sâmbătă,6 decembrie, 2025
1.4 C
Cluj

Curtea Constituţională a respins cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, cererea lui George Simion de anulare a alegerilor prezidenţiale

  • Curtea Constituțională a României a respins cererea de anulare a alegerilor prezidențiale depusă de George Simion, considerând-o neîntemeiată, iar decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.
  • În urma acestei decizii, va avea loc o ședință solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatelor alegerilor, programată tot pentru joi.
  • Simion a anunțat că va acționa pe căile legale pentru anularea alegerilor, invocând acuzații de fraudă electorală și manipulare a voturilor, inclusiv implicarea unor entități externe.
  • Curtea Constituțională a primit cererea de anulare a alegerilor pe 20 mai, iar soluționarea acesteia trebuie să fie finalizată înainte de publicarea rezultatelor oficiale.
  • În cazul în care se constată fraudă care să influențeze rezultatul, Curtea poate dispune repetarea turului de scrutin.
  • The Constitutional Court of Romania rejected George Simion’s request to annul the presidential elections, deeming it unfounded, with the decision made unanimously.
  • Following this ruling, a formal session will be held to confirm and validate the election results, scheduled for Thursday.
  • Simion announced he would take legal action to annul the elections, alleging electoral fraud and manipulation of votes, including involvement from external entities.
  • The Constitutional Court received the annulment request on May 20, and the resolution must be finalized before the official results are published.
  • If fraud that influences the outcome is found, the Court may order a repeat of the election round.
  • A Romániai Alkotmánybíróság elutasította George Simion elnökválasztások érvénytelenítésére irányuló kérelmét, mivel azt megalapozatlannak ítélte, a döntés egyhangú volt.
  • E döntés következtében csütörtökön formális ülést tartanak az eredmények megerősítésére és érvényesítésére.
  • Simion bejelentette, hogy jogi lépéseket tesz az választások érvénytelenítése érdekében, választási csalással és a szavazatok manipulálásával vádolva, beleértve külső entitások beavatkozását.
  • Az Alkotmánybíróság május 20-án kapta meg az érvénytelenítési kérelmet, és a megoldást a hivatalos eredmények közzététele előtt kell véglegesíteni.
  • Ha csalást találnak, amely befolyásolja az eredményt, a Bíróság elrendelheti a választási forduló megismétlését.
  • Das Verfassungsgericht Rumäniens hat den Antrag von George Simion auf Annullierung der Präsidentschaftswahlen als unbegründet abgelehnt, und die Entscheidung wurde einstimmig getroffen.
  • Infolge dieses Urteils wird am Donnerstag eine feierliche Sitzung zur Bestätigung und Validierung der Wahlergebnisse stattfinden.
  • Simion kündigte an, rechtliche Schritte zur Annullierung der Wahlen einzuleiten und warf Wahlbetrug und Manipulation der Stimmen vor, einschließlich der Einmischung externer Akteure.
  • Das Verfassungsgericht erhielt den Antrag auf Annullierung am 20. Mai, und die Entscheidung muss vor der Veröffentlichung der offiziellen Ergebnisse abgeschlossen sein.
  • Wenn Betrug festgestellt wird, der das Ergebnis beeinflusst, kann das Gericht die Wiederholung der Wahlrunde anordnen.

Curtea Constituţională a României a respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion, ca neîntemeiată. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Ca urmare, tot joi va avea loc şedinţa solemnă pentru confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor.

”În şedinţa din data de 22 mai 2025, Curtea Constituţională, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, a luat în dezbatere cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, formulată de domnul George-Nicolae Simion. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată”, a anunţat CCR, într-un comunicat de presă.

Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial.

CCR anunţa că a primit, pe mail, în 20 mai, ora 23:41, un înscris, în formă scanată, intitulat ”Cerere de anulare a alegerilor”.

Miercuri, Curtea a primit procesul-verbal al Biroului Electoral Central pentru al doilea tur de scrutin, împreună cu procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării.

CCR mai anunţa, că, în eventualitatea respingerii cererii de anulare a alegerilor, va organiza şedinţa solemnă pentru confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor, tot joi, de la 12.00.

Marţi seară, candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a anunţat că va solicita anularea scrutinului.

”Vom acţiona pe căile legale, şi intern şi internaţional, pentru ca mişcarea noastră să aibă câştig de cauză. Aşa că, pentru exact motivele menţionate în decizia CCR din 6 decembrie 2024, eu, ca şi competitor electoral, voi scrie Curţii Constituţionale şi voi cere anularea alegerilor. De ce? Pentru că a fost vorba de cumpărare de voturi! 100 de milioane de euro a fost bugetul alocat în Republica Moldova, numai, pentru turism electoral şi pentru cumpărarea voinţei românilor basarabeni care au fost diabolizaţi pe nedrept în ultima săptămână. Pentru că au folosit resurse administrative ale unui alt stat, ca să anuleze alegerile. Pentru că persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai şi niciun calcul din lume nu ne poate arăta că peste 11.500.000 de români au fost la vot”, a declarat Simion.

Potrivit acestuia, ”cifrele au fost corecte în ceea ce priveşte voturile care s-au numărat din partea unor persoane reale în dreptul” său.

”Am făcut numărătoarea paralelă, am recapitulat toate secţiile de vot şi mulţumesc celor 40.000 de membri din secţiile de vot care s-au luptat pentru dreptate, la fel cum mulţumesc şi celorlalţi zeci de mii de oameni implicaţi în procesul de observare a întregului proces de fraudare. Observatorii internaţionali au văzut ingerinţe, nu doar din partea Republicii Moldova, ci şi din partea statului francez. Reţelele de socializare au fost manipulate şi algoritmii au fost folosiţi în direcţia influenţării cetăţenilor români. Mărturia creatorului Telegram în care spune că guvernul francez a intervenit pentru cenzurarea vocilor noastre în această perioadă este grăitoare şi cer audierea creatorului Telegram înainte ca aceste alegeri să fie declarate valide”, a mai afirmat Simion, referindu-se la declaraţii făcute zilnic, începând din 18 mai, de fondatorul Telegram Pavel Durov, referitoare la scrutinul din România. 

Potrivit legii, Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.

Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.

Soluţionarea cererii de către Curtea Constituţională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor.

Curtea Constituţională validează rezultatul scrutinului, asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media şi în Monitorul Oficial al României şi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales.

Actul de validare se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care unul rămâne la Curtea Constituţională, unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului de către noul preşedinte,  iar al treilea i se înmânează acestuia.

Curtea Constituţională a respins, marţi, cu unanimitate, sesizarea unei persoane fizice privind refuzul Meta Platforms Ireland de a pune în executare Deciziile Biroului Electoral Central.

Cele mai recente știri

Un maramureșean, susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să plătească 50.000 de lei daune morale după ce a înjurat un internaut pe...

Un bărbat din judeţul Maramureş, susţinător al lui Călin Georgescu, a fost dat în judecată şi este obligat de instanţă să plătească 50.000 de lei unui internaut pe care l-a jignit, înjurat şi ameninţat în comentarii pe Facebook.

Și Primăria Deva a decis să renunțe la focurile de artificii de Revelion și le va înlocui cu lasere

Decizia a fost luată pentru a proteja populația de eventuale incidente, dar și animalele de companie care suferă din cauza zgomotelor puternice.

Cartierele istorice ale Timișoarei se transformă cu ajutorul fondurilor europene | Zona Piața Mocioni – Piața Maria va intra într-un amplu proces de...

După intervențiile din cartierul Cetate și contractarea investiției care va transforma zona Fabric - Piața Traian, și cartierul istoric Iosefin din Timișoara va intra într-o nouă etapă de dezvoltare: una în care patrimoniul, spațiul public și viața comunității devin prioritare.

Bolojan, despre pensiile magistraților: Sper să se constate că măsurile propuse sunt corecte și constituționale

Curtea Constituțională a României urmează să discute pe 10 decembrie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.

Se deschid pârtiile de la Obârșia Lotrului – Transalpina! Stratul de zăpadă în zonă depășește pe alocuri 40 de centimetri

Urmează ca, în funcție de condițiile meteorologice, să se stabilească și când se va da oficial startul sezonului de iarnă pentru tot domeniul schiabil.

Subiecte în trend

Un maramureșean, susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să plătească 50.000 de lei daune morale după ce a înjurat un internaut pe...

Un bărbat din judeţul Maramureş, susţinător al lui Călin Georgescu, a fost dat în judecată şi este obligat de instanţă să plătească 50.000 de lei unui internaut pe care l-a jignit, înjurat şi ameninţat în comentarii pe Facebook.

Și Primăria Deva a decis să renunțe la focurile de artificii de Revelion și le va înlocui cu lasere

Decizia a fost luată pentru a proteja populația de eventuale incidente, dar și animalele de companie care suferă din cauza zgomotelor puternice.

Cartierele istorice ale Timișoarei se transformă cu ajutorul fondurilor europene | Zona Piața Mocioni – Piața Maria va intra într-un amplu proces de...

După intervențiile din cartierul Cetate și contractarea investiției care va transforma zona Fabric - Piața Traian, și cartierul istoric Iosefin din Timișoara va intra într-o nouă etapă de dezvoltare: una în care patrimoniul, spațiul public și viața comunității devin prioritare.

Bolojan, despre pensiile magistraților: Sper să se constate că măsurile propuse sunt corecte și constituționale

Curtea Constituțională a României urmează să discute pe 10 decembrie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.

Se deschid pârtiile de la Obârșia Lotrului – Transalpina! Stratul de zăpadă în zonă depășește pe alocuri 40 de centimetri

Urmează ca, în funcție de condițiile meteorologice, să se stabilească și când se va da oficial startul sezonului de iarnă pentru tot domeniul schiabil.

Universitățile timișorene susțin brandul Timișoara Universitară, la preluarea președinției ATU de către UPT

Într-un spațiu cu puternică valoare simbolică pentru mediul academic timișorean – ARChA, fosta Cantină a Politehnicii, locul primei revolte anticomuniste studențești din 1956 – a avut loc joi, 4 decembrie 2025, întâlnirea anuală a Alianței Timișoara Universitară (ATU). Evenimentul a reunit conducerile celor patru mari universități de stat din Timișoara: Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” pentru prezentarea bilanțului ultimului an și definirea direcțiilor strategice comune pentru perioada următoare.

Ministerul Finanţelor lansează ultima ediţie din acest an a Programului de titluri de stat FIDELIS, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,55% în lei...

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și arhitecturală

Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img