joi,22 ianuarie, 2026
-1.8 C
Cluj

56 de ani de tradiţie: Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă ”Marmația”

Maramureșul și-a reafirmat rolul central în păstrarea tradițiilor românești prin cea de-a 56-a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația”, organizat astăzi, 27 decembrie, în Sighetu Marmaţiei. Evenimentul a demonstrat încă o dată că oamenii locului știu să-și prețuiasc tradițiile, portul și istoria, într-un spirit viu și implicat.

Festivalul a debutat cu parada alaiurilor de colindători care au traversat centrul orașului, oferind privitorilor o explozie de culoare și sunete tradiționale. Grupuri din localități precum Vadu Izei, Oncești, Dragomirești, Săpânța, Bratca (Bihor), Repedea, Berbești, Petrova, Vișeu de Jos și multe altele au impresionat prin autenticitatea costumelor populare și prin repertoriul artistic. Participanții internaționali din Ucraina (Solotvino), și Vatra Moldoviței au adăugat o notă specială diversității evenimentului.

Atmosfera a fost înviorată de dansuri populare vibrante, colinde străvechi și obiceiuri specifice fiecărei regiuni reprezentate. Sunetele fluierelor, tobelor și trâmbițelor au rezonat puternic pe străzile orașului, creând un spectacol auditiv inconfundabil. Costumele populare, decorate cu motive tradiționale și broderii elaborate, au transformat fiecare moment într-o incursiune vizuală în trecutul cultural al Maramureșului.

Una dintre atracțiile preferate ale publicului a fost interacțiunea cu personajele tradiționale din mitologia maramureșeană, cunoscute ca „mascoții” sau „strigoii de iarnă”. Aceste costume, care îmbină elemente de grotesc și mister, au atras numeroși curioși care au dorit să facă fotografii cu ele. Cu fețe mascate, din piele și blană, și accesorii precum clopote sau toiage decorate, aceste personaje simbolizează alungarea spiritelor rele și reînnoirea anului. Atât copiii, cât și adulții, au fost fascinați de aceste figuri care se plimbau liber prin zonă, oferind ocazia perfectă pentru fotografii spontane.

Ansambluri renumite precum „Flori de Maramureș,” „Mlădițe Maramureșene,” și „Cununița Năzdrăvană” din Satu Mare, au oferit spectacole deosebite. Colindătorii din Săpânța au adus emoție prin interpretările lor, iar Clubul Copiilor Sighetu Marmației a impresionat prin implicarea tinerilor în păstrarea tradițiilor, demonstrând că acestea rămân vii prin generații.

© Vasile Moldovan via Facebook

Invitații speciali, Ion Pop și Grupul „Iza”, Vlăduța Lupău, precum și Grupul MA RA MU, au adus un plus de strălucire și emoție, contribuind la succesul acestei sărbători memorabile. Evenimentul s-a încheiat spectaculos cu un impresionant foc de artificii.

Cele mai recente știri

Oradea, „campioana” banilor europeni | Fonduri nerambursabile record de 617 milioane de lei în 2025, investiții de aproape 2 miliarde în oraș

Primarul Florin Birta reia acest mesaj și insistă că dezvoltarea accelerată a orașului ar fi fost imposibilă fără accesarea masivă a finanțărilor europene.

Cercetătorii din Universitatea Politehnica Timișoara propun un sistem revoluționar de transport public urban

Ideea centrală a cercetării este propunerea unei noi configurații de propulsie electrică pentru un microbuz destinat transportului public urban, în care energia electrică nu este stocată în baterii litiu-ion, ci în supercondensatoare. Acestea au avantajul unei densități de putere foarte mari, ceea ce permite încărcări extrem de rapide – sub un minut –, exact în intervalul de staționare în stații.

Deva, candidată la titlul de capitală a apei minerale de stat. De ce zona ar putea găzdui viitoarea fabrică de îmbuteliere a apei minerale...

Statul român reînvie planul de a intra direct pe piața apei minerale îmbuteliate, prin lansarea unui brand propriu. Un scenariu plauzibil și tot mai vehiculat neoficial este ca viitoarea fabrică de îmbuteliere pentru brandul național de apă minerală „Dacia” să fie amplasată în zona Devei, valorificând resursele hidrominerale și infrastructura existentă în județul Hunedoara.

UBB, campioana României în clasamentele Times Higher Education pe domenii științifice în 2026

Universitatea Babeș-Bolyai își consolidează poziția de lider al mediului universitar românesc în clasamentele internaționale pe domenii științifice, însă tabloul complet arată o competiție tot mai strânsă între marile centre universitare din țară și o presiune crescândă pentru performanță reală în cercetare, nu doar în rankinguri.

Subiecte în trend

Crimă șocantă în județul Timiș | „Prietenii” au devenit călăii unui băiat de 15 ani care a fost ucis, dezbrăcat și apoi îngropat în...

Comunitatea din Cenei este în stare de șoc, iar primarul localității vorbește despre un grup de adolescenți care chiuleau de la școală și generau probleme, fără ca semnalele de alarmă să fie urmate de măsuri eficiente din partea autorităților și a sistemului educațional.

Tunelurile care închid autostrada Vestului | Șantierul Margina – Holdea trece de 50% și promite legătura continuă Nădlac – Sibiu în 2026

Secțiunea Margina – Holdea de pe autostrada A1 Lugoj – Deva, considerată de specialiști cea mai dificilă porțiune de autostradă din vestul României, a depășit pragul de 50% stadiu fizic al lucrărilor, potrivit datelor comunicate de DRDP Timișoara și de directorul CNAIR, Cristian Pistol.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img