- Cei 17 angajați ai ISCTR Timișoara, dintre care doar 3 nu au luat mită, au fost monitorizați de procurorii DNA în perioada decembrie 2024 – aprilie 2025. Inspectorii primeau ‘abonamente’ lunare de 2.500 de euro pentru a nu efectua controale în trafic.
- Printre cei reținuți se numără șeful ISCTR Timișoara, Ilie Lucian Sîrbu, și alți inspectori de trafic, care au fost implicați în luarea de mită. Procurorii investighează și companiile care au oferit mită angajaților.
- Anchetatorii au descoperit că mită era primită nu doar în bani, ci și în bunuri precum alcool și pietriș. Sîrbu a primit mită de 43 de ori, conform stenogramelor discuțiilor dintre inspectori.
- Operațiunea DNA a fost declanșată după un transfer de bani între o firmă și un inspector. Au fost realizate 30 de percheziții la locuințele suspecților și la sediul ISCTR din Timișoara.
- Procurorii au dispus măsuri legale împotriva mai multor inspectori și au instituit control judiciar pentru cei care nu vor fi arestați, impunându-le să respecte anumite obligații.
- Out of 17 employees at ISCTR Timișoara, only 3 did not accept bribes during the monitoring period from December 2024 to April 2025. Inspectors received monthly ‘subscriptions’ of €2,500 to avoid traffic checks.
- Among those detained is the head of ISCTR Timișoara, Ilie Lucian Sîrbu, along with other traffic inspectors, who were involved in bribery. Prosecutors are also investigating the companies that offered bribes to employees.
- Investigators found that bribes were received not just in cash but also in goods such as alcohol and gravel. Sîrbu reportedly accepted bribes 43 times, according to transcripts of conversations between inspectors.
- The DNA operation was initiated after a money transfer between a company and an inspector. A total of 30 searches were conducted at the suspects’ homes and at the ISCTR headquarters in Timișoara.
- Prosecutors have taken legal action against several inspectors and instituted judicial control for those who will not be arrested, imposing certain obligations on them.
- A Timișoara ISCTR 17 alkalmazottjából csak 3 nem fogadott el kenőpénzt a 2024. december és 2025. április közötti megfigyelési időszak alatt. Az ellenőrök havi 2500 eurós ‘előfizetéseket’ kaptak, hogy ne végezzenek forgalmi ellenőrzéseket.
- A letartóztatottak között van Ilie Lucian Sîrbu, az ISCTR Timișoara vezetője, valamint más közlekedési ellenőrök, akik részt vettek a kenőpénz elfogadásában. Az ügyészek a kenőpénzt felajánló cégeket is vizsgálják.
- A nyomozók megállapították, hogy a kenőpénzeket nemcsak készpénzben, hanem áruk formájában is, például alkoholban és kavicsban kapták. Sîrbu állítólag 43 alkalommal fogadott el kenőpénzt, a nyomozati beszélgetések alapján.
- A DNA műveletet azután indították el, hogy pénzátutalás történt egy cég és egy ellenőr között. Összesen 30 házkutatást tartottak a gyanúsítottak otthonaiban és az ISCTR Timișoara központjában.
- Az ügyészek jogi lépéseket tettek több ellenőr ellen, és bírósági ellenőrzést rendeltek el az ellen, akiket nem fognak letartóztatni, bizonyos kötelezettségeket róva rájuk.
- Von den 17 Mitarbeitern der ISCTR Timișoara haben während des Überwachungszeitraums von Dezember 2024 bis April 2025 nur 3 kein Bestechungsgeld angenommen. Die Inspektoren erhielten monatliche ‘Abonnements’ von 2.500 Euro, um keine Verkehrskontrollen durchzuführen.
- Zu den Festgenommenen gehört auch der Leiter der ISCTR Timișoara, Ilie Lucian Sîrbu, sowie andere Verkehrsinspektoren, die an der Bestechung beteiligt waren. Die Staatsanwälte ermitteln auch gegen die Unternehmen, die den Mitarbeitern Bestechungsgeld angeboten haben.
- Die Ermittler fanden heraus, dass Bestechungsgelder nicht nur in bar, sondern auch in Form von Waren wie Alkohol und Kies angenommen wurden. Sîrbu soll laut Protokollen der Gespräche zwischen den Inspektoren 43 Mal Bestechungsgeld angenommen haben.
- Die DNA-Operation wurde eingeleitet, nachdem eine Geldüberweisung zwischen einem Unternehmen und einem Inspektor erfolgt war. Insgesamt wurden 30 Durchsuchungen bei den Verdächtigen und in der Zentrale der ISCTR in Timișoara durchgeführt.
- Die Staatsanwälte haben rechtliche Schritte gegen mehrere Inspektoren eingeleitet und gerichtliche Kontrollen für diejenigen angeordnet, die nicht verhaftet werden, wobei ihnen bestimmte Verpflichtungen auferlegt wurden.
Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu. Anchetatorii spun că au fost firme care plăteau ”abonamente” lunare de 2.500 de euro pentru ca inspectorii să nu îi controleze în trafic. Discuţiile dintre ei, surprinse în timpul anchetei, arată că ţineau contul încasărilor lunare şi se enervau când nu se respecta termenul de plată. Unul dintre inspectorii ISCTR Timişoara a luat mită de 43 de ori.
Printre cei reţinuţi se numără şi şeful ISCTR Timişoara, Ilie Lucian Sîrbu, dar şi adjunctul acestuia, precum şi inspectori de trafic. În acelaşi dosar sunt vizaţi şi cei care au plătit mită.
Procurorii DNA spun că transportatorii au dat lucrătorilor ISCTR Timişoara mită inclusiv în ”abonamente” lunare de 2.500 de euro pentru ca aceştia să nu le facă controale în trafic, la tahograf, la cântar sau la documente şi să elibereze avizele cu prioritate.
În perioada în care procurorii DNA i-au urmărit, decembrie 2024 – aprilie 2025, doar 3 dintre cei 17 angajaţi, câţi are instituţia, nu au luat mită. Dintre cei trei, doi erau detasaţi în interes de serviciu.
Banii erau primiti de şefii ISCTR Timişoara fie direct, fie prin intermediari, de la firmele de transport. În acelaşi timp, inspectorii de trafic încasau între câteva zeci şi câteva sute de lei de la şoferii care nu respectau legea. De asemenea, inspectorii erau recompensaţi de conducere cu prime consistente de sărbători.
Anchetatorii au stabilit şi că şefii instituţiei ţineau contul încasărilor lunare din ”abonament” şi se enervau când nu se respecta termenul de plată.
”Interlocutor 1: Cum facem?
Interlocutor 2: Ţi-ai luat, ţi-o intrat tot ce trebe?
Interlocutor 1: Pe luna asta, da.
Interlocutor 2: Da, şi ce tre’să faci? Ce? Ce mai trebe acuma?
Interlocutor 1: Mai trebuia de luna trecută de la vecinu’.
Interlocutor 2: Păi şi acolo, luna trecută, ţi-o dat acuma.
Interlocutor 1: Nu, pe ailaltă, o fost februarie, martie.
Interlocutor 2: Păi, stai mă un pic… ianuarie, februarie. Deci pe ianuarie, a luat el doi jumate …(neinteligibil)… abia mi-am scos capul…”, arată stenogramele anchetatorilor.
Recordul de luare de mită este deţinut de unul dintre inspectorii de trafic. Acesta ar fi luat şpagă de 43 de ori.
Procurorii DNA nu vorbesc doar de mită în bani, ci şi în diverse produse, sticle de alcool, pietriş, lucrări.
Operaţiunea DNA a fost declanşată după ce s-a făcut un transfer de bani de la una dintre firme către unul dintre inspectori. Imediat după flagrant, anchetatorii au descins la locuinţele suspecţilor, dar şi la sediul ISCTR din Timişoara. În total au fost făcute 30 de percheziţii.
Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Teritorial Timişoara are în subordine judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.
Comunicatul integral al DNA Timișoara:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 iunie 2025, respectiv 11 iunie 2025, față de inculpații:
– SÎRBU ILIE-LUCIAN, inspector-șef teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale) și participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
– GHERMAN DAN-NICOLAE, coordonator județean Timiș în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și fals intelectual;
– ROGOBETE DANEL-VASILE, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (24 acte materiale) și fals intelectual;
– MEREU GEORGE-MARIAN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (43 acte materiale);
– RODEAN EMILIAN-IOAN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (13 acte materiale);
– GHERMAN OCTAVIAN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (14 acte materiale);
– DAVID GABRIEL-CONSTANTIN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale);
– FOGAȘ ALIN-SEBASTIAN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale);
– LUPA ALIN-PETRIȘOR, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (12 acte materiale);
– DAN DANIEL-MAXIMILIAN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (7 acte materiale).
Primii patru (4) inculpați din cei zece (10) menționați anterior vor fi prezentați la data de 11 iunie 2025 cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Timiș.
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:
– TOMA VLAD-ROMEO, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale);
– MIHÃESCU CONSTANTIN, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale);
– STOIAN CÃTÃLIN-ARIS, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale);
– POPA IONUȚ-MARIUS, inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R. – Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
În prezentul dosar, procurorii anticorupție desfășoară cercetări în vederea documentării unor infracțiuni de luare și dare de mită, presupus a fi comise de către funcționari publici și oameni de afaceri care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri și exploatării agregatelor minerale, în legătură cu ‘protecția’ oferită de către inspectorii I.S.C.T.R. Timișoara în fața controalelor efectuate.
Astfel, în schimbul unor sume de bani primite lunar cu titlul de mită, chiar sub forma unui ‘abonament’, inspectorii I.S.C.T.R. Timișoara nu ar fi sancționat autovehiculele societăților respective care efectuau transporturi rutiere și totodată, i-ar fi anunțat pe aceștia despre eventualele controale efectuate. Valoarea acestor abonamente ar fi fost stabilită în funcție de numărul de autovehicule folosite la transport și de amploarea activității de exploatare a agregatelor minerale.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2024 – mai 2025, inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian, în calitatea menționată anterior, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi primit mai multe sume de bani (câte 2.500 de euro) și diverse bunuri de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale și de la subordonați, pentru asigurarea protecției acestor societăți comerciale în fața controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R. Timișoara.
Protecția oferită de inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian ar fi fost pentru ca inspectorii I.S.C.T.R. din subordinea sa, să nu sancționeze societățile respective cu ocazia depistării în trafic a autovehiculelor societăților care transportă mărfuri peste tonaj, depășind limitele legale admise la transport pe drumurile publice în ceea ce privește greutatea.
De asemenea, în data de 06 februarie 2025, inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian nu ar fi trimis, la solicitarea polițiștilor rutieri din cadrul I.P.J. Timiș, un echipaj din cadrul I.S.C.T.R. pentru a cântări un ansamblu rutier oprit în trafic, care depășea masa totală maximă admisă în circulație, determinându-i fără vinovăție pe aceștia, să nu aplice o sancțiune contravențională societății comerciale care deținea autovehiculul și să nu ia măsura complementară privind indisponibilizarea autovehiculului respectiv.
În contextul menționat anterior, în cursul lunilor aprilie și mai 2025, inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian ar fi primit printr-un intermediar suma totală de 5.000 de euro, pentru protecția unei societăți comerciale cu activitate în domeniul transportului rutier de mărfuri, pe lunile respective.
Ulterior, la data de 10 iunie 2025, inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian ar fi primit în aceeași modalitate suma de 1.500 de euro, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În perioada decembrie 2024 – aprilie 2025, inculpatul Gherman Dan-Nicolae, în calitatea menționată anterior, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi primit mai multe sume de bani și diverse bunuri de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale, pentru a asigura protecție acestor societăți comerciale în fața controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R. Timișoara.
Totodată, la data de 14 februarie 2025, inculpatul Gherman Dan-Nicolae ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăți comerciale faptul că subordonații săi din cadrul I.S.C.T.R. Inspectoratul Teritorial nr. 5, urmează să efectueze un control tematic la societatea acestuia, precum și obiectivele controlului.
În perioada decembrie 2025 – aprilie 2025, cei doisprezece (12) inspectori de trafic rutier menționați anterior, ar fi pretins și primit de la șoferi opriți în trafic mai multe sume de bani și bunuri, pentru a nu le aplica amenzi contravenționale pentru:
– nerespectarea perioadelor de condus și repaus,
– lipsa unor documente;
– prezentarea unor acte neconforme legate de transport.
Totodată, unii dintre inspectorii de trafic rutier ar fi primit de la aceleași persoane, diverse sume de bani pentru asigurarea protecției unor societăți comerciale în fața controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R.
Față de restul de șase inculpați care nu vor fi prezentați cu propunere de arestare preventivă la instanță, procurorii anticorupție au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 11 iunie 2025.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei șase inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală,
– să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu exercite funcția de inspector de trafic rutier în cadrul I.S.C.T.R.
Celor șase inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaților, respectiv suspecților li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale, în conformitate cu prevederile art. 307 și 309 Cod de procedură penală.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Totodată, în cursul zilei de 10 iunie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, procurorii anticorupție au efectuat percheziții domiciliare în 30 de locații situate pe raza județelor Timiș și Arad.
În acest dosar, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale și structurile subordonate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.