miercuri,21 ianuarie, 2026
-14.7 C
Cluj

Incendiu puternic la locuinţa unui fost procuror DIICOT din Hunedoara care era păzit de poliţişti în urma unor ameninţări cu moartea

  • Un incendiu puternic a izbucnit marți la o locuință din Petrila, județul Hunedoara, cel mai probabil de la centrala casei. Locuința aparține unui fost procuror DIICOT care era sub protecția poliției din cauza amenințărilor primite.
  • Pompierii din Petroșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila au intervenit pentru stingerea focului. Trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD au fost trimise la fața locului, iar nu au fost raportate victime.
  • La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei și anexa acesteia, existând riscul de extindere la alte două locuințe. Pompierii au reușit să localizeze și să stingă incendiul prompt.
  • Poliția a fost cea care a anunțat incendiul prin apel la numărul de urgență 112. Nu sunt indicii că incendiul ar fi fost provocat intenționat, iar cauza va fi investigată de ISU Hunedoara.
  • Locuința afectată aparține lui Ion Mitrana, un fost procuror care a instrumentat un dosar de fraudă în domeniul muncii în unitățile miniere din Valea Jiului.
  • A powerful fire broke out on Tuesday at a residence in Petrila, Hunedoara County, likely caused by the house’s heating system. The house belongs to a former DIICOT prosecutor who was under police protection due to death threats.
  • Firefighters from Petroșani and the Petrila Volunteer Emergency Service responded to extinguish the fire. Three fire trucks and an SMURD ambulance were dispatched to the scene, and no casualties have been reported.
  • Upon arrival, crews found that the fire was widespread on the roof of the house and its annex, with a risk of spreading to two other homes. Firefighters were able to promptly contain and extinguish the fire.
  • The police reported the fire via an emergency call to 112. There are no indications that the fire was intentionally set, and the cause will be investigated by ISU Hunedoara.
  • The affected residence belongs to Ion Mitrana, a former prosecutor who handled a fraud case involving fictitious timekeeping in mining units in the Valea Jiului.
  • Kedden egy heves tűz ütött ki egy petrilai lakóházban, valószínűleg a ház fűtési rendszeréből. A ház egy korábbi DIICOT ügyészé, aki rendőri védelem alatt állt halálos fenyegetések miatt.
  • A Petroșani tűzoltói és a Petrila Önkéntes Tűzoltóság beavatkozott a tűz eloltására. Három tűzoltóautót és egy SMURD mentőautót küldtek a helyszínre, és áldozatokról nem érkezett jelentés.
  • A kiérkező csapatok megállapították, hogy a tűz a ház és az épület melléképületének tetőszerkezetén általánosan elterjedt, és a lángok kiterjedésének lehetősége is fennállt két másik lakóházra. A tűzoltók gyorsan sikerült lokalizálni és eloltani a tüzet.
  • A tűz keletkezését a rendőrség jelentette be a 112-es segélyhívón. Nincsenek arra utaló jelek, hogy a tüzet szándékosan okozták volna, az okot az ISU Hunedoara szakemberei vizsgálják.
  • A tűz által érintett lakás Ion Mitrana volt ügyészé, aki egy munkaügyi csalás ügyét kezelte a Valea Jiului bányászati egységeiben.
  • Am Dienstag brach ein heftiges Feuer in einem Wohnhaus in Petrila, Kreis Hunedoara, aus, wahrscheinlich verursacht durch die Heizungsanlage des Hauses. Das Haus gehört einem ehemaligen DIICOT-Ermittler, der wegen Morddrohungen Polizeischutz genießt.
  • Die Feuerwehr aus Petroșani und der Freiwillige Feuerwehrdienst Petrila griffen ein, um das Feuer zu löschen. Drei Löschfahrzeuge und ein SMURD-Rettungswagen wurden zum Einsatzort geschickt, es wurden keine Opfer gemeldet.
  • Bei der Ankunft der Einsatzkräfte war das Dach des Hauses und das seiner Nebengebäude in Brand geraten, wobei die Gefahr bestand, dass sich die Flammen auf zwei weitere Wohnhäuser ausbreiten könnten. Die Feuerwehr konnte das Feuer schnell eindämmen und löschen.
  • Die Polizei meldete das Feuer über einen Notruf bei 112. Es gibt keine Hinweise darauf, dass das Feuer vorsätzlich gelegt wurde, und die Ursache wird von ISU Hunedoara ermittelt.
  • Das betroffene Wohnhaus gehört Ion Mitrana, einem ehemaligen Staatsanwalt, der einen Betrugsfall im Zusammenhang mit fiktiven Arbeitszeitaufzeichnungen in den Bergbaueinheiten des Valea Jiului bearbeitet hat.

Un incendiu puternic a izbucnit, marţi, la o locuinţă din Petrila, judeţul Hunedoara, cel mai probabil, de la centrala casei. Potrivit unor surse, aceasta ar fi locuinţa unui fost procuror DIICOT din Hunedoara care era păzit de poliţişti, după ce primise o serie de ameninţări cu moartea. Agenţii au fost cei care au sunat la numărul de urgenţă 112.

”Pompierii Detaşamentului Petroşani alături de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Petrila acţionează în aceste momente pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la acoperişul unei case din localitatea Petrila. Pentru misiune au fost alocate 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, autoscara mecanică şi o ambulanţa SMURD. Din primele informaţii, nu sunt raportate victime”, a transmis ISU Hunedoara.

Potrivit sursei citate, la sosirea echipajelor la locul incendiului, ardeau generalizat acoperişul casei, al anexei – corp centrală termică şi al unui foişor, cu posibilitatea de extindere a flăcărilor la alte două locuinţe.

”Pompierii au acţionat cu promptitudine pentru localizarea focului, care a fost lichidat în limitele găsite. Ulterior, echipajele operative au intervenit pentru înlăturarea efectelor negative înregistrate în urma incendiului. În momentul producerii evenimentului, nicio persoană nu se afla în casă. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire”, a mai precizat ISU Hunedoara.

Incendiul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 chiar de către poliţişti.

”Astăzi, în jurul orei 11:30, poliţiştii  au sesizat prin apel la numărul unic de urgenţă 112 faptul că la camera centralei termice a unui imobil din Petrila se manifestau flăcări. Echipele de intervenţie ale ISU Hunedoara s-au deplasat de urgenţă la faţa locului şi au reuşit să localizeze incendiul, împiedicând extinderea acestuia. Din primele informaţii, nu au fost înregistrate victime, însă s-au produs pagube materiale. Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită de către specialiştii ISU Hunedoara, din primele verificări nefiind indicii cu privire la provocarea intenţionată a incendiului. Poliţiştii continuă să efectueze verificări pentru clarificarea tuturor circumstanţelor producerii evenimentului”, a precizat şi IPJ Hunedoara.

Potrivit presei locale, locuinţa cuprinsă de flăcări aparţine lui Ion Mitrana, fost procuror DIICOT din Hunedoara care beneficia de protecţie din partea Poliţiei, după mai multe ameninţări cu moartea. Acesta a fost cel care a instrumentat un dosar privind pontajele fictive în unităţile miniere din Valea Jiului.

Cele mai recente știri

Von der Leyen lansează EU Inc. | Beneficii uriașe pentru afaceri în România și Europa

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat inițiativa EU Inc. în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, pe 19 ianuarie 2026, ca parte a unei strategii mai ample pentru creșterea competitivității europene. Aceasta propune crearea celui de-al „28-lea regim” juridic, un cadru unic de reguli pentru companii – incluzând drepturi corporative, insolvență, legislație a muncii și fiscalitate – aplicabil în toate cele 27 de state membre fără adaptări naționale.

Cum se cheltuie banii Timpark Timișoara pe telefonie și internet

Serviciul public de parcări își securizează anual un buget de câteva zeci de mii de lei pentru telecomunicații, într‑un oraș în care costul parcării este suportat direct de șoferi prin abonamente și taxe orare.

Chimia Verde, în sprijinul unei economii sustenabile. Recunoaștere națională și internațională pentru cercetarea din UPT

Activitatea de cercetare desfășurată în Universitatea Politehnica Timișoara continuă să se afle în prim-planul științei românești și internaționale, iar recunoașterea primită recent de conf.univ.dr.ing. Anamaria Todea din partea Academiei Române confirmă acest fapt.

Aeroportul Satu Mare cheltuie aproape 1 milion de lei pe supravegherea șantierului de reabilitare și modernizare a infrastructurii aeroportuare

R.A. Aeroportul Satu Mare a atribuit, prin procedură simplificată, un contract în valoare de 974.936,77 lei fără TVA pentru servicii de dirigenție de șantier, separate de contractul de execuție a lucrărilor propriu-zise.

Subiecte în trend

Von der Leyen lansează EU Inc. | Beneficii uriașe pentru afaceri în România și Europa

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat inițiativa EU Inc. în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, pe 19 ianuarie 2026, ca parte a unei strategii mai ample pentru creșterea competitivității europene. Aceasta propune crearea celui de-al „28-lea regim” juridic, un cadru unic de reguli pentru companii – incluzând drepturi corporative, insolvență, legislație a muncii și fiscalitate – aplicabil în toate cele 27 de state membre fără adaptări naționale.

Cum se cheltuie banii Timpark Timișoara pe telefonie și internet

Serviciul public de parcări își securizează anual un buget de câteva zeci de mii de lei pentru telecomunicații, într‑un oraș în care costul parcării este suportat direct de șoferi prin abonamente și taxe orare.

Chimia Verde, în sprijinul unei economii sustenabile. Recunoaștere națională și internațională pentru cercetarea din UPT

Activitatea de cercetare desfășurată în Universitatea Politehnica Timișoara continuă să se afle în prim-planul științei românești și internaționale, iar recunoașterea primită recent de conf.univ.dr.ing. Anamaria Todea din partea Academiei Române confirmă acest fapt.

Aeroportul Satu Mare cheltuie aproape 1 milion de lei pe supravegherea șantierului de reabilitare și modernizare a infrastructurii aeroportuare

R.A. Aeroportul Satu Mare a atribuit, prin procedură simplificată, un contract în valoare de 974.936,77 lei fără TVA pentru servicii de dirigenție de șantier, separate de contractul de execuție a lucrărilor propriu-zise.

Incendiu violent la abatorul din Gheorgheni; un muncitor rănit grav și un pompier ars în timpul intervenției

Abatorul din Gheorgheni este o unitate importantă pentru industria locală de procesare a cărnii, iar oprirea temporară a activității în urma incendiului poate avea impact economic atât asupra companiei, cât și asupra comunității.

Acordul UE – Mercosur este momentul Europei. Să nu îl ratăm!

Articolul scris în exclusivitate pentru Știrile Transilvaniei de europarlamentarul Gyula Winkler susține necesitatea ratificării rapide a acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur, considerându-l un pas vital pentru competitivitatea economică a Europei. Autorul subliniază că deschiderea acestei piețe vaste va contracara influența tot mai mare a Chinei și instabilitatea politicilor SUA, oferind în același timp avantaje majore exportatorilor industriali și de servicii. Documentul evidențiaza faptul că fermierii europeni vor beneficia de protecție prin clauze de salvgardare stricte și de o suplimentare a fondurilor pentru Politica Agricolă Comună post-2028.

Profesori, atenție! Legile care vă protejează cariera în 2026

Două modificări legislative recente aduc vești bune pentru cadrele didactice și doctoranzii care intră în concediu pentru creșterea copilului: nu mai pierdeți examenele și inspecțiile deja susținute, iar doctoratul se prelungește automat. În plus, personalul auxiliar din școli poate fi acum detașat mai flexibil.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img