joi,17 aprilie, 2025
23.2 C
Cluj

Ilie Bolojan, vizită la UPT: Sunt, înainte de toate, inginer, iar Universitatea Politehnica Timișoara este universitatea mea de bază

  • Astăzi, Universitatea Politehnica Timișoara a avut onoarea de a-l primi pe Președintele României, Ilie Bolojan, un absolvent al facultății, care a subliniat importanța universității în parcursul său profesional.
  • Președintele a discutat cu conducerea UPT despre rolul universităților tehnice în dezvoltarea capitalului uman și necesitatea adaptării programelor de studii la cerințele pieței muncii.
  • Ilie Bolojan a pledat pentru susținerea învățământului tehnic, evidențiind importanța ingineriei pentru dezvoltarea sustenabilă a României.
  • A fost discutată și necesitatea pregătirii cadrelor didactice în domeniul inteligenței artificiale, pentru a menține relevanța educației în fața noilor tehnologii.
  • Vizita a reconfirmat rolul esențial al învățământului tehnic superior în dezvoltarea României și importanța colaborării între mediul academic și decidenți.
  • Today, the Polytechnic University of Timișoara welcomed the President of Romania, Ilie Bolojan, an alumnus of the faculty, who emphasized the university’s importance in his professional journey.
  • The President discussed with UPT leadership the role of technical universities in developing human capital and the need to adapt academic programs to labor market demands.
  • Ilie Bolojan advocated for the support of technical education, highlighting engineering’s importance for Romania’s sustainable development.
  • The need for teacher training in artificial intelligence was also discussed to maintain the relevance of education in the face of new technologies.
  • The visit reaffirmed the essential role of higher technical education in Romania’s development and the importance of collaboration between academia and decision-makers.
  • Ma a Timișoarai Műszaki Egyetem fogadta Ilie Bolojan román elnököt, aki az egyetem volt hallgatója, és hangsúlyozta az egyetem fontosságát pályafutásában.
  • Az elnök az UPT vezetésével a műszaki egyetemek emberi tőke fejlesztésében betöltött szerepéről, valamint az akadémiai programok piaci igényekhez való alkalmazkodásának szükségességéről beszélt.
  • Ilie Bolojan a műszaki oktatás támogatása mellett érvelt, hangsúlyozva a mérnöki tudományok fontosságát Románia fenntartható fejlődése szempontjából.
  • Beszéltek az oktatók mesterséges intelligenciával kapcsolatos képzésének szükségességéről is, hogy megőrizzék az oktatás relevanciáját az új technológiák mellett.
  • A látogatás megerősítette a felsőfokú műszaki oktatás alapvető szerepét Románia fejlődésében, valamint az akadémiai és döntéshozók közötti együttműködés fontosságát.
  • Heute besuchte der Präsident Rumäniens, Ilie Bolojan, die Technische Universität Timișoara, eine Institution, die er selbst als Absolvent schätzt und die eine wichtige Rolle in seiner beruflichen Laufbahn gespielt hat.
  • Der Präsident diskutierte mit der Leitung der UPT über die bedeutende Rolle technischer Universitäten in der Entwicklung des Humankapitals und die Notwendigkeit, akademische Programme an die Anforderungen des Arbeitsmarktes anzupassen.
  • Ilie Bolojan plädierte für die Unterstützung der technischen Bildung und betonte die Bedeutung des Ingenieurwesens für die nachhaltige Entwicklung Rumäniens.
  • Ebenfalls wurde die Notwendigkeit der Lehrerfortbildung im Bereich der künstlichen Intelligenz erörtert, um die Relevanz des Bildungsprozesses im Angesicht neuer Technologien zu gewährleisten.
  • Der Besuch bestätigte die wesentliche Rolle der höheren technischen Bildung in der Entwicklung Rumäniens und die Bedeutung einer engen Zusammenarbeit zwischen der akademischen Welt und den Entscheidungsträgern.

Astăzi, Universitatea Politehnica Timișoara a avut onoarea de a-l primi pe Președintele României, domnul Ilie Bolojan, într-o vizită de suflet, marcată de emoție. Absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul UPT, Ilie Bolojan a declarat că, ori de câte ori ajunge la Timișoara, își dorește să revină la Politehnică – locul care i-a definit parcursul profesional și care i-a format valorile de tânăr student.

„Sunt, înainte de toate, inginer, iar Universitatea Politehnica Timișoara este universitatea mea de bază”,  a declarat Președintele, subliniind respectul profund pe care îl poartă profesorilor și mediului academic care i-au conturat începuturile.

În cadrul vizitei, Președintele Ilie Bolojan s-a întâlnit cu:

– Conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, Rectorul UPT

– Conf. univ. dr. mat. Liviu-Ioan Cădariu-Brăiloiu, Președintele Senatului UPT

– Prof. univ. dr. ing. Sorin Mușuroi, Prorector UPT

– Victoria Cociotă, Director de Comunicare și Imagine UPT

Discuțiile au vizat rolul esențial al universităților tehnice în dezvoltarea capitalului uman și necesitatea unei corelări mai strânse între specializările academice și cerințele reale ale pieței muncii. S-a subliniat că adaptarea programelor de studii este esențială pentru creșterea angajabilității în domeniile științei și tehnicii, unde cererea de specialiști este în continuă creștere.

Totodată, Președintele Ilie Bolojan a pledat pentru susținerea învățământului tehnic, subliniind că acesta reprezintă o veritabilă necesitate pentru economia națională. Ingineria, a punctat acesta, este vitală într-o etapă în care România are nevoie de dezvoltare sustenabilă, bazată pe inovare, infrastructură și capacitate tehnologică internă.

În acest context, a fost evidențiată importanța sprijinirii educației în domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), ca fundament pentru progresul economic și tehnologic. În prezent, la nivel european, procentul de absolvenți care provin din aceste domenii este net inferior țărilor asiatice, ceea ce accentuează nevoia unei politici educaționale coerente și orientate spre viitor.

De asemenea, s-a discutat despre dezvoltarea continuă a programelor de studii de învățământ dual și despre necesitatea adoptării unor măsuri concrete prin care acest sistem să fie întărit, oferind tinerilor oportunități reale de integrare profesională, în paralel cu formarea academică. Universitățile tehnice, în colaborare cu mediul economic, pot deveni pilonii centrali ai acestei direcții strategice pentru România.

Un alt subiect important abordat a fost pregătirea cadrelor didactice, atât din învățământul preuniversitar, cât și universitar, în domeniul inteligenței artificiale. Într-un context în care elevii și studenții folosesc tot mai frecvent tehnologiile AI în viața de zi cu zi, formarea continuă a profesorilor devine esențială pentru menținerea relevanței procesului educațional și pentru crearea unui cadru de învățare modern, adaptat noilor generații.

În aceeași linie de reformă, a fost subliniată nevoia de modernizare a sistemului educațional și de actualizare a curriculei naționale, astfel încât aceasta să fie aliniată cu realitățile și nevoile economice ale României.

„Mă bucur să îl avem din nou alături de noi pe domnul Ilie Bolojan, unul dintre primii laureați ai Galei Premiilor de Excelență UPT, distins în 2021 cu premiul Alumnus UPT. Este un absolvent cu care ne mândrim și care a rămas profund conectat la realitățile și provocările sistemului educațional din România. Faptul că, din poziția de Președinte, continuă să susțină învățământul și dialogul cu mediul academic dă un semnal puternic de normalitate, dar și de responsabilitate. Acest fapt demonstrează că funcția prezidențială poate fi conectată direct la nevoile reale ale societății,” a declarat Florin Drăgan, Rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Vizita Președintelui României la Universitatea Politehnica Timișoara a reconfirmat rolul esențial al învățământului tehnic superior în dezvoltarea sustenabilă a României și importanța colaborării strânse între mediul academic și factorii de decizie. UPT rămâne un partener activ în construirea unei economii bazate pe cunoaștere, formând profesioniștii de care România are nevoie pentru viitor.

Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.

Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare

Cele mai recente știri

Cinci spații publice din Pecica vor fi modernizate cu fonduri europene

ADR Vest și Primăria Pecica au semnat contractul de finanțare

Revoluția educației flexibile la Politehnica Timișoara: Cum se modelează viitorul profesional al României

Sub radarul sălilor de curs tradiționale, o forță disruptivă redefinește peisajul educațional românesc: învățământul la distanță (ID) și cu frecvență redusă (IFR). Ceea ce era perceput ca o alternativă nișată devine rapid o strategie inteligentă pentru un număr tot mai mare de români ambițioși, hotărâți să-și construiască propriul drum spre succes.

Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei Andreicuț, în Pastorală: Dorința noastră cea mare este să-L vedem pe Hristos cel Înviat

Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei Andreicuț, vorbește, în Pastorala sa de Paști, despre importanța curățirii simțurilor noastre.

Cardinalul Lucian, în Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului: Învierea este piatra de temelie a credinței noastre

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2025Cardinal LUCIANprin harul...

Zilele Brașovului revin între 25–27 aprilie cu parade, concerte și târguri

Zilele Brașovului revin anul acesta în forță, cu parade tradiționale, concerte de renume și târguri tematice desfășurate în cele mai importante puncte ale orașului.

Subiecte în trend

Cinci spații publice din Pecica vor fi modernizate cu fonduri europene

ADR Vest și Primăria Pecica au semnat contractul de finanțare

Revoluția educației flexibile la Politehnica Timișoara: Cum se modelează viitorul profesional al României

Sub radarul sălilor de curs tradiționale, o forță disruptivă redefinește peisajul educațional românesc: învățământul la distanță (ID) și cu frecvență redusă (IFR). Ceea ce era perceput ca o alternativă nișată devine rapid o strategie inteligentă pentru un număr tot mai mare de români ambițioși, hotărâți să-și construiască propriul drum spre succes.

Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei Andreicuț, în Pastorală: Dorința noastră cea mare este să-L vedem pe Hristos cel Înviat

Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei Andreicuț, vorbește, în Pastorala sa de Paști, despre importanța curățirii simțurilor noastre.

Zilele Brașovului revin între 25–27 aprilie cu parade, concerte și târguri

Zilele Brașovului revin anul acesta în forță, cu parade tradiționale, concerte de renume și târguri tematice desfășurate în cele mai importante puncte ale orașului.

Târgul de Paște din Sibiu, deschis în Piața Mare până pe 22 aprilie

Târgul de Paște poate fi vizitat zilnic până pe 22 aprilie, iar organizatorii încurajează publicul să sprijine inițiativele caritabile și să descopere produsele realizate cu grijă și respect pentru tradiție.

Deputat AUR: „Păpuşile Barbie le apropie pe fetițe de prostituție, nu de maternitate”

Deputatul AUR Ilie-Alin Coleșa a declarat în plenul Camerei Deputaților că păpușile Barbie contribuie la hipersexualizarea precoce a fetelor, susținând că acest fenomen le îndepărtează de rolul de mamă și le apropie de comportamente asociate prostituției.

Alertă! Începe să cedeze betonul la un baraj vechi de peste 50 de ani

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara s-a întrunit...
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img