joi,4 decembrie, 2025
3.2 C
Cluj

Sebastian Burduja: Termocentrala MASS Mintia ar putea produce primii megawați la sfârșitul anului

  • Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat progresele avansate ale proiectului Termocentralei MASS din Mintia, cu primele cantități de energie electrică așteptate la finalul acestui an.
  • Proiectul a depășit 75% din primul ciclu, iar în curând se va instala o nouă turbină, crescând capacitatea totală la peste 1000 MW până la mijlocul anului viitor.
  • Burduja a laudat realizările tehnice ale proiectului, considerându-l un miracol al ingineriei, subliniind dimensiunile record ale echipamentelor și provocările logistice întâmpinate.
  • Noua termocentrală de la Mintia este văzută ca un obiectiv național major, cu o investiție de 1,4 miliarde de euro, având potențialul de a reduce facturile la energie și de a valorifica resursele de gaz din Marea Neagră.
  • Ministrul a asigurat că există garanții din partea Transgaz pentru finalizarea proiectului de alimentare cu gaz în octombrie, sincronizându-se astfel cu activarea primei turbine.
  • Energy Minister Sebastian Burduja announced significant progress on the MASS Power Plant project in Mintia, with the first quantities of electricity expected by the end of this year.
  • The project has surpassed 75% completion for the first cycle, and a new turbine will soon be installed, increasing total capacity to over 1000 MW by mid-next year.
  • Burduja praised the technical achievements of the project, calling it a miracle of engineering, highlighting the record sizes of the equipment and the logistical challenges faced.
  • The new power plant in Mintia is seen as a major national objective, with a €1.4 billion investment that has the potential to lower energy bills and utilize gas resources from the Black Sea.
  • The minister assured that there are guarantees from Transgaz for the completion of the gas supply project in October, thus aligning with the commissioning of the first turbine.
  • Sebastian Burduja energiaügyi miniszter bejelentette a MASS Erőmű projektjének jelentős előrehaladását Mintában, az első villamosenergia-mennyiségek várhatóan az év végére készülnek el.
  • A projekt a 75%-ot meghaladó befejezettséggel bír az első ciklusban, és hamarosan egy új turbinát is telepítenek, így a teljes kapacitás jövő közepére meghaladja az 1000 MW-ot.
  • Burduja dicsérte a projekt technikai eredményeit, csodának nevezve az mérnöki munkát, kiemelve a berendezések rekordméreteit és a logisztikai kihívásokat.
  • A Mintai új erőmű országos jelentőségű célként jelenik meg, 1,4 milliárd eurós befektetéssel, amely lehetőséget teremt az energiaszámlák csökkentésére és a Fekete-tenger gazkészleteinek hasznosítására.
  • A miniszter biztosította, hogy a Transgaz részéről garanciák vannak a gázellátási projekt októberi befejezésére, ezzel összehangolva az első turbinának a működésbe helyezését.
  • Energie Minister Sebastian Burduja kündigte bedeutende Fortschritte beim MASS-Kraftwerksprojekt in Mintia an, mit den ersten Mengen an Elektrizität, die bis Ende dieses Jahres erwartet werden.
  • Das Projekt hat die 75%-ige Fertigstellung für den ersten Zyklus überschritten, und bald wird eine neue Turbine installiert, was die Gesamtkapazität bis zur Mitte des nächsten Jahres auf über 1000 MW erhöht.
  • Burduja lobte die technischen Errungenschaften des Projekts und bezeichnete es als Wunder der Ingenieurkunst, wobei er die rekordgroßen Ausrüstungen und die logistischen Herausforderungen hervorhob.
  • Das neue Kraftwerk in Mintia wird als wichtiges nationales Ziel angesehen, mit einer Investition von 1,4 Milliarden Euro, die das Potenzial hat, die Stromrechnungen zu senken und die Gasressourcen aus dem Schwarzen Meer zu nutzen.
  • Der Minister versicherte, dass es Garantien von Transgaz für den Abschluss des Gasversorgungsprojekts im Oktober gibt, wodurch es mit der Inbetriebnahme der ersten Turbine synchronisiert wird.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat joi, la Mintia, că proiectul noii Termocentrale MASS este într-un stadiu avansat și că la finalul acestui an este posibil ca aici să fie produse primele cantități de energie electrică.

”Stadiul proiectului, pentru primul ciclu, a depășit 75% și ceea ce colegii noștri și prietenii noștri ne-au spus este că avem toate șansele ca, pe finalul acestui an, prima parte a acestui proiect să fie pusă în funcțiune, asta înseamnă undeva la 570 de megawați (MW), peste încă o lună va fi încă o turbină, deci vom depăși mia de MW, după care, undeva pe la jumătatea anului viitor, întreaga putere instalată să fie disponibilă”, a spus ministrul Energiei, citat de Agerpres.

Sebastian Burduja s-a întâlnit la Mintia cu reprezentanții companiei MASS, care construiesc o nouă centrală electrică pe gaz, și a vizitat șantierul deschis pe amplasamentul fostei Termocentrale Mintia.

”Vreau ca toți românii să știe că ceea ce s-a întâmplat până astăzi, aici, este un miracol al tehnicii, este record după record, este cea mai mare centrală pe gaz din Europa – într-un singur loc, 1.734 de MW. Gândiți-vă că turbinele, generatoarele, transformatoarele sunt de dimensiuni record, iar provocările pentru transportarea lor au fost abordate în moduri, cum să vă spun, în premieră mondială – practic turbinele Siemens au fost demontate piesă cu piesă și reasamblate pe loc aici, în condiții de maximă dificultate”, a arătat Burduja.

Ministrul Energiei a mai arătat că noua termocentrală de la Mintia reprezintă un obiectiv de importanță națională, investiția de 1,4 miliarde de euro fiind apreciată ca, ”probabil”, cel mai important proiect energetic al țării din ultimii 20 de ani.

”Gândiți-vă că pentru România este o infrastructură de importanță națională – așa cum Guvernul a declarat-o, și, pe bună dreptate, e o investiție privată de 1,4 miliarde de euro. Este, probabil, cel mai important proiect energetic al țării din ultimele două decenii, cel puțin, și înseamnă pentru români șansa unor facturi mai mici, șansa unei energii mai sigure, șansa să valorificăm gazul din Marea Neagră, aici la noi, în țară, să producem energie electrică. Deci, toate acestea sunt vești foarte bune și le mulțumesc, încă o dată, tuturor celor care fac acest proiect posibil”, a mai spus Burduja.

În ceea ce privește proiectul de alimentare cu gaz al termocentralei, ministrul Energiei a menționat că există ”toate garanțiile” din partea conducerii Transgaz că magistrala ar putea fi gata în luna octombrie, ceea ce va asigura o sincronizare cu momentul punerii în funcțiune a primei turbine. 

Cele mai recente știri

Daniel David: Temele pentru acasă au devenit o corvoadă

Ministrul Educației va semna vineri două ordine de ministru care vor intra în vigoare imediat.

Gala „10 pentru Apuseni”, un eveniment dedicat recunoașterii oamenilor, comunităților, administrațiilor și proiectelor care contribuie concret la dezvoltarea durabilă a zonei Munților Apuseni

Gala va aduce împreună reprezentanți ai administrațiilor locale, instituții publice, profesori universitari, lideri ai mediului economic și inițiatori ai unor proiecte care reflectă valorile, identitatea și energia Apusenilor.

Dominic Fritz: Au pus tunurile din nou pe Diana Buzoianu; PSD se folosește politic de suferința oamenilor

Potrivit acestuia, Diana Buzoianu a făcut exact 'ce trebuia să facă un lider': a activat celule de criză pentru reacții rapide, a trimis Corpul de control și lucrează direct cu echipele din minister pentru soluții.

Patru drone neidentificate de tip militar au încălcat zona de interdicție aeriană vizând sosirea lui Zelenski la Dublin

Patru drone de tip militar au încălcat o zonă de interdicție aeriană deasupra Dublinului și au zburat pe traiectoria așteptată a avionului lui Volodimir Zelenski înainte de aterizarea acestuia pe aeroportul din capitala Irlandei, episod tratat de autorități ca un posibil test de „război hibrid” și o vulnerabilitate majoră de securitate.

Subiecte în trend

Daniel David: Temele pentru acasă au devenit o corvoadă

Ministrul Educației va semna vineri două ordine de ministru care vor intra în vigoare imediat.

Gala „10 pentru Apuseni”, un eveniment dedicat recunoașterii oamenilor, comunităților, administrațiilor și proiectelor care contribuie concret la dezvoltarea durabilă a zonei Munților Apuseni

Gala va aduce împreună reprezentanți ai administrațiilor locale, instituții publice, profesori universitari, lideri ai mediului economic și inițiatori ai unor proiecte care reflectă valorile, identitatea și energia Apusenilor.

Dominic Fritz: Au pus tunurile din nou pe Diana Buzoianu; PSD se folosește politic de suferința oamenilor

Potrivit acestuia, Diana Buzoianu a făcut exact 'ce trebuia să facă un lider': a activat celule de criză pentru reacții rapide, a trimis Corpul de control și lucrează direct cu echipele din minister pentru soluții.

Patru drone neidentificate de tip militar au încălcat zona de interdicție aeriană vizând sosirea lui Zelenski la Dublin

Patru drone de tip militar au încălcat o zonă de interdicție aeriană deasupra Dublinului și au zburat pe traiectoria așteptată a avionului lui Volodimir Zelenski înainte de aterizarea acestuia pe aeroportul din capitala Irlandei, episod tratat de autorități ca un posibil test de „război hibrid” și o vulnerabilitate majoră de securitate.

Ambulanță în flăcări pe autostrada A1

Deocamdată nu se cunoaște cauza producerii incendiului. Potrivit Poliției Timiș, nu se înregistrează victime.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img