vineri,28 martie, 2025
9.9 C
Cluj

ADR Centru: Peste 1,6 milioane de euro au fost investiți în valorificarea potențialului turistic montan al județului Sibiu

  • Turismul în natură, în special drumețiile, a crescut semnificativ în ultimii ani, iar Consiliul Județean Sibiu colaborează cu comunele Rășinari, Cârțișoara și Sadu pentru a diversifica activitățile și a crește siguranța turiștilor.
  • Proiectul „Protejarea și valorificarea patrimoniului natural” a fost semnat, având o valoare totală de peste 10 milioane lei, din care 85% este finanțare nerambursabilă din Programul „Regiunea Centru”.
  • În următoarele 30 de luni, proiectul va include un punct de belvedere și un refugiu turistic în munții Cindrel și Lotru, precum și modernizarea refugiu Salvamont Bâlea Lac.
  • Activitățile de promovare vor include marketing online și digitalizarea obiectivelor turistice, implicarea tinerilor în ecologie și instruirea micilor producători pentru dezvoltarea comunității locale.
  • Directorul ADR Centru, Simion Crețu, subliniază importanța turismului pentru economia României, menționând că programul regional alocă aproape 30 milioane euro pentru a sprijini dezvoltarea turismului sustenabil.
  • Nature tourism, particularly hiking, has seen significant growth in recent years, and the Sibiu County Council is partnering with Rășinari, Cârțișoara, and Sadu communes to diversify activities and enhance tourist safety.
  • The project „Protection and Valorization of Natural Heritage for Tourism” has been signed, with a total value exceeding 10 million lei, of which 85% is non-reimbursable funding from the „Center Region” Program.
  • In the next 30 months, the project will include a viewpoint and a tourist shelter in the Cindrel and Lotru mountains, as well as the modernization of the Bâlea Lac rescue shelter.
  • Promotional activities will involve online marketing and the digitalization of tourist attractions, engaging youth in ecology, and training small producers to support local community development.
  • Simion Crețu, Director of ADR Centru, emphasizes the importance of tourism for Romania’s economy, noting that the regional program allocates nearly 30 million euros to support sustainable tourism development.
  • Az utóbbi években jelentős növekedés tapasztalható a természetjárás, különösen a túrázás terén, és a Szeben Megyei Tanács együttműködik Rășinari, Cârțișoara és Sadu községekkel az aktivitások diverzifikálása és a turisták biztonságának növelése érdekében.
  • A „Természetvédelmi és turisztikai örökség védelme és értékesítése” projekt aláírásra került, összértéke meghaladja a 10 millió lejt, amelyből 85% vissza nem térítendő támogatás a „Közép Régió” Programból.
  • A következő 30 hónapban a projekt egy kilátót és egy turistaházat fog tartalmazni a Cindrel és Lotru hegyekben, valamint a Bâlea Lac mentőház modernizálását.
  • A népszerűsítő tevékenységek online marketinget és a turistacélpontok digitalizálását fogják magukban foglalni, fiatalok bevonását az ökológiai tevékenységekbe, valamint a helyi termelők képzését a közösség fejlesztése érdekében.
  • Simion Crețu, az ADR Centru igazgatója hangsúlyozza a turizmus fontosságát Románia gazdaságában, megjegyezve, hogy a regionális program közel 30 millió eurót különít el a fenntartható turizmus fejlesztésének támogatására.
  • In den letzten Jahren ist der Naturtourismus, insbesondere das Wandern, erheblich gewachsen, und der Kreisrat von Sibiu arbeitet mit den Gemeinden Rășinari, Cârțișoara und Sadu zusammen, um Aktivitäten zu diversifizieren und die Sicherheit der Touristen zu erhöhen.
  • Das Projekt „Schutz und Wertschätzung des Naturerbes für den Tourismus” wurde unterzeichnet, mit einem Gesamtwert von über 10 Millionen Lei, von denen 85% nicht rückzahlbare Mittel aus dem Programm „Zentralregion” stammen.
  • In den nächsten 30 Monaten wird das Projekt einen Aussichtspunkt und einen Touristenunterstand in den Cindrel- und Lotru-Bergen sowie die Modernisierung des Rettungsunterstands Bâlea Lac umfassen.
  • Die Werbeaktivitäten umfassen Online-Marketing und die Digitalisierung von Touristenattraktionen, die Einbeziehung junger Menschen in ökologische Aktivitäten und die Schulung kleiner Produzenten zur Unterstützung der lokalen Gemeinschaftsentwicklung.
  • Simion Crețu, Direktor der ADR Centru, betont die Bedeutung des Tourismus für die Wirtschaft Rumäniens und stellt fest, dass das regionale Programm nahezu 30 Millionen Euro zur Unterstützung der nachhaltigen Tourismusentwicklung bereitstellt.

Ultimii ani sunt marcați de o creștere a turismului în natură, cu predilecție a drumețiilor. Zona montană este tot mai căutată, iar necesitatea diversificării activităților și creșterea siguranței turiștilor este un obiectiv a cărui oportunitate de realizare a fost identificată de Consiliului Județean Sibiu, în parteneriat cu comunele Rășinari, Cârțișoara și Sadu, în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027.

Contractul de finanțare al proiectului „Protejarea și valorificarea, în scop turistic, a patrimoniului natural și creșterea siguranței turiștilor în zona munților Cindrel, Lotru și Făgăraș, județul Sibiu” este primul semnat în cadrul Priorității 7 – O Regiune cu turism sustenabil, Acțiunea 7.1 – Dezvoltarea durabilă a comunităților rurale prin punerea în valoare a potențialului lor turistic natural și cultural, Intervenția 7.1.2  – Intervenții destinate protejării și valorificării în scop turistic a patrimoniului natural și a resurselor balneare.

Valoarea totală a proiectului este de 10.416.296,60 lei (respectiv peste 2,08 milioane euro) din care valoarea finanțării nerambursabile alocată prin Programul „Regiunea Centru” este de 8.067.193,02 lei (respectiv peste 1,61 milioane euro), reprezentând 85% din valoarea totală.

În cele 30 de luni de implementare, până în luna decembrie 2026, în cadrul proiectului se vor realiza trei obiective astfel: Un punct de belvedere și de observație avi-faunistică în zona Vârfului Bătrâna, pe traseul de drumeție Păltiniș – Poiana Găujoara – Șaua Bătrâna (comuna Rășinari); Construirea unui refugiu turistic și a unui punct de belvedere în Munții Lotru – Vârful Prejba, într-un sit Natura 2000 (comuna Sadu), unde traseele de drumeție au fost reabilitate recent prin programul CJ Sibiu „Anii Drumeției”; Reabilitarea, modernizarea și dotarea Refugiului Salvamont Bâlea Lac, care, împreună cu refugiul din zona Prejba, va contribui la creșterea siguranței turiștilor într-un dintre cele mai frecventate zone montane din România.

De asemenea, vor fi organizate activități de promovare a frumuseților naturale și a atracțiilor specifice fiecărei locații prin diverse canale de marketing, cum ar fi rețelele sociale, website-uri, bloguri de turism, și media tradițională; de digitalizare a obiectivelor vizate de investiție; introducerea obiectivelor turistice naturale care fac obiectul proiectului în minim 3 circuite turistice, până la finalul implementării proiectului; implicarea tinerilor în acțiuni de voluntariat din domeniul ecologiei şi al protecției mediului; acțiuni de informare a micilor producători din zonă; acțiuni de instruire/conștientizare aspecte de siguranță/securitate pe munte; organizarea unei sesiuni de informare pentru persoanele defavorizate cu privire la meșteșuguri tradiționale care pot fi realizate și care aduc un venit sigur etc.

„Turismul, o industrie care are o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut al unor state, Grecia – 20 la sută, Malta – 30 la sută, ca să dau doar două exemple, trebuie să devină și în România unul dintre motoarele dezvoltării economice atât la nivel național dar și la nivel regional și local. Cu o contribuție la formarea Produsului Intern Brut al României de sub 5 la sută, dezvoltarea industriei turismului trebuie sprijinită printr-o diversitate de acțiuni specifice. Conștienți de această necesitate, am inclus în Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027 Prioritatea de finanțare 7, prin care comunitățile au posibilitatea de a-și spori atractivitatea în rândul turiștilor români și străini. Ce caută turiștii? Desigur, caută obiective de vizitat, culturale sau naturale și doresc să-și poată organiza activitățile de vacanță în deplină siguranță. Acest prim proiect, prin care se valorifică potențialul turistic montan din județul Sibiu, chiar acestor cerințe ale turiștilor le răspunde. Beneficiari ai proiectului sunt, pe lângă turiști, și micile afaceri din zonă, fie că sunt unități de cazare, firme de transport, mici producători sau meseriași. Economia locală va crește cu efecte benefice pentru stabilitatea demografică a comunităților, știut fiind că aceasta este strâns legată, influențată de nivelul de trai. Programul Regional „Centru” are alocată pentru Prioritatea 7. O regiune cu turism sustenabil” aproape 30 de milioane de euro, sume care sunt convins că vor fi puse la bună întrebuințare pentru creșterea atractivității Regiunii noastre”, a subliniat Simion Crețu, Director general  ADR Centru.

Cele mai recente știri

INTERVIU | Marcel-Dumitru Miclău, secretar general al ANOFM: Reglementarea activității prestatorului casnic este un pas important în direcția formalizării muncii ocazionale și sprijinirii persoanelor...

Astfel, multe activități precum curățenia, îngrijirea persoanelor vârstnice sau grădinăritul erau prestate anterior în mod informal, fără forme legale, iar prin introducerea tichetelor de activități casnice, aceste servicii devin reglementate și fiscalizate, ceea ce înseamnă că prestatorii beneficiază de protecție socială.

Dumnezeu lucrează prin oameni | Un brașovean a reușit să construiască în doar 12 zile o casă pentru o bătrână de 80 de ani...

În cătunul Purcelești, Scărișoara, judeţul Alba, a izbucnit chiar pe data de 8 martie un incendiu devastator care a lăsat-o pe bunica Aurelia fără un acoperiș deasupra capului

Atenționare de călătorie pentru Ungaria, în contextul confirmării unui focar de febră aftoasă

Va fi interzis traficul de camioane dinspre Ungaria înspre România care transportă animale vii (bovine, ovine, caprine, porcine, cai), precum și furaje, paie pentru așternut, compost, gunoi de grajd.

Bolojan, după discuțiile de la Paris: România nu va trimite niciun militar român în Ucraina

Președintele Bolojan a făcut un apel la politicieni și candidații la prezidențiale care se vor folosi de aceste ”frici” în campania lor electorală - precum subictul trupelor României în Ucraina - transmițându-le că ”sunt lucruri cu care nu este bine să te joci”.

Oportunități pentru elevii de liceu din județul Hunedoara, la cea de-a XV-a ediție a Târgului de Oferte Educaționale și Orientare în Carieră

Universitatea din Petroșani a găzduit cea de-a XV-a ediție a Târgului de Oferte Educaționale și Orientare în Carieră 2025. Evenimentul a reunit licee și colegii din întreaga Vale a Jiului și din alte regiuni, oferind elevilor oportunitatea de a explora diverse opțiuni educaționale și profesionale.

Subiecte în trend

INTERVIU | Marcel-Dumitru Miclău, secretar general al ANOFM: Reglementarea activității prestatorului casnic este un pas important în direcția formalizării muncii ocazionale și sprijinirii persoanelor...

Astfel, multe activități precum curățenia, îngrijirea persoanelor vârstnice sau grădinăritul erau prestate anterior în mod informal, fără forme legale, iar prin introducerea tichetelor de activități casnice, aceste servicii devin reglementate și fiscalizate, ceea ce înseamnă că prestatorii beneficiază de protecție socială.

Dumnezeu lucrează prin oameni | Un brașovean a reușit să construiască în doar 12 zile o casă pentru o bătrână de 80 de ani...

În cătunul Purcelești, Scărișoara, judeţul Alba, a izbucnit chiar pe data de 8 martie un incendiu devastator care a lăsat-o pe bunica Aurelia fără un acoperiș deasupra capului

Atenționare de călătorie pentru Ungaria, în contextul confirmării unui focar de febră aftoasă

Va fi interzis traficul de camioane dinspre Ungaria înspre România care transportă animale vii (bovine, ovine, caprine, porcine, cai), precum și furaje, paie pentru așternut, compost, gunoi de grajd.

Bolojan, după discuțiile de la Paris: România nu va trimite niciun militar român în Ucraina

Președintele Bolojan a făcut un apel la politicieni și candidații la prezidențiale care se vor folosi de aceste ”frici” în campania lor electorală - precum subictul trupelor României în Ucraina - transmițându-le că ”sunt lucruri cu care nu este bine să te joci”.

Oportunități pentru elevii de liceu din județul Hunedoara, la cea de-a XV-a ediție a Târgului de Oferte Educaționale și Orientare în Carieră

Universitatea din Petroșani a găzduit cea de-a XV-a ediție a Târgului de Oferte Educaționale și Orientare în Carieră 2025. Evenimentul a reunit licee și colegii din întreaga Vale a Jiului și din alte regiuni, oferind elevilor oportunitatea de a explora diverse opțiuni educaționale și profesionale.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales joi pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul în demnitatea de Episcop al Sălajului

Pe același post a candidat și arhimandritul Samuel Cristea, profesor și duhovnic la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

Accident grav în Arad: Două vieți pierdute în urma unei coliziuni între camioane

Un accident tragic în județul Arad a dus la pierderea vieților a doi șoferi, în urma unei coliziuni violente între două camioane.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img