- Articolul explorează analogia dintre povestea biblică a judecății regelui Solomon și situația actuală a Ucrainei, unde două ‘mame’ revendică drepturile asupra țării.
- Se subliniază că Ucraina, reprezentată ca un copil, este disputată între o mamă reală (Europa) și o mamă falsă (Rusia), care nu are intenții de a o îngriji.
- Se menționează lipsa de empatie și de preocupare pentru opinia poporului ucrainean, având în vedere deciziile externe care afectează direct viața lor.
- Articolul reflectează asupra mândriei și responsabilității, întrebându-se dacă o mamă care nu poate crește copilul ar trebui să cedeze din mândrie.
- Se face apel la români să fie o ‘mătușă’ binevoitoare pentru Ucraina, fără a încerca să devină părinți înlocuitori, și să colaboreze fără a deranja.
- The article draws an analogy between the biblical story of King Solomon’s judgment and the current situation in Ukraine, where two ‘mothers’ claim rights over the country.
- It highlights that Ukraine, represented as a child, is contested between a real mother (Europe) and a false mother (Russia), who has no intention of nurturing it.
- There is a noted lack of empathy and concern for the opinion of the Ukrainian people, given the external decisions that directly impact their lives.
- The article reflects on pride and responsibility, questioning whether a mother who cannot raise her child should yield out of pride.
- It calls on Romanians to be a benevolent ‘aunt’ to Ukraine, without trying to become substitute parents, and to collaborate without causing disturbance.
- A cikk analógiát von a bibliai Salamon király ítélete és a jelenlegi ukrajnai helyzet között, ahol két ‘anya’ követeli az ország feletti jogokat.
- Kiemeli, hogy Ukrajna, mint gyermek, egy valós anyja (Európa) és egy hamis anyja (Oroszország) között van, amely nem kívánja nevelni.
- Feltűnik az empátia és az ukrán nép véleménye iránti aggodalom hiánya, figyelembe véve a közvetlenül életüket befolyásoló külső döntéseket.
- A cikk a büszkeség és a felelősség témáját vizsgálja, kérdezve, hogy egy anya, aki nem tudja nevelni a gyermekét, büszkeségből át kell-e adnia.
- Felhívja a románokat, hogy legyenek egy jóságos ‘nagynéni’ Ukrajna számára, anélkül, hogy helyettesítő szülővé válnának, és együttműködjenek zavarás nélkül.
- Der Artikel zieht eine Analogie zwischen der biblischen Geschichte von König Salomons Urteil und der aktuellen Situation in der Ukraine, wo zwei ‘Mütter’ um die Rechte des Landes kämpfen.
- Es wird hervorgehoben, dass die Ukraine, dargestellt als Kind, zwischen einer echten Mutter (Europa) und einer falschen Mutter (Russland) umstritten ist, die nicht beabsichtigt, sie zu pflegen.
- Es wird auf das Fehlen von Empathie und das Desinteresse an der Meinung des ukrainischen Volkes hingewiesen, angesichts der externen Entscheidungen, die ihr Leben direkt beeinflussen.
- Der Artikel reflektiert über Stolz und Verantwortung und fragt, ob eine Mutter, die ihr Kind nicht aufziehen kann, aus Stolz aufgeben sollte.
- Es appelliert an die Rumänen, eine wohlwollende ‘Tante’ für die Ukraine zu sein, ohne zu versuchen, Ersatzeltern zu werden, und ohne Störungen zu verursachen.
V-ați întrebat vreodată cum s-ar fi sfârșit celebra poveste a judecății regelui Solomon, dacă niciuna dintre mamele care cereau copilul nu ar fi cedat? (Pentru cei îndepărtați de lecturile biblice reluăm, mai jos, frumoasa istorioară).
Întrebarea este (desigur) oarecum retorică, pentru că este clar că voia regelui Solomon (de a tăia copilul în două) s-ar fi pus (negreșit) în aplicare. Așadar povestea ar fi avut un final cât se poate de sumbru și nefericit.
Felul în care au decurs întâlnirile de la Casa Albă săptămâna această, între Emmanuel Macron și Donald Trump, dar mai ales între Volodimir Zelenski și președintele american, ne permite să facem (cu ușurință) o analogie între situația actuală a Ucrainei și cea a copilului din pilda solomonică.
De data aceasta copilul (Ucraina) este revendicat de o mamă săracă (fie ea și cea reală) incapabilă să îl apere și să îl crească (Europa) și o mama (pretinsă), care s-ar bucura dacă copilul ar ajunge tăiat în două (Rusia), intenția ei reală nefiind nicidecum de a crește cu dragoste și afecțiune pruncul care face obiectul disputei. Numai că mama reală nu pare a fi dornică să facă sacrificiul de a ceda creșterea și îngrijirea copilului celeilalte mame, așadar scenariul tăierii în două a copilului (oricât de negru ar fi) pare a fi singurul viabil, în contextul dat.
Deși copilul are vârsta la care ar putea fi întrebat pe care dintre mame o preferă, nimeni nu pare interesat de părerea lui (a poporului ucrainean), dreptatea (fie ea și nedreaptă) pe care regele este dispus să o impună fiind incontestabilă. Lacrimile copilului (Oksana Markarova, ambasadorul Ucrainei) nu mai sensibilizează pe nimeni, dar par a fi singurele încă ancorate într-o realitate care ar trebui să fie singura vis-a-vis de care să ne încăpățânăm și să nu o părăsim (aceea în care încă mai există empatie pentru victimele nevinovate ale unui război ce … prin definiție … nu are cum fi drept).
Numai că, dacă e să rămânem tot în sfera înțelepciunii străvechi și proverbiale a aceluiași rege biblic, merită să ne amintim și de faptul că: “Fiul înţelept înveseleşte pe tatăl său, iar cel nebun este supărarea maicii lui” (Pildele lui Solomon).
Dincolo de justețea sau injustețea contextului, să fie oare loc de atitudini altfel decât umile, din partea unei mame care știe că nu își mai poate crește și îngriji copilul singură? Care realizează că de atitudinea ei depinde însăși viața copilului mult iubit? Permite miza aflată în joc excese de mândrie? Istoria are modul ei interesant de a ne provoca să găsim singuri răspunsuri la astfel de întrebări, urmând că mai apoi, după ce credem că le-am găsit, să ne edifice definitiv. Edificarea va fi însă aceea că patima mândriei este neschimbată de mii și mii de ani, căci: “duhul mândriei contrazice întotdeauna și nu vrea să primească învățătură de la nimeni”.
Pe noi, românii, care nu putem privi cu detașare recentele realități kafkiene de pe scena politică a lumii, ar trebui să ne îngrijoreze teribil scenariul îndepărtării de lângă copil a mamei reale, căci în calitatea noastră asumată (de mătușă), riscăm să demonstrăm că în viața politică nu este nicidecum ca în viață de familie, atunci când mama e plecată de acasă, oferind ocazia distracției nesupravegheate decât de o mătușa îngăduitoare: „Sunt zile bune cele în care mătușa este aici și mama e plecată.”
De altfel, anii scurși de la debutul rafuielilor belice localizate la granița țării noastre ar fi trebuit să ne fi convins deja conducătorii că nepoata Ucraina ne apreciază ca pe o mătușa darnică („Îmi place să petrec timpul cu mătușa mea și, desigur, toți banii ei.” Daryl Gregory).
Desi nu va fi ușor, pe fondul nepriceperii și indolenței liderilor ce îi sunt la cârma, România trebuie să găsească (și de această dată) resorturile și soluțiile pentru a rămâne (fără a deranja pe nimeni), o bună mătușa a Ucrainei, dar nicidecum un părinte înlocuitor. De altfel, același scriitor deja citat în ceea ce privește înțelepciunea matusilor (Daryl Gregory) ar trebui să ne rămână în minte, pe finalul acestei analogii, căci tot el spunea un mare adevăr: „Cele mai bune mătuși nu sunt părinți înlocuitori, sunt conspiratori colaboraționisti.”
*
Povestea judecatii Regelui Solomon
“Pe vremea înţeleptului împărat Solomon trăiau două femei. Amândouă erau sărace şi locuiau împreună în aceeaşi casă. Amândouă aveau copii la sân. Noaptea, în somn, o femeie s-a sucit peste copilul său şi l-a sufocat. Ea s-a trezit şi a văzut că pruncul ei este mort. S-a uitat la vecina ei, care dormea liniştită cu copilul lângă ea. I-a luat încet copilul care dormea şi l-a pus în locul lui pe cel mort.
Dimineaţa, cealaltă femeie s-a trezit cu gândul să-şi hrănească copilul, dar, când a privit – copilul era mort, şi îndată şi-a dat seama că acela nu-i copilul ei.
I-a spus vecinei:
– Acesta nu-i copilul meu, ci al tău. Ia-l înapoi, iar mie să-mi dai copilul meu.
Iar vecina i-a răspuns:
– Nu-i adevărat: acesta e copilul tău, iar al meu, iată, trăieşte.
Şi femeile s-au certat. S-au adunat oamenii. Multă vreme s-au certat femeile şi nu putea nimeni să le facă dreptate, pentru că nu ştiau care dintre ele spune adevărul.
Femeile au luat copilul mort şi pe cel viu şi au mers la judecata împăratului Solomon.
Una plângea şi cerea:
– Dă-mi copilul meu!
Iar cealaltă zicea:
– Nu ţi-l dau! Acesta-i copilul meu, iar al tău este cel mort.
Ascultându-le, împăratul Solomon a chemat un ostaş din strajă şi i-a zis:
– Taie copilul viu în două şi dă-le câte o jumătate la fiecare.
Când a auzit aceasta, mama copilului viu a căzut la picioarele lui Solomon şi l-a rugat:
– Dă-i ei copilul! Numai să fie viu. Nu porunci să-l taie în două!
Iar cealaltă femeie a zis:
– Impăratul a judecat bine: să nu-ţi rămână nici ţie, nici mie copilul.
Astfel a aflat împăratul Solomon care dintre femei era mama pruncului viu şi a poruncit să i-l dea ei.”
Pilde si istorisiri, Editura Areopag, citat de crestinortodox.ro
sursa imaginii: https://baabel.ro/2023/11/judecata-lui-solomon-mispat-slomo/
