acest rol devine, zilnic, o punte între legalitate și echitate, între litera legii și spiritul ei. Nu sunt aici doar ca să spun „ce se poate” și „ce nu se poate”, ci ca să găsesc acele soluții care respectă legea fără a înăbuși umanitatea.
Știrile Transilvaniei: Mircea Duțu vorbește și despre ,,îndoiala care persistă” asupra relevanței studiilor de Drept și a poziției juriștilor în societate. Ați resimțit vreodată această îndoială în activitatea din sistemul educațional?
Ion Nistor: Da, am simțit-o. Uneori juristul e perceput ca un „paznic al procedurilor” sau ca o ,,frână birocratică”. Alteori, din păcate, e chemat doar când „arde ceva” sau trebuie „să stingă un incendiu juridic”. Iar în acest context, apare o ușoară marginalizare a rolului formativ al consilierului juridic. Dar aici e diferența: dacă ai verticalitate și disponibilitate, poți transforma acest rol dintr-unul reactiv într-unul proactiv – un gardian al legalității, dar și un sfătuitor înțelept, un formator de mentalități conforme legii.
Știrile Transilvaniei: În cei 10 ani la ISJ Hunedoara, cum ați reușit să vă păstrați acest echilibru între rigoarea juridică și slujirea publicului?
Ion Nistor: Cu fruntea sus și coloana dreaptă. Adică prin demnitate profesională și dependență de Dumnezeu. Am învățat că legea e o oglindă, dar și un drum. Am fost nevoit să mă opun presiunilor, să susțin în instanță interesele unei instituții vulnerabile în fața contestatarilor, să elaborez zeci de răspunsuri către instituții centrale și să contribui la crearea unei culturi a legalității în rândul directorilor și a profesorilor. Dar am făcut toate acestea știind că un jurist integru valorează mai mult decât o mie de hârtii legal întocmite.
Știrile Transilvaniei: Ce rămâne, după 10 ani, din această experiență?
Ion Nistor: Rămâne o convingere: că juristul nu este un simplu „funcționar al literei legii”, ci un arhitect al ordinii democratice. Și, dacă pot parafraza din nou din editorialul domnului Duțu, juristul este omul care „ajută societatea să se înțeleagă pe sine” prin prisma normelor.
Eu am încercat, cu umilință și rigoare, să fac exact asta. În fiecare zi, în fiecare comisie, în fiecare sală de judecată.
Știrile Transilvaniei: Domnule Nistor, este știut că încă de la începuturile lor, studiile de Drept au generat numeroase prejudecăți – pozitive și negative. Ați resimțit în carieră aceste așteptări contradictorii?
Ion Nistor: Cu siguranță. Există o fascinație aproape romantică față de figura juristului – uneori văzut ca apărător al dreptății, alteori ca maestru al eschivei legale. În practică, însă, juristul real lucrează cu limite și nuanțe, nu cu mituri. Da, uneori suntem priviți ca „cei care complică lucrurile” – mai ales când cerem avize, fundamentări, precauții. Alteori, paradoxal, ni se cere „o soluție rapidă” la probleme care, de fapt, cer timp, documentare și decizie colectivă.
Cred că așteptările contradictorii vin din neînțelegerea evoluției meseriei noastre: de la simple instrumente de aplicare a normei, juristul a devenit un actor integrat în construcția politicilor publice, un filtru etic și juridic. Iar asta deranjează uneori, fiindcă nu slujim oportunitățile de moment, ci principiile statului de drept.
Știrile Transilvaniei: În societatea globală de astăzi, impregnată de juridic, se oferă un câmp imens afirmării oamenilor de drept. Cum se vede acest lucru din postura unui jurist în administrația educațională?
Ion Nistor: Se vede foarte clar. Educația nu mai este o insulă separată de restul societății. Este un câmp tensionat de norme: norme europene, legislație națională, jurisprudență CEDO și internă, ordine de ministru, regulamente interne, drepturile copilului, protecția datelor, achiziții publice, transparență, conflict de interese, hărțuire, GDPR, și lista continuă. Asta înseamnă că activitatea ISJ și a oricărei școli trebuie trecută prin filtrul juridic înainte de a deveni vulnerabilitate publică.
În acest sens, consilierul juridic nu mai este un simplu „corector” de forme, ci un partener strategic al conducerii instituției. Afirmarea noastră, ca „oameni ai dreptului”, nu mai ține doar de sală de judecată, ci și de modul în care anticipăm, preîntâmpinăm și construim soluții conforme cu legea. Asta înseamnă să fii nu doar aplicator de norme, ci și gardian al valorilor democratice în sistem.
Știrile Transilvaniei: Ce s-a schimbat, în acești 10 ani, în percepția și practica juridică la nivel instituțional?
Ion Nistor: Totul. De la volumul de muncă, până la responsabilitatea morală. În urmă cu 10 ani, poate că juristul era chemat să redacteze un punct de vedere sau să semneze un contract. Astăzi, suntem chemați să consiliem strategic, să reprezentăm în instanță angajatorul în cauze complexe de contencios, să gestionăm crize de imagine, să formulăm puncte de vedere pentru comisiile din Parlament, Avocatul Poporului, minister sau alte autorități.
Juristul de azi este – cum frumos spunea profesorul Duțu – un „constructor al ordinii”, nu doar un comentator al normei. Trebuie să înțelegi nu doar ce scrie în lege, ci și de ce, pentru cine, cu ce riscuri și în ce context. Este o profesie în care te formezi continuu. Iar dacă nu citești, dacă nu înțelegi dinamica legislației și a mentalităților, riști să devii irelevant. Sau, mai rău, periculos prin neștiință.
Știrile Transilvaniei: Și totuși, unii întreabă – cum o făcea și autorul editorialului – mai este util juristul, când avem AI, baze de date și automatizări?
Ion Nistor: Răspunsul e simplu: AI poate să-ți scrie un contract, dar nu poate să-ți apere conștiința. Poate genera texte, dar nu poate înlocui discernământul, responsabilitatea, experiența. Eu însumi folosesc inteligența artificială – și, sincer, am economisit timp, mi-a oferit rapid sinteze, mi-a structurat ideile. Dar decizia rămâne umană. Nu-mi pot permite să fiu „juristul care dă copy-paste”. Trebuie să fiu juristul care răspunde cu integritate, asumare și discernământ.
Știrile Transilvaniei: Domnule Nistor, ce simte un consilier juridic după ce câștigă un proces important?
Ion Nistor: Aș fi ipocrit să spun că nu simt bucurie. Simt. Este o validare profesională, o confirmare că ai lucrat bine, că ai construit argumente solide, că ai apărat legalitatea. Dar nu e o bucurie de tip triumfalist, nu e revanșă. E mai degrabă sentimentul că ai făcut ceea ce trebuia – că ai fost un slujitor credincios al legii. Bucuria vine din faptul că instituția a fost reprezentată cu demnitate, că un adevăr a fost recunoscut și că, poate, am contribuit la consolidarea încrederii în justiție.
Știrile Transilvaniei: Și invers: ce se întâmplă când pierdeți un proces?
Ion Nistor: Ei bine… atunci nu e doar despre un dosar pierdut. Este o lecție. Uneori, dureroasă. Un proces pierdut nu înseamnă un jurist incompetent. Nu spun „mă resemnez”, nici „e vina altora”. Mă întorc la dosar, recitesc argumentele, mă gândesc ce aș fi putut face diferit. Pierderea unui proces nu e doar o statistică – este, adesea, un moment de luciditate. Mă întreb: am ratat ceva? A fost un context de interpretare? Sau poate instanța a judecat în contra unei așteptări generale, dar în spiritul echității?
Sunt și situații în care, sincer, nu ai ce face: legislația e ambiguă, probele nu sunt în favoarea instituției, ori partea adversă are dreptate. Atunci recunoști cu fruntea sus: instituția publică nu e infailibilă, iar juristul nu e un magician. Rolul meu e să mă lupt cu armele legii, nu să dau verdicte în locul judecătorului. Depun diligențe, nu fac minuni!
Știrile Transilvaniei: Cum gestionați pe plan interior astfel de momente?
Ion Nistor: Cu rugăciune, cu reflecție și cu discernământ. Uneori e greu – simți că ai dat totul și totuși s-a pierdut. Dar aici e taina: înfrângerea te poate forma mai profund decât victoria. Mă întăresc în convingerea că nu sunt chemat să „câștig orice”, ci să fiu credincios în tot ce mi s-a încredințat. Unele procese le câștigi pe hârtie, dar le pierzi moral. Altele le pierzi juridic, dar câștigi în ochii conștiinței și ai lui Dumnezeu. Iar pentru mine, cea din urmă Persoană e mai importantă.
Știrile Transilvaniei: Așadar, victoria nu este întotdeauna supremul scop?
Ion Nistor: Exact. Victoria reală nu este să câștigi fiecare cauză, ci să te poți uita în oglindă și să spui: n-am trădat Adevărul, n-am mințit instanța, n-am făcut compromisuri cu legea. Dacă la finalul carierei mele pot spune asta, atunci sunt un jurist biruitor – chiar și cu câteva înfrângeri procedurale în palmares.
Juristul ca veghetor între lege și conștiință
Ion Nistor: După 10 ani de activitate, nu cred că pot spune „am văzut tot”. Dar pot spune că am învățat ceva esențial: legea e vie doar dacă e aplicată cu discernământ și cu inimă.
Un consilier juridic nu e un scriitor de hotărâri, ci un gardian al echilibrului. E omul care știe când să tacă și când să ridice fanionul. Când să avertizeze și când să apere. Când să lase spațiu conducerii și când să se opună.
Am avut dosare grele. Am pierdut unele. Am câștigat multe. Dar mai presus de tot, am căutat să rămân credincios Adevărului, chiar și atunci când părea incomod sau când tăcerea ar fi fost mai „convenabilă”.
Pentru mine, a fi jurist înseamnă a sluji. Slujirea dreptății, a echității și – pentru mine personal – a lui Dumnezeu. Și, dacă e să las o frază în urma acestui deceniu, atunci aceasta ar fi:
,,Nu mi-am ales meseria ca să mă apăr de lume, ci ca să apăr lumea de nedreptate. Și dacă la final mi se va spune „Bine, rob bun și credincios”, va fi fost suficient”.
Despre avocați – adversari în instanță, colegi în slujba dreptății
Știrile Transilvaniei: Ce relație aveți cu avocații?
Ion Nistor: Aceasta este o întrebare excelentă, care merită un răspuns profund și nuanțat — pentru că relația cu avocații, atât în procese cât și în viața privată, dezvăluie echilibrul dintre colaborare, confruntare și respect profesional.
Relația mea cu avocații a fost, în esență, una de respect și delimitare clară a rolurilor. În instanță, ne aflăm de cele mai multe ori pe poziții opuse – ei apără partea reclamantă, eu apăr instituția publică. Dar nu văd în ei adversari personali, ci parteneri de dialog juridic, fiecare cu datoria lui față de client, dar și față de justiție.
Am cunoscut avocați excelenți – echilibrați, documentați, civilizați – cu care m-am confruntat în instanță fără ranchiună și, adesea, cu admirație. Cu unii am dezbătut aprins în sală, iar apoi am băut o cafea afară, discutând principii, nu orgolii.
Desigur, am întâlnit și avocați care confundă aroganța cu autoritatea, sau care vin cu pretenția de a domina, nu de a convinge. Dar aceștia nu sunt regula. Iar legea – ca și conștiința – nu se pleacă în fața spectacolului.
În viața privată, am prieteni avocați. Le cunosc truda, provocările, zecile de ore de redactări, anxietatea audierilor, clientela imprevizibilă. E o meserie grea, uneori ingrată, dar indispensabilă.
Ce apreciez cel mai mult la un avocat? Onestitatea față de propriul client. Avocatul care spune adevărul, chiar dacă nu-i convine clientului, este un profesionist de onoare. Avocatul care caută să câștige cu orice preț, chiar sacrificând principiul, poate obține o sentință favorabilă… dar va pierde ceva mai prețios: demnitatea profesională.
Când avocatul și juristul se întâlnesc în aceeași sală cu bun-simț juridic și claritate morală, atunci procesul nu mai este o luptă, ci o cale spre adevăr.
Drumul spre Drept – o destăinuire personală
Ion Nistor: Eram ofițer. În uniformă și cu siguranța că știu destule despre lume. La un moment dat, în familie a apărut o chestiune legată de o moștenire – bunicii voiau să-mi lase mie o parte din averea lor. Și, cu tot aerul meu de om „instruit”, am mers la un coleg care terminase Dreptul și l-am întrebat, foarte sigur pe mine:- „Îmi poți da un Cod penal? Am o problemă de moștenire.”
S-a uitat la mine puțin mirat, apoi mi-a spus calm, dar tăios:-„Tinere, pentru o moștenire ai nevoie de un Cod civil, nu de un Cod penal…”
Acel moment, aparent banal, a fost pentru mine un duș rece. M-am simțit brusc ca un analfabet funcțional cu epolet. Realizam că știam multe – dar despre lucruri care, în viața civilă, nu te ajută să-ți înțelegi nici drepturile, nici obligațiile, nici realitatea în care trăiești.
A fost clipa în care am înțeles că instrucția militară nu e totuna cu educația. Că a fi cultivat nu înseamnă neapărat a fi pregătit pentru viață. Și atunci am început să abordez broșuri, manuale, să-mi cumpăr din salariu lucrări de drept – la început cu timiditate, apoi cu pasiune. Dreptul civil, Dreptul muncii, Dreptul administrativ.
A fost începutul unei reconstrucții. Nu doar profesionale, ci și interioare. Am înțeles că nu e rușinos să nu știi, dar e riscant să rămâi în ignoranță din mândrie.
Așa am ajuns să-mi schimb nu doar orientarea profesională, ci întreaga perspectivă asupra slujirii prin lege.
Chemarea tăcută a Dreptului – începutul unei vocații
Ion Nistor: Îmi amintesc perfect: prima mea carte de drept nu a fost un tratat de savant, ci o lucrare simplă, clară, intitulată Averea și moștenirea. O cumpărasem de la un chioș de ziare dintr-un impuls de luciditate – voiam să înțeleg ceva ce părea banal, dar care mă pusese în încurcătură. Moștenirea.
Am parcurs-o cu răbdare, cu creionul în mână, subliniind termeni, făcând scheme, reluând pasaje. Nu eram student la drept, dar în mine se trezise o sete de înțelegere juridică – nu pentru a avea dreptate, ci pentru a înțelege cum se construiește dreptatea.
Pe măsură ce înțelegeam concepte precum proprietatea, testamentul, devoluțiunea moștenirii, am început, firesc, să le explic și colegilor mei ofițeri. Și, spre surprinderea mea, am început să primesc întrebări. Mă rugau să-i ajut cu partaje, contracte. Nu eram jurist, dar eram atent, serios și, mai ales, dornic să fiu de folos.
Unul dintre ei m-a privit într-o zi și mi-a zis, zâmbind:
„Nistor, tu ai talent. Nu crezi că ți s-ar potrivi să faci Dreptul cu adevărat?”
Am râs, dar n-a fost o glumă pentru mine. Gândul a prins rădăcini. Așa că în anul 1997, am dedicat un an întreg pregătirii pentru admitere. Munceam, învățam, citeam. Apoi, în 1998, am fost admis la o universitate de prestigiu din vestul țării.
A fost o bucurie, dar și un nou început. Mă simțeam ca un soldat care intră într-o bibliotecă – străin, dar hotărât să învețe. Acolo s-a născut în mine juristul. Nu ca titlu, ci ca chemare.
Știrile Transilvaniei: Excelent. Destăinuirea dvs. se conturează într-o veritabilă mărturie de chemare profesională, cu o linie narativă clară: de la descoperirea dreptului civil, prin lectură autodidactă, la afirmarea vocației în sistemul militar, și apoi, în mod firesc, în administrația educațională. Vom continua cu această nouă etapă – integrată în tonul deja stabilit al interviului.
Jurist sub drapel – începutul carierei oficiale
Ion Nistor: După 5 ani de studiu intens și susținut, în anul 2003 am obținut licența în drept. A fost o realizare care venea nu doar în urma unui efort intelectual, ci a unei tranziții profunde de la o carieră militară în plină desfășurare la o nouă chemare profesională, cea juridică.
Mi-am dorit să nu rămân un teoretician al legii, ci să o aplic, să o înțeleg în miezul ei, acolo unde se întâlnește cu viața reală – cu decizia, cu disciplina, cu onoarea. Și astfel, începând cu 1 iunie 2007, am fost numit consilier juridic în cadrul Ministerului Apărării Naționale, în mod oficial.
Am fost trecut, în mod firesc, din arma Geniu în specialitatea Justiție Militară. A fost un moment de cotitură: nu mai eram doar ofițer cu o pasiune pentru coduri, ci devenisem ofițer jurist în toată regula – cu tot ce presupune această responsabilitate: interpretare corectă, loialitate față de lege, apărarea drepturilor militarilor și aplicarea normelor în cele mai sensibile contexte disciplinare și instituționale.
Acei ani au fost formatori. M-au învățat să gândesc sub presiune, să vorbesc puțin, dar clar, să semnez doar ce pot apăra cu demnitate profesională și echilibru moral.
În justiția militară, nu există „aproape legal”. Ori ești în litera și spiritul legii, ori ai greșit. Am învățat să citesc între rânduri, dar să nu mă abat niciodată de la litera corectă.
Justiția, în slujba educației – de la cazarmă la clasă
Ion Nistor: La 1 octombrie 2008, am trecut în rezervă, cu gradul de maior, după o carieră militară onorantă și o reconversie profesională completă în domeniul juridic. Dar, în locul unui repaus, am simțit clar o chemare nouă: să duc rigoarea, verticalitatea și spiritul de slujire în sistemul educațional.
Am început să lucrez în sectorul privat, ca jurist colaborator cu unități școlare din învățământul preuniversitar. Am cunoscut provocările de la firul ierbii: contracte, comisii, consilii de administrație, petiții, contestații, audituri, neclarități legislative. Dar am înțeles tot mai bine că educația are nevoie de juriști nu doar competenți, ci și implicați, vizibili, în dialog constant cu actorii școlii.
A urmat o perioadă inedită și provocatoare, în care am avut privilegiul de a fi directorul unei creșe. A fost pentru mine o lecție practică. De la gestionarea resurselor umane și a bugetului, până la relația cu părinții și cu autoritățile locale – toate m-au pregătit pentru ceea ce avea să urmeze.
Și astfel, după un concurs, în 19 iunie 2015, am fost numit consilier juridic în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pentru mine, dreptul a fost, și rămâne, o misiune nobilă. Nu doar pentru că apăr legalitatea într-o instituție cu rol strategic, ci pentru că am ocazia să contribui la formarea unui sistem în care dreptul se întâlnește cu educația, iar legea se pune în slujba binelui public, nu doar a ordinii de zi.
De atunci și până azi, nu am încetat să învăț, să adaptez, să avertizez, să apăr. Am redactat zeci de întâmpinări, sute de avize, am pledat în fața instanțelor, am stat lângă directorii care aveau nevoie de sprijin. Nu ca judecător, nu ca „polițist al legii”, ci ca frate mai mare, frate de drum într-o călătorie complicată, numită administrație educațională.
Știrile Transilvaniei: Dacă ar fi să priviți în urmă și să rostiți un cuvânt de mulțumire, cui ați dori să-i mulțumiți pentru acești 10 ani de activitate?
Ion Nistor: În primul rând, îi mulțumesc lui Dumnezeu, fără de care n-aș fi rămas drept când venea furtuna, nici senin când izbânda părea imposibilă. El mi-a dat înțelepciune când rațiunea părea să cedeze și curaj când era mai ușor să tac.
Apoi, le mulțumesc colegilor din Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara – oameni cu care am clădit, nu doar am muncit. Nu întotdeauna a fost ușor, dar a fost real. Și cu fiecare director care m-a ascultat, cu fiecare coleg care a înțeles că legalitatea nu e un moft, ci o temelie, s-a consolidat o cultură instituțională mai sănătoasă.
Le mulțumesc și celor care m-au contestat – paradoxal, uneori ei mi-au ascuțit discernământul, mi-au exersat răbdarea și m-au ținut ancorat în realitate.
Dar cel mai mult, îi mulțumesc familiei mele, care m-a sprijinit când eram plecat, tensionat sau apăsat de vreun proces. Ei știu cât de mult înseamnă o vorbă bună acasă, când în sală de judecată ai fost contrazis și în ședință ai fost ignorat.
Și, în final, îi mulțumesc Celui care m-a chemat din întuneric la lumină. Pentru mine, juridicul fără verticalitate duhovnicească rămâne o retorică de carton. Dar când știi că slujești Adevărul, nu doar procedura, atunci nicio înfrângere nu e finală și nicio victorie nu te amețește.
