marți,29 aprilie, 2025
8.1 C
Cluj

EDITORIAL | Generalul trădător sau cum senectutea nu aduce mereu cu ea și înțelepciunea

  • O rețea condusă de generalul în retragere Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani, a fost demascată pentru planificarea unei lovituri de stat, având legături cu diplomați ruși.
  • Cei șase membri fondatori ai organizației „Comandamentul Vlad Țepeș” sunt acuzați de trădare, iar investigarea continuă pentru a descoperi conexiuni suplimentare cu Rusia.
  • Interceptările sugerează că membrii organizației au legături directe cu Vladimir Putin și doresc recuperarea unor teritorii istorice și desființarea partidelor politice.
  • Mulți contestă implicarea unui general de 101 ani într-o conspirație, deși acesta are o istorie de simpatie pentru Rusia și negarea Holocaustului.
  • Generalul recunoaște public implicarea sa în complot, iar scandalul ridică întrebări serioase despre integritatea armatei și organizațiile rezerviștilor.
  • A network led by retired General Radu Theodoru, aged 101, has been uncovered for planning a coup, with connections to Russian diplomats.
  • The six founding members of the „Vlad Țepeș Command” are accused of treason, and investigations are ongoing to uncover further links to Russia.
  • Intercepts suggest that members of the organization have direct ties to Vladimir Putin and seek to reclaim historical territories and abolish political parties.
  • Many question the involvement of a 101-year-old general in a conspiracy, despite his history of pro-Russian sentiments and Holocaust denial.
  • The general publicly admits his involvement in the plot, raising serious questions about the integrity of the military and the reserve organizations.
  • Radu Theodoru nyugalmazott, 101 éves tábornok vezetésével egy hálózatot lepleztek le, amely államcsíny tervezésével foglalkozott, orosz diplomatákhoz fűződő kapcsolatokkal.
  • A „Vlad Țepeș Parancsnokság” hat alapító tagját árulással vádolják, és a nyomozás folytatódik, hogy felfedje a további orosz kapcsolatok.
  • A lehallgatások arra utalnak, hogy a szervezet tagjai közvetlen kapcsolatban állnak Vlagyimir Putyinnal, és történelmi területek visszaszerzésére, valamint politikai pártok megszüntetésére törekednek.
  • Sokan kétségbe vonják, hogy egy 101 éves tábornok részt vehet egy összeesküvésben, annak ellenére, hogy pro-orosz érzelmekkel és a holokauszt tagadásával kapcsolatos múltja van.
  • A tábornok nyíltan elismeri, hogy részt vett a tervben, ami komoly kérdéseket vet fel a hadsereg és a tartalékos szervezetek integritásával kapcsolatban.
  • Ein Netzwerk unter der Leitung des 101-jährigen, im Ruhestand befindlichen Generals Radu Theodoru wurde enttarnt, das einen Staatsstreich plante und Verbindungen zu russischen Diplomaten hatte.
  • Die sechs Gründungsmitglieder des „Vlad Țepeș Kommandos” werden des Hochverrats beschuldigt, und die Ermittlungen laufen weiter, um zusätzliche Verbindungen zu Russland aufzudecken.
  • Abhörprotokolle deuten darauf hin, dass die Mitglieder der Organisation direkte Verbindungen zu Vladimir Putin haben und historische Gebiete zurückgewinnen sowie politische Parteien abschaffen wollen.
  • Viele bezweifeln, dass ein 101-jähriger General in eine Verschwörung verwickelt sein kann, trotz seiner Geschichte von pro-russischen Sentimenten und Holocaust-Leugnung.
  • Der General gibt öffentlich zu, in den Plan verwickelt zu sein, was ernsthafte Fragen zur Integrität des Militärs und der Reservistenorganisationen aufwirft.

Evenimente șocante s-au derulat pe parcursul acestei săptămâni și, cred că știți bine la ce mă refer. O întreagă rețea, având ca exponent un ditamai generalul în vîrstă de 101 ani a fost demascată ca fiind responsablă pentru nici mai mult nici mai puțin decât planificarea unei lovituri de stat, membrii acestei rețele căutând sprijin la ambasada Rusiei și fiind dispuși să-și trădeze țara pentru atingerea scopului propus. De altfel, doi diplomați ruși conectați cu acestă rețea au fost expluzați de pe teritoriul țării.

Generalul în retragere Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani, conducea gruparea intitulată ”Comandamentul Vlad Țepeș”, iar cei șase membri fondatori ai acesteia sunt acum acuzați de trădare. Printre ei, un profesor din județul Maramureș, dar și o persoană – Ștefan Mateescu – despre care același general susține că ar fi fost ofițer DIE, cu legături cu Călin Georgescu – vajnic exponent al rețelei Caraman, și care, mai recent a devenit candidatul la președinție susținut pe față de serviciile secrete ruse.

Potrivit anchetatorilor, pe lângă cei șase suspecți vizați de cercetări din organizația „Vlad Țepeș”, ar mai face parte cel puțin alți 300 de adepți care, acum, sunt monitorizați de procurorii DIICOT, care vor să probeze conexiunile pe care principalii suspecți le-ar fi avut cu Federația Rusă.

Într-o interceptare obținută de anchetatori, unul dintre inculpați a pronunțat inclusiv numele președintelui rus Vladimir Putin, lăsând de înțeles că ar avea legături strânse cu acesta. Printre altele, membrii organizației cu caracter militar și-ar fi dorit recuperarea unor teritorii istorice, schimbarea numelui țării și desființarea partidelor politice.

Desigur, mulți s-au mirat și chiar au contestat faptul că o persoană în vîrstă de peste 100 de ani ar putea fi implicată într-o asemenea conspirație. Și, în acest sens, am primit și noi la redacție nenumărate mesaje în care ni se spunea că, nici pomeneală un personaj pe care ”îl caută moartea pe acasă” nu avea cum să fie șeful unei asemenea organizații ai cărei membri și-au trădat țara. Și totuși, faptele sunt clare, dovezile fără echivoc, iar acest general este cunoscut de multă vreme nu doar pentru simpatia lui față de Rusia, ci și pentru că a negat constant Holocaustul și l-a preamărit pe Antonescu. O lichea, ar spune mulți!

Radu Theodoru este dovada vie că senectutea nu aduce mereu cu ea și înțelepciunea. Ba mai mult, demascarea acestei rețele de trădători, precum și legăturile ei cu Călin Georgescu, arată clar că există undeva în grupurile de rezerviști militari și ai serviciilor secrete o adevărată cloacă gata să dea oricând o lovitură de stat, doar-doar ar putea astfel să se reîntoarcă la ”butoane”.

Mai mult decât atât, exponenții acestei rețele par a fi fost foarte conștienți că imaginea generalului este fix ceea ce ar avea nevoie pentru ca la nivelul publicului larg să-și justifice lovitura de stat, atunci când ea ar fi fost pusă în practică. Mai direct spus, l-au luat de fraier pe acest bătrân, mințind-ul în fel și chip și profitând de faptul că el își dorea oricum o revenire la vremurile ”de dinainte”. Așa i-au băgat pe gât și ”gălușca” cu sediul asociației care ar fi fost oferit, chipurile, de SRI. Iar el a și înghițit-o, dorindu-și să creadă că această mișcare paramilitară pe care o conducea chiar are adepți până la cele mai înalte niveluri ale instituțiilor statului și chiar în conducerea serviciilor secrete. Evident că gogorița a fost dezmințită imediat de SRI. De altfel, nimeni întreg la cap nu ar putea crede o asemenea născocire și, dați-mi voie să spun că nici măcar Theodoru nu crede ce spune, dar face totuși aceste declarații știind clar că asta bagă ”bățul prin gard” și agită opinia publică, mutând astfel reflectoarele de pe trădarea lui și a acoliților pe alt subiect.

Dar, asta nu e singura poveste a generalului. De la nivelul celor 101 ani el aruncă cu tot felul de alte informații. Într-un interviu acordat Știrilor PROTV, generalul își recunoaște implicarea în complot și chiar explică motivul vizitei la Moscova a doi dintre membrii organizației Vlad Țepeș. Cum se spune, i se fâlfâie că recunoaște lucruri de o gravitate extremă. La urma urmei ce să-i mai facă cineva la vârsta pe care o are?

Să nu ne lăsăm, însă, păcăliți! Un trădător de țară e un trădător de țară, indiferent că are 20 sau 100 de ani. Ceea ce a făcut acest general aruncă o mare pată pe obrazul armatei țări care, acum mai mult decât oricând, ar trebui să fie scut pentru amenințările ce vin tot mai clar din afara țării. Or, dacă un asemenea general primește felicitări și diplome de merit (retrase, ce-i drept ulterior), e un mare semn de întrebare referitor la ceea ce se întâmplă în ograda Armatei. Poate că ar fi timpul ca acest pilon al statului să fie cu adevărat reformat, iar organizațiile rezerviștilor să fie ”periate” la sânge pentru a drena puroiul cangrenos care pare că le-a acaparat cu totul.

Cele mai recente știri

Festivalul Filmului European 2025: Oferte cinematografice unice în Transilvania și în alte colțuri ale României

În 2025, Festivalul Filmului European aduce la viață cele mai premiate filme ale momentului, cu proiecții speciale în orașele Transilvaniei, precum Brașov și Timișoara, dar și în alte locații din România, marcând un eveniment cultural de amploare, care unește iubitorii de film sub semnul valorilor europene.

Jandarmii montani maramureșeni, premiați la ,,Cupa Jandarmeriei Montane la Înălțime”

Jandarmii montani din Maramureș au obținut locul al III-lea la o competiție de elita dedicată activităților din mediul montan.

Cod QR instalat pe Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș

La Oarba de Mureș a fost instalat primul cod QR pe un monument dedicat eroilor români, în cadrul unui proiect-pilot ce va include și monumentele din Ungaria, Slovacia și Cehia.

Primăria Oradea, acuzată că blochează manifestările comunității LGBTI

Asociația ARK Oradea și organizația ACCEPT denunță refuzul sistematic al autorităților locale de a permite organizarea Oradea Pride.

Mii de persoane au participat la Parada Junilor

Primarul George Scripcaru a primit buzduganul Junilor bătrâni

Subiecte în trend

Festivalul Filmului European 2025: Oferte cinematografice unice în Transilvania și în alte colțuri ale României

În 2025, Festivalul Filmului European aduce la viață cele mai premiate filme ale momentului, cu proiecții speciale în orașele Transilvaniei, precum Brașov și Timișoara, dar și în alte locații din România, marcând un eveniment cultural de amploare, care unește iubitorii de film sub semnul valorilor europene.

Jandarmii montani maramureșeni, premiați la ,,Cupa Jandarmeriei Montane la Înălțime”

Jandarmii montani din Maramureș au obținut locul al III-lea la o competiție de elita dedicată activităților din mediul montan.

Cod QR instalat pe Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș

La Oarba de Mureș a fost instalat primul cod QR pe un monument dedicat eroilor români, în cadrul unui proiect-pilot ce va include și monumentele din Ungaria, Slovacia și Cehia.

Primăria Oradea, acuzată că blochează manifestările comunității LGBTI

Asociația ARK Oradea și organizația ACCEPT denunță refuzul sistematic al autorităților locale de a permite organizarea Oradea Pride.

Mii de persoane au participat la Parada Junilor

Primarul George Scripcaru a primit buzduganul Junilor bătrâni

Aproximativ 100 de gospodării afectate de o viitură în județul Caraș-Severin

Nu au fost înregistrate victime, iar apa s-a retras în mod natural.

Mormântul Papei Francisc poate fi vizitat de public începând de astăzi

Oamenii vor putea merge duminică să viziteze mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, a doua zi după ce fostul suveran pontif a fost îngropat în biserica sa favorită din centrul Romei

Bolojan: „Dacă aş fi candidat, e posibil să fi câştigat alegerile, dar aveam o coaliţie făcută praf”

El crede că în perioada următoare va fi esenţială colaborarea dintre preşedinte – indiferent cine va fi el – şi majoritatea parlamentară.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img