duminică,13 iulie, 2025
24.2 C
Cluj

Eveniment important dedicat cercetării la Universitatea Politehnica Timișoara

Un important eveniment dedicat cercetării din Universitatea Politehnica Timișoara s-a desfășurat marți, 10 decembrie 2024, la Centrul de Conferințe al UPT. Așa cum au subliniat încă din debutul întâlnirii, atât rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, cât și președintele Senatului UPT, conf. univ. dr. mat. Liviu Cădariu-Brăiloiu, scopul principal al evenimentului a fost dinamizarea activității de cercetare și inovare, în contextul în care majoritatea clasamentelor internaționale ale universităților pun un accent din ce în ce mai mare pe aceste tipuri de activități.

În prima parte a evenimentului, prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector UPT responsabil cu activitatea de cercetare, a prezentat o analiză a implicării cercetătorilor din Universitatea Politehnica Timișoara în diverse ecosisteme de cercetare locale, naționale și internaționale, fiind evidențiate domeniile în care au fost obținute cele mai notabile rezultate, colaborările cu institute de cercetare și universități din străinătate în ultimii 5 ani, cooperarea cu partenerii din alianța europeana a universităților europene E³UDRES², numărul de proiectele depuse și derulate în perioada 2021-2024, contractele derulate cu companiile, faptul că valoarea proiectelor internaționale derulate în UPT a depășit  valoarea celor naționale.

În partea a doua a evenimentului, directorul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2020, ș.l.dr.ing. Andrei Crișan, a prezentat viziunea UPT privind transferul tehnologic și colaborarea cu industria, un plan de acțiune pe termen scurt și mediu focusat pe activitatea de inovare prin valorificarea articolelor publicate, în cadrul unor proiecte în comun cu mediul economic. În acest sens a fost evidențiată creșterea impactului proiectelor comune cu industria în cariera profesională a cercetătorilor, dar și necesitatea creării unor sinergii interdisciplinare prin identificarea nevoilor industriei și valorificarea rezultatelor cercetării prin transfer tehnologic. Planul de acțiune include creșterea numărului de proiecte cu industria, crearea unei baze de date cu nevoile companiilor dar și cu serviciile și expertiza ce pot fi oferite mediului economic, creșterea numărului doctoratelor finanțate de industrie, oferirea de consultanță în scrierea de proiecte pentru industrie.

În cea de-a treia parte a reuniunii au fost oferite diplome de excelență din partea Asociației Generale a Inginerilor din România, filiala Timișoara, unui număr de 28 de cadre didactice și cercetători din UPT cu cele mai multe publicații științifice, având peste 100 de articole indexate ISI/Web of Science: Radu-Emil Precup, Ion Boldea, Dan Dubină, Liviu Marșavina, Vasile Marinca, Emil Petriu, Larisa Ivașcu, Anca Drăghici, Ion Mitelea, Viorel-Aurel Șerban, Alexandru Isar, Cornelia Silvia Păcurariu, Virgil Florin Duma, Francisc Peter, Viorel Ungureanu, Ștefan Preitl, Ioana Ionel, Adina Negrea, Aldo De Sabata, Florica Manea, Ilare Bordeașu, Lucian-Nicolae Tutelea, Dragoș Uțu, Mihaela Ciopec, Flaviu-Mihai Frigură-Iliasa, Bogdan Rădac, Narcis Duțeanu, Claudia-Adina Bojan-Dragoș.

Cele mai recente știri

Iuliu Winkler: Anunțul tarifelor de 30 %, impuse Uniunii Europene de către Donald Trump, creează cel mai rău moment pentru comerțul transatlantic de la...

”Să fie foarte clar: nimeni nu beneficiază de pe urma escaladării tarifelor. Noi, în Uniunea Europeană, respingem orice acțiune care subminează regulile comerțului mondial sau amenință industriile europene cheie.” spune Winkler Gyula, într-un articol de opinie scris #EXCLUSIV pentru Știrile Transilvaniei

O femeie a căzut într-o râpă de 15 metri în Retezat

Femeia accidentată a fost transportată cu elicopterul la spital

Simone Tempestini a câștigat Raliul Sibiului pentru a șasea oară la rând

Simone Tempestini a câștigat ultimele trei etape ale sezonului și conduce în clasamentul general al piloților.

Péter Magyar, liderul opoziției maghiare: Ungaria a pierdut 20 de miliarde de euro din cauza lui Viktor Orbán

Guvernul TISZA, promite Péter Magyar, va investiga investițiile guvernului Orbán de importanță majoră pentru economia națională

Mit kezdjünk a demokráciával?

Nagy kérdés az egyházon belül, hogy miként viszonyuljunk a...

Subiecte în trend

Emil Boc, marele perdant al Congresului PNL, după ce organizația Cluj a suferit trei înfrângeri usturătoare

Organizația PNL Cluj a suferit trei înfrângeri usturătoare la Congresul PNL de sâmbătă, iar Emil Boc devine astfel marele perdant al acestui moment care ar putea să definească viitorul partidului.

După ce a fost ales președintele PNL, Ilie Bolojan a fost surprins adunând gunoaiele din sala congresului

Emblematic! În timp ce unul dintre participanţi ţine un sac mare pentru gunoi, alţi liberali, inclusiv Ilie Boljan, strâng hartii şi sticle de plastic din sala Congresului.

PNL își alege liderii | Luptă acerbă pentru cele patru posturi de prim-vicepreședinte

Pentru cele patru posturi de prim-vicepreşedinte se luptă nu mai puţin de 10 lideri PNL, aceasta fiind miza principală a Congresului.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img