sâmbătă,6 decembrie, 2025
1.4 C
Cluj

Papa Francisc, la omilia de Înviere: Cristos a înviat și a început anotimpul speranței

  • Omilia papei Francisc, susținută în noaptea de 19 aprilie, a fost centrată pe încrederea în Cel care a învins moartea și păcatul, evidențiind lumina Învierii care străbate întunericul.
  • Papa Francisc a participat la celebrarea liturgică, iar cardinalul Giovanni Battista Re a subliniat prezența spirituală a papei alături de un număr mare de credincioși și cler.
  • În cadrul omiliei, papa a discutat despre cum lumina Învierii ne ghidează în întunericul istoriei, subliniind importanța unei credințe smerite și ne-triumfaliste.
  • Mesajul său a fost că, în ciuda întunericului și a suferinței din lume, speranța și lumina Învierii persistă, invitându-i pe credincioși să devină mesageri ai acestei speranțe.
  • Papa a îndemnat la o viață plină de speranță, subliniind că, deși răul pare prezent, Cristos a învins moartea, iar credincioșii sunt chemați să răspândească acest mesaj în lume.
  • Pope Francis’ homily on April 19 emphasized unwavering faith in the One who conquered death and sin, highlighting the light of the Resurrection piercing the darkness.
  • Pope Francis participated in the liturgical celebration, and Cardinal Giovanni Battista Re noted the spiritual presence of the Pope alongside a large gathering of faithful and clergy.
  • In his homily, the Pope discussed how the light of the Resurrection guides us through the darkness of history, stressing the importance of a humble and non-triumphalist faith.
  • His message conveyed that despite the darkness and suffering in the world, hope and the light of the Resurrection endure, inviting believers to become messengers of this hope.
  • The Pope urged a hopeful life, emphasizing that although evil appears present, Christ has conquered death, and believers are called to spread this message throughout the world.
  • Ferenc pápa április 19-i homíliájában a halál és a bűn legyőzőjébe vetett rendíthetetlen hitről beszélt, hangsúlyozva a Feltámadás fényét, amely áthatol a sötétségen.
  • Ferenc pápa részt vett a liturgikus ünnepségen, Giovanni Battista Re bíboros pedig a pápa lelki jelenlétét emelte ki a hívők és a klérus nagy tömege mellett.
  • Homíliájában a pápa arról beszélt, hogy a Feltámadás fénye hogyan vezet minket a történelem sötétségében, hangsúlyozva a szerény és nem triomfáló hit fontosságát.
  • Üzenete az volt, hogy a világ sötétsége és szenvedése ellenére a remény és a Feltámadás fénye fennmarad, arra ösztönözve a hívőket, hogy váljanak a remény hírnökeivé.
  • A pápa arra buzdította a hívőket, hogy reménnyel teli életet éljenek, hangsúlyozva, hogy bár a gonosz jelen van, Krisztus legyőzte a halált, és a hívőknek ezt az üzenetet kell terjeszteniük a világban.
  • Die Predigt von Papst Franziskus am 19. April betonte den unerschütterlichen Glauben an den, der den Tod und die Sünde besiegt hat, und hob das Licht der Auferstehung hervor, das die Dunkelheit durchdringt.
  • Papst Franziskus nahm an der liturgischen Feier teil, und Kardinal Giovanni Battista Re wies auf die geistliche Präsenz des Papstes vor einer großen Versammlung von Gläubigen und Klerikern hin.
  • In seiner Predigt sprach der Papst darüber, wie das Licht der Auferstehung uns durch die Dunkelheit der Geschichte führt und betonte die Bedeutung eines demütigen und nicht triumphalistischen Glaubens.
  • Seine Botschaft vermittelte, dass trotz der Dunkelheit und des Leidens in der Welt Hoffnung und das Licht der Auferstehung bestehen bleiben, und er forderte die Gläubigen auf, Botschafter dieser Hoffnung zu werden.
  • Der Papst rief zu einem hoffnungsvollen Leben auf und betonte, dass obwohl das Böse präsent zu sein scheint, Christus den Tod besiegt hat und die Gläubigen dazu aufgerufen sind, diese Botschaft in die Welt zu tragen.

Încrederea nestrămutată în Cel care a învins întunericul morții și al păcatului a stat la baza omiliei pregătită de papa Francisc pentru solemna Vigilie pascală din noaptea de 19 aprilie a.c., prezidată la ora Romei 19.30 de cardinalul Giovanni Battista Re, decan al Colegiului cardinalilor, scrie Vatican News.

Cu puțin timp înainte de celebrarea liturgică, papa Francisc a mers în bazilică și s-a rugat în tăcere, după care a salutat mai mulți romani și pelerini care aveau să participe la riturile sacre ale Nopții de Înviere.

”Papa Francisc este spiritual împreună cu noi”, a spus la începutul omiliei cardinalul Re, în prezența a peste 30 de cardinali, 20 de episcopi, 250 de preoți și peste 5000 de credincioși, printre care se aflau și candidații la sacramentul Botezului.

Vă oferim aici omilia papei Francisc din Noaptea de Înviere a anului jubiliar 2025.

Este noapte când lumânarea pascală înaintează încetul cu încetul spre altar. Este noapte când cântarea imnului deschide inimile noastre la bucurie pentru că pământul este „inundat de o splendoare atât de mare: lumina Regelui veșnic a biruit întunericul lumii” (Praeconium paschale). La sfârșitul nopții, au loc evenimentele relatate în Evanghelia proclamată un pic mai înainte (Lc 24,1-12): lumina divină a Învierii este aprinsă și Paștele Domnului are loc când soarele este încă pe cale să răsară; la primele lumini ale zorilor se vede că piatra mare, așezată pe mormântul lui Isus, a fost răsturnată și câteva femei sosesc în acel loc purtând vălul de doliu. Întunericul învăluie nedumerirea și frica ucenicilor. Totul se întâmplă noaptea.

Vigilia pascală ne amintește în acest fel că lumina Învierii luminează drumul pas cu pas, străpunge întunericul istoriei fără zgomot, strălucește în inimile noastre în mod discret. Și acesteia îi corespunde o credință smerită, lipsită de orice triumfalism. Paștele Domnului nu este un eveniment spectaculos cu care Dumnezeu se afirmă și ne obligă să credem în El; nu este un țel pe care Isus îl atinge pe o cale ușoară, ocolind Calvarul; așadar, nici noi nu-l putem trăi într-un mod dezinvolt și fără ezitare interioară. Dimpotrivă, Învierea este asemănătoare unor mici muguri  de lumină care cresc încetul cu încetul, fără să facă zgomot, uneori amenințați încă de noapte și de incredulitate.

Acest „stil” al lui Dumnezeu ne eliberează de o religiozitate abstractă, amăgită de gândul că învierea Domnului rezolvă totul de o manieră magică. E cu totul altceva: nu putem sărbători Paștele fără a continua să ne confruntăm cu nopțile pe care le purtăm în inimi și cu umbrele morții care se adună adesea deasupra lumii. Cristos a biruit păcatul și a nimicit moartea, dar în istoria noastră pământească, puterea Învierii Sale e încă pe cale de a se împlini. Și această împlinire, ca un mugur plăpând de lumină, este încredințată nouă, ca să o păstrăm și să o facem să crească.

Frați și surori, aceasta este chemarea pe care, mai ales în anul jubiliar, trebuie să o simțim puternic în noi: să facem să încolțească speranța Paștelui în viețile noastre și în lume!

Când simțim încă povara morții în inimile noastre, când vedem umbrele răului continuându-și marșul zgomotos asupra lumii, când simțim rănile egoismului sau ale violenței arzând în carnea și societatea noastră, să nu ne pierdem curajul, să ne întoarcem la vestea acestei nopți: lumina, încetul cu încetul, strălucește chiar dacă suntem în întuneric; speranța unei vieți noi și a unei lumi în sfârșit eliberate ne așteaptă; un nou început ne poate surprinde, chiar dacă uneori pare imposibil, deoarece Cristos a învins moartea.

Această veste care deschide larg inima ne umple de speranță. În Isus care a înviat avem, într-adevăr, certitudinea că istoria noastră personală și drumul omenirii, deși sunt cufundate încă într-o noapte în care luminile abia licăresc, sunt în mâinile lui Dumnezeu; și El, în marea Sa iubire, nu ne va lăsa să ezităm și nu va îngădui răului să aibă ultimul cuvânt. În același timp, această speranță, împlinită deja în Cristos, rămâne pentru noi un țel de atins: ne-a fost încredințată pentru ca noi să devenim mărturisitorii ei credibili și pentru ca Împărăția lui Dumnezeu să pătrundă în inimile femeilor și bărbaților de astăzi.

După cum ne amintește Sfântul Augustin, „Învierea Domnului nostru Isus Cristos marchează viața nouă a celor care cred în El, iar voi, trebuie să cunoașteți în profunzime acest mister al morții și învierii sale voi și să-l refaceți în viața voastră” (Predica 231, 2). Să reproducem Paștele în viața noastră și să devenim mesageri ai speranței, constructori ai speranței, chiar dacă atâtea vijelii ale morții se abat încă asupra noastră.

O putem face prin cuvintele noastre, cu micile noastre gesturi zilnice, cu alegerile noastre inspirate de Evanghelie. Întreaga noastră viață poate fi o prezență a speranței. Acesta este felul în care vrem să fim prezenți pentru cei lipsiți de credința în Domnul, pentru cei care s-au rătăcit, pentru cei care au renunțat sau au spatele încovoiat sub poverile vieții; pentru cei care sunt singuri ori s-au închis în durerea lor; pentru toți săracii și asupriții pământului; pentru femeile umilite și ucise; pentru copiii nenăscuți și pentru cei maltratați; pentru victimele războiului. Să aducem speranța Paștelui tuturor și fiecăruia în parte!

Îmi place să amintesc de o mistică din secolul al XIII-lea, Hedviga din Anvers, care, inspirându-se din Cântarea Cântărilor și descriind suferința dată de absența ființei iubite, invocă reîntoarcerea iubirii pentru ca „să se întâmple o cotitură în întunericul meu” (Hadewijch, Poesie Visioni Lettere, Genova 2000, p. 23).

Cristos înviat este punctul definitiv de cotitură în istoria omenirii. El este speranța care nu apune. El este iubirea care ne însoțește și ne susține. El este viitorul istoriei, destinația finală spre care pășim, pentru a fi primiți în acea viață nouă în care Domnul însuși ne va șterge toate lacrimile, „și nu va mai fi moarte, nici jale, nici plâns, nici durere” (Ap 21,4). Iar această speranță a Paștelui, ”cotitura întunericului”, trebuie să o vestim tuturor.

Surori, frați, Paștele este anotimpul speranței. „Există încă frică, există încă o conștiință îndurerată de păcat, dar există și o lumină care pătrunde. […] Paștele aduce vestea bună că, deși lucrurile par să se înrăutățească în lume, răul a fost deja învins. Paștele ne permite să afirmăm că, deși Dumnezeu pare a fi foarte departe, iar noi rămânem absorbiți de multele și măruntele realități, Domnul nostru pășește pe cale alături de noi. […] Există multe raze de speranță care aruncă lumină pe calea vieții noastre” (H. Nouwen, Preghiere dal silenzio. Il sentiero della speranza, Brescia 2000, pp. 55-56).

Să facem loc pentru lumina Celui Înviat și vom deveni constructori ai speranței pentru lume.

Sursa: Vatican News

Cele mai recente știri

Șoferul care a zburat cu mașina peste un sens giratoriu din Oradea are multiple fracturi

Medicii au stabilit că șoferul a suferit o criză de glicemie/diabet, care i-ar fi provocat o stare de leșin sau incapacitatea de a reacționa la volan în momentele premergătoare impactului.

Un maramureșean, susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să plătească 50.000 de lei daune morale după ce a înjurat un internaut pe...

Un bărbat din judeţul Maramureş, susţinător al lui Călin Georgescu, a fost dat în judecată şi este obligat de instanţă să plătească 50.000 de lei unui internaut pe care l-a jignit, înjurat şi ameninţat în comentarii pe Facebook.

Și Primăria Deva a decis să renunțe la focurile de artificii de Revelion și le va înlocui cu lasere

Decizia a fost luată pentru a proteja populația de eventuale incidente, dar și animalele de companie care suferă din cauza zgomotelor puternice.

Subiecte în trend

Șoferul care a zburat cu mașina peste un sens giratoriu din Oradea are multiple fracturi

Medicii au stabilit că șoferul a suferit o criză de glicemie/diabet, care i-ar fi provocat o stare de leșin sau incapacitatea de a reacționa la volan în momentele premergătoare impactului.

Un maramureșean, susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să plătească 50.000 de lei daune morale după ce a înjurat un internaut pe...

Un bărbat din judeţul Maramureş, susţinător al lui Călin Georgescu, a fost dat în judecată şi este obligat de instanţă să plătească 50.000 de lei unui internaut pe care l-a jignit, înjurat şi ameninţat în comentarii pe Facebook.

Și Primăria Deva a decis să renunțe la focurile de artificii de Revelion și le va înlocui cu lasere

Decizia a fost luată pentru a proteja populația de eventuale incidente, dar și animalele de companie care suferă din cauza zgomotelor puternice.

Cartierele istorice ale Timișoarei se transformă cu ajutorul fondurilor europene | Zona Piața Mocioni – Piața Maria va intra într-un amplu proces de...

După intervențiile din cartierul Cetate și contractarea investiției care va transforma zona Fabric - Piața Traian, și cartierul istoric Iosefin din Timișoara va intra într-o nouă etapă de dezvoltare: una în care patrimoniul, spațiul public și viața comunității devin prioritare.

Bolojan, despre pensiile magistraților: Sper să se constate că măsurile propuse sunt corecte și constituționale

Curtea Constituțională a României urmează să discute pe 10 decembrie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.

Se deschid pârtiile de la Obârșia Lotrului – Transalpina! Stratul de zăpadă în zonă depășește pe alocuri 40 de centimetri

Urmează ca, în funcție de condițiile meteorologice, să se stabilească și când se va da oficial startul sezonului de iarnă pentru tot domeniul schiabil.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img