marți,17 iunie, 2025
20.2 C
Cluj

Numele a trei europarlamentari români printre cele care apar în scandalul de corupţie din PE, care vizează practicile lobbyiştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei

  • Trei europarlamentari români, Cristian Buşoi, Daniel Buda și Tudor Ciuhodaru, sunt implicați într-un scandal de corupție legat de practicile lobby-ului companiei chineze Huawei.
  • Cristian Buşoi neagă că ar fi semnat o scrisoare de susținere pentru Huawei, afirmând că nu i s-a cerut acordul verbal pentru aceasta.
  • Daniel Buda susține că nu a avut nicio legătură cu lobby-iștii sau reprezentanții chinezi și că scrisoarea primită nu menționează Huawei.
  • Europarlamentara Maria Grapini a declarat că două europarlamentare se suspendă pe perioada cercetărilor, iar ancheta implică, de asemenea, foști și actuali eurodeputați și personal din Parlament.
  • Parchetul federal belgian a efectuat zeci de percheziții în cadrul unei anchete pentru corupție, având în vedere practicile de lobby ale Huawei începând din 2021.
  • Three Romanian Members of the European Parliament, Cristian Buşoi, Daniel Buda, and Tudor Ciuhodaru, are linked to a corruption scandal involving lobbying practices of the Chinese telecom company Huawei.
  • Cristian Buşoi denies signing a letter supporting Huawei, stating he was not asked for verbal approval for it.
  • Daniel Buda claims he has never had any contact with lobbyists or Chinese representatives, and the letter he received does not mention Huawei.
  • MEP Maria Grapini announced that two MEPs are suspending themselves during the investigations, with the inquiry also involving former and current MEPs and Parliament staff.
  • The Belgian federal prosecutor has conducted dozens of searches as part of a corruption investigation targeting Huawei’s lobbying practices since 2021.
  • Három román európai parlamenti képviselő, Cristian Buşoi, Daniel Buda és Tudor Ciuhodaru, kapcsolatba hozható a Huawei kínai telekommunikációs cég lobbitevékenységei miatt kirobbant korrupciós botránnyal.
  • Cristian Buşoi tagadja, hogy aláírta volna a Huawei-t támogató levelet, kijelentve, hogy nem kértek tőle szóbeli jóváhagyást.
  • Daniel Buda elmondta, hogy soha nem volt kapcsolata lobbistákkal vagy kínai képviselőkkel, és a kapott levélben nincs említve a Huawei.
  • Maria Grapini képviselőasszony bejelentette, hogy két képviselő felfüggeszti magát a nyomozás idejére, és a vizsgálat érinti a volt és jelenlegi képviselőket és a Parlament személyzetét is.
  • A belga szövetségi ügyészség több tucat házkutatást végzett egy korrupciós nyomozás keretében, amely a Huawei lobbitevékenységeit célozza 2021 óta.
  • Drei rumänische Abgeordnete im Europäischen Parlament, Cristian Buşoi, Daniel Buda und Tudor Ciuhodaru, sind mit einem Korruptionsskandal in Verbindung gebracht, der sich um die Lobbypraktiken des chinesischen Telekommunikationsunternehmens Huawei dreht.
  • Cristian Buşoi bestreitet, einen Unterstützungsbrief für Huawei unterschrieben zu haben und erklärt, dass ihm keine mündliche Zustimmung dafür abverlangt wurde.
  • Daniel Buda behauptet, dass er nie Kontakt zu Lobbyisten oder chinesischen Vertretern hatte und dass in dem Brief, den er erhalten hat, Huawei nicht erwähnt wird.
  • Die Abgeordnete Maria Grapini gab bekannt, dass sich zwei Abgeordnete während der Ermittlungen selbst suspendieren, und dass die Untersuchung auch frühere und aktuelle Abgeordnete sowie Mitarbeiter des Parlaments betrifft.
  • Die belgische Bundesanwaltschaft hat im Rahmen einer Korruptionsuntersuchung, die sich auf die Lobbypraktiken von Huawei seit 2021 konzentriert, Dutzende von Durchsuchungen durchgeführt.

Numele a trei europarlamentari români – Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor Ciuhodaru – ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobbyiştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Liberalul Cristian Buşoi afirmă că nu a semnat scrisoarea de susţinerea pentru compania chineză, în timp ce Daniel Buda susţine că nu a avut ”niciodată vreo legătură, întâlnire sau contact cu autorităţi, lobbyişti, reprezentanţi chinezi sau orice alte persoane asociate cu acest subiect”. Europarlamentarul Maria Grapini afirmă că, din informaţiile pe care le are, ar fi implicaţi foşti şi actuali eurodeputaţi, dar şi asistenţi şi funcţionari din PE.

Potrivit G4Media, europarlamentarii români Cristian Buşoi (PNL), Daniel Buda (PNL) şi Tudor Ciuhodaru (AUR) ar fi semnat o scrisoare, în 2021, în care cereau, alături de alţi cinci europarlamentari, Comisiei Europene să modifice legislaţia care îngreuna accesul Huawei la reţelele de telecomunicaţii 5G din Uniunea Europeană.

Cristian Buşoi a declarat, pentru G4Media, că nu a semnat acea scrisoare şi că nu îşi aminteşte să i se fi cerut un acord verbal pentru aceasta.

”Adaug că poziţia mea în toate discuţiile oficiale şi neoficiale a fost de a susţine poziţia Romaniei în a avea o tehnologie 3, 4 şi 5G fără breşe de securitate”, a susţinut el.

La rândul său, Daniel Buda a transmis că nu a avut ”niciodată vreo legătură, întâlnire sau contact cu autorităţi, lobbyişti, reprezentanţi chinezi sau orice alte persoane asociate cu acest subiect”. El a explicat că în scrisoarea pe care a primit-o de la europarlamentarul Fulvio Martusciello ”nicăieri nu apare” vreo referire la Huawei sau China.

”În mod cert, acordul meu faţă de această scrisoare a fost dat având în vedere referinţele la necesitatea accesului la internet de bandă largă în zonele rurale”, a adăugat el.

Europarlamentarul PUSL Maria Grapini a declarat că în grupul S&D s-a anunţat că două europarlamentare vizate de anchetă se suspendă pe perioada cercetărilor.

”Eu ştiu ce s-a discutat în grupul nostru, ne-a informat preşedinta grupului că a fost sesizată de Parchetul belgian şi că două colege din Italia care sunt membre în S&D au transmis în scris că se suspendă până la terminarea cercetărilor. Procedura a fost, şi la Qatar colega grecoaică a fost de data asta în acel scandal, prezumţia de nevinovăţie funcţionează şi au dreptul să rămână membri în Parlament, dar independenţi”, a afirmat Grapini.

Grapini a menţionat că ”se zice că 20-30 de foşti eurodeputaţi şi actuali eurodeputaţi” ar fi implicaţi şi ”ceea ce este mai grav că şi din staff-ul eurodeputaţilor, adică asistenţi şi funcţionari din Parlament”.

”Se pare că totul a plecat de la conferinţe, deci un truc în a da bani, pe lobby şi pe organizarea unor conferinţe. Am aflat că sunt şi români bănuiţi, din păcate… numele lor (Ciuhodaru, Daniel Buda, Cristian Buşoi) am văzut că apar (…) eu personal mă îndoiesc că românii noştri ar fi acolo, dar sigur că cercetările vor continua”, a conchis ea.

Parchetul federal belgian a anunţat joi că peste douăzeci de percheziţii au fost efectuate în Belgia şi una în Portugalia în cadrul unei anchete pentru corupţie ce implică Parlamentul European şi practicile de lobby comercial. Mai multe persoane au fost reţinute de poliţia belgiană pentru a fi interogate. Potrivit cotidianului belgian Le Soir, ancheta vizează practicile lobbyiştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei începând din 2021, relatează AFP şi POLITICO.

Cele mai recente știri

CFR Cluj o va înfrunta pe Paksi FC, în primul tur preliminar al Europa League

Paksi FC a jucat și în sezonul trecut cu o echipă românească în primul tur preliminar al Europa League, fiind eliminată de echipa de ligă secundă Corvinul Hunedoara

Politehnica și Eu | Ioan Holender, omagiat la împinirea a 90 de ani

Cu ocazia aniversării a 90 de ani de viață...

Târgul de carte Alba Transilvania – trei zile de lectură, artă și muzică la Alba Iulia

Cele 22 de pavilioane amplasate în inima Cetății Alba Iulia găzduiesc edituri prestigioase, agenții de difuzare de carte românească și străină și instituții care dețin edituri proprii sau care editează publicații

Samfest Jazz&Wine | Sătmărenii sunt așteptați cu muzică bună și vinuri excepționale în inima orașului, în Piața Libertății

În perioada 20-22 iunie, jazzul și vinul își dau întâlnire în centrul istoric al orașului

Prizele de apă brută din Târnava Mică, de la Fântânele și Târnăveni, au fost închise din cauza concentrației mari de sare

Potrivit CJSU Mureș, experții estimează că un nou val de apă cu salinitate crescută va ajunge în perioada următoare la priza de captare Fântânele.

Subiecte în trend

CFR Cluj o va înfrunta pe Paksi FC, în primul tur preliminar al Europa League

Paksi FC a jucat și în sezonul trecut cu o echipă românească în primul tur preliminar al Europa League, fiind eliminată de echipa de ligă secundă Corvinul Hunedoara

Târgul de carte Alba Transilvania – trei zile de lectură, artă și muzică la Alba Iulia

Cele 22 de pavilioane amplasate în inima Cetății Alba Iulia găzduiesc edituri prestigioase, agenții de difuzare de carte românească și străină și instituții care dețin edituri proprii sau care editează publicații

Prizele de apă brută din Târnava Mică, de la Fântânele și Târnăveni, au fost închise din cauza concentrației mari de sare

Potrivit CJSU Mureș, experții estimează că un nou val de apă cu salinitate crescută va ajunge în perioada următoare la priza de captare Fântânele.

29 de localități din județul Timiș au primit câte un autobuz electric pentru transportul elevilor

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a declarat că acestea sunt primele dintr-un lot total de 58 de microbuze școlare, din care următoarele patru vor sosi până în luna septembrie, iar celelalte 25 de microbuze hibride, până la sfârșitul anului.

Senatorul care și-a falsificat CV-ul, condamnat pentru conducere cu permisul suspendat

Senatorul Paul Ciprian Pintea a primit nouă luni pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, pedeapsă contopită cu o altă condamnare de un an și două luni, primită în martie 2024 la Judecătoria Zalău, tot pentru aceeași infracțiune, în final rezultând un an și cinci luni cu suspendare.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu le oferă spectatorilor și în acest an ocazia de a întâlni zeci de figuri remarcabile ale lumii...

Conferințele FITS 2025 aduc în fața publicului mari personalități ale lumii artistice precum actorii Bill Murray și Kathleen Turner, scriitorul Wole Soyinka sau regizorii Alain Platel și Alexis Michalik
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img