vineri,25 aprilie, 2025
21.4 C
Cluj

Kelemen Hunor: PSD trebuie să dea premierul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la finalul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că Partidul Social Democrat trebuie să dea premierul, potrivit principiului democratic de desemnare a şefului Guvernului din rândul formaţiunii care a obţinut cele mai multe mandate.

„Iau aici în calcul un singur principiu democratic, care spune în felul următor: cel care are cele mai multe mandate. PSD-ul trebuie să dea primul ministru. Asta este principiu democratic. De foarte multe ori s-a întâmplat în România că au încercat şi au şi fentat acest principiu. Şi cel care nu avea cele mai multe mandate a primit această posibilitate, de unde au început probleme. Deci trebuie să învăţăm din greşelile din trecut, nu greşelile mele, fiindcă nu eu am fost în această situaţie, dar nu trebuie să încercăm să fentăm direcţia pe care ne-au dat-o cetăţenii. Deci direcţia este, ei au câştigat, e adevărat, nu mai au 30-40%, au doar 22%, dar ei au câştigat şi cu asta basta. Deci diferenţa între PSD şi PNL foarte mare în acest moment ar fi o greşeală dacă cineva ar specula să fentăm iarăşi acest principiu democratic”, a afirmat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a spus că, în cele din urmă, preşedintele statului face cum doreşte, fiindcă nicio formaţiune nu a obţinut un scor de 50% singur, dar că „acest principiu trebuie respectat, dacă până la urmă vrem să înţelegem şi mesajul oamenilor”.

Partidele pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale – au anunţat, marţi seara, la finalul primei runde de consultări politice, angajamentul pentru un program de guvernare comun şi susţinerea unui posibil candidat comun pentru alegerile prezidenţiale.

Cele mai recente știri

Cele mai așteptate evenimente din Transilvania în această săptămână: 24-30 aprilie 2025

Transilvania se pregătește pentru o săptămână plină de evenimente captivante, de la ateliere creative și expoziții, până la concerte electrizante și petreceri de neuitat.

Premiera națională în cardiologie: Spitalul Județean Brașov introduce tehnologia electroporației

Spitalul Județean Brașov a realizat o premieră națională prin efectuarea unor ablații de fibrilație atrială utilizând tehnologia electroporației, o metodă inovatoare care promite rezultate remarcabile în tratamentele cardiologice.

România declară 26 aprilie zi de doliu național în memoria Papei Francisc

România va declara 26 aprilie zi de doliu național în memoria Papei Francisc, marcând funeraliile Suveranului Pontif, care vor avea loc la Vatican.

O nouă facultate în cadrul UBB: Științe Medicale și ale Sănătății

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) are de acum 23 de facultăți prin crearea Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății, a cărei înființare a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern în data de 24 aprilie 2025.

Primarul unei comune hunedorene este cercetat penal pentru uz de fals

Polițiștii hunedoreni au precizat că se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 din Codul Penal.

Subiecte în trend

Secţia pentru judecători a CSM sesizează Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti care a dat decizia privind...

Potrivit sursei citate, ”măsura dispusă are în vedere faptul că în aproximativ 30 de alte cauze identice soluţionate de curţile de apel din ţară soluţiile pronunţate au fost de respingere a acţiunii, practica judiciară fiind unitară în acest sens”.

Finala Cupei României la fotbal se va juca la Arad

Finala Cupei României din 14 mai 2025 se va...
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img