joi,17 iulie, 2025
16.4 C
Cluj

Încheierea proiectului „Aventură prin lectură”, ediția a IV-a – un succes remarcabil pentru educația copiilor din medii vulnerabile

Asociația “Inițiativă în Educație” (inEDU) din Timișoara a implementat în perioada februarie-noiembrie 2024 a patra ediție a proiectului educațional „Aventură prin lectură”, un proiect al Fundației “United Way” România, prin care au fost ajutați peste 200 de copii să nu abandoneze școala, să învețe să citească și să descopere frumusețea învățării colaborative.

Proiectul a fost implementat în 5 comunități din mediul rural: Biled, Pesac, Bencecu de Sus, Pișchia și Satchinez, având ca scop prevenirea și combaterea riscului de analfabetism funcțional în rândul a 60 de copii din fiecare comunitate, aflați în situație de vulnerabilitate socio-economică sau risc de abandon școlar, prin asigurarea accesului la activități specifice de literație.

Obiectivele proiectului au vizat dezvoltarea literației la copiii din școlile partenere în proiect, creșterea accesului cadrelor didactice la cursuri de formare profesională care să conducă la dezvoltarea competențelor de literație a elevilor și creșterea gradului de conștientizare a părinților privind necesitatea stimulării lecturii la copii. 

Timp de opt luni, 240 de copii cu o situație de vulnerabilitate socio-economică au primit o masă caldă, asigurată prin proiect, rechizite și ghiozdane la începutul anului școlar, încălțăminte pentru zilele friguroase, au desfășurat activități săptămânale de dezvoltare a competențelor de literație.

“Proiectul Aventură prin lectură și-a atins scopul și anume făcând pași spre mai bine în dezvoltarea literației. De-a lungul acestui program, copiii au beneficiat de o masă caldă, care a fost un element atractiv pentru copii, dar și activități de literație, atât în școală, cât și în afara ei, cu mine ca și învățător, dar și cu musafirii pe care i-am primit. Pe lângă aceste activități, excursiile/ieșirile au fost de asemenea binevenite și mult așteptate de către copii. Aceștia au participat cu interes și au fost activi pe parcursul activităților. Rezultatele evaluărilor finale arată că aceștia au progresat.” prof.înv.primar Ana Alecsei

Copiii s-au aventurat prin lectură, ghidați de prof. Fenichiu Corina, prof. Ianculescu Alexandra, prof. înv. primar Matieș Margareta, prof. înv. primar Deac Raluca, prof. Mareș Dumitriu Elena, prof. înv. primar Alecsei Ana, prof. Ivașca Mihaela-Dana, prof. înv. primar Martin Florica Nicoleta și prof. înv primar Oprea Ana-Maria, cadre didactice dedicate de la următoarele școli: Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” Biled, Școala Gimnazială „Maria Brindea” Pesac, Școala Gimnazială Satchinez, Școala Gimnazială Bencecu de Sus și Școala Gimnazială Pișchia. Au explorat lumea magică a poveștilor, realizând săptămânal activități de literație și scriere, au descoperit că învățarea se poate realiza și prin joacă și că școala poate fi plăcută. Au realizat activități de dezvoltare personală pornind de la povești, au introdus un ritual de citire în activitatea lor zilnică și au fost motivați să colaboreze și să lucreze împreună.

În cadrul proiectului, pe lângă activitățile săptămânale de dezvoltarea competențelor de literație, s-au organizat peste 10 ateliere de învățare non-formală și activități educative. Elevii au cunoscut scriitori, au audiat povești citite de invitați și au vizitat orașul Timișoara și orașul Jimbolia, în cadrul excursiilor educative, organizate de asociație și partenerii săi, unde au avut ocazia să viziteze expoziția imersivă deschisă la MINA Pop-up, să participe la Muzeul Apei, la Târgul de științe- Științescu și prietenii săi 2024 și la atelierul de machetare inspirat de expoziția „Trying to Move Without a Push, de la Kunsthalle Bega să vizioneze piesa de teatru Aventurile lui Yu și Huu – Parcul Magic și spectacolul interactiv “Uriașii fără cort”,

Peste 50 de voluntari au fost implicați în realizările proiectului. Aceștia și-au adus aportul la atelierele educaționale, au însoțit elevii în excursii, au ajutat la implementarea unor teste standardizate pentru a măsura nivelul de literație al elevilor, au donat cărți și alte daruri și au contribuit la crearea unui trai mai bun pentru elevi.

Pentru a crea și susține un mediu propice dezvoltării literației, s-a continuat amenajarea spațiilor pentru clubul de lectură. Clubul de lectură de la Școala Gimnazială Pișchia a fost renovat, amenajat cu ajutorul voluntarilor de la compania Bosch Timișoara și dotat cu cărți de cărți de către Asociația Curtea Veche și Fundația Bosch Romania.

„Ediția a IV-a a proiectului Aventură prin lectură a fost o adevărată aventură a cunoașterii, în care am văzut copiii descoperindu-și pasiunea pentru lectură. Am văzut că, prin colaborare și implicare comunitară, putem crea un mediu educațional accesibil și motivant pentru toți copiii. Mulțumim Fundației United Way România pentru sprijin și tuturor celor care au fost alături de noi.” a încheiat Alina Iga, coordonator al proiectului.

Despre United Way România

United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, care implică donatori și voluntari pentru a inspira și sprijini copiii și tinerii să-și termine educația, adulții să obțină stabilitatea financiară și succesul și toți să rămână sănătoși – pilonii ai unei vieți bune. Programele United Way România sprijină anual peste 11.500 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.700 de donatori individuali, 41 de donatori majori, aproape 3.000 de voluntari și peste 100 de companii.

Misiunea ONG-ului Inițiativă în Educație este de a susține si contribui la îmbunătățirea mediului educațional și a crea contexte de învățare și dezvoltare pentru a construi o lume mai bună.

Cele mai recente știri

OPINIE | Începe lupta pentru bugetul european 2028-2034

”Cea mai mare problemă pe care o văd în propunerea Comisiei este intenția de comasare a fondurilor pentru agricultură cu cele de coeziune, acestea urmând să fie incluse într-un plan național unic pentru fiecare stat membru.”, spune eurodeputatul Iuliu Winkler (UDMR/EPP într-un text #EXCLUSIV scris pentru Știrile Transilvaniei.

Aeroportul Internațional Maramureș va construi un parc fotovoltaic pentru a-și asigura necesarul de energie electrică

Investiția în valoare de 61 de milioane de lei va asigura necesarul de energie electrică a aeroportului, iar sistemul de panouri fotovoltaice va fi de tip Carport, rezultând și 300 de locuri de parcare acoperite.

Călin Georgescu, la Tribunal: Sistemul se fereşte de iubire

El a dat asigurări că poporul român "va cuceri lumea prin iubire şi genialitate".

Cod galben de inundații pe râuri din 17 județe, până la miezul nopții

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o atenționare Cod galben de viituri și posibile depășiri ale Cotelor de atenție, valabilă până la miezul nopții pe râuri din 17 județe.

Cseke Attila: Toate salariile conducătorilor unităților din subordine și al membrilor Consiliilor de administrație au fost verificate și ajustate

Prin cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale propus de Guvern se vor introduce reglementări privind Consiliile de administrație ale companiilor de stat.

Subiecte în trend

OPINIE | Începe lupta pentru bugetul european 2028-2034

”Cea mai mare problemă pe care o văd în propunerea Comisiei este intenția de comasare a fondurilor pentru agricultură cu cele de coeziune, acestea urmând să fie incluse într-un plan național unic pentru fiecare stat membru.”, spune eurodeputatul Iuliu Winkler (UDMR/EPP într-un text #EXCLUSIV scris pentru Știrile Transilvaniei.

Aeroportul Internațional Maramureș va construi un parc fotovoltaic pentru a-și asigura necesarul de energie electrică

Investiția în valoare de 61 de milioane de lei va asigura necesarul de energie electrică a aeroportului, iar sistemul de panouri fotovoltaice va fi de tip Carport, rezultând și 300 de locuri de parcare acoperite.

Călin Georgescu, la Tribunal: Sistemul se fereşte de iubire

El a dat asigurări că poporul român "va cuceri lumea prin iubire şi genialitate".

Cod galben de inundații pe râuri din 17 județe, până la miezul nopții

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o atenționare Cod galben de viituri și posibile depășiri ale Cotelor de atenție, valabilă până la miezul nopții pe râuri din 17 județe.

Cseke Attila: Toate salariile conducătorilor unităților din subordine și al membrilor Consiliilor de administrație au fost verificate și ajustate

Prin cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale propus de Guvern se vor introduce reglementări privind Consiliile de administrație ale companiilor de stat.

O localitate inventată | Forumul Civic al Românilor cere demontarea indicatoarelor rutiere cu denumirea ”Varhegy”

Potrivit reprezentanților Forumului, denumirea 'Varhegy' nu există în nomenclatorul oficial al localităților din România, prin urmare este o 'localitate inventată'.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Orăștie, iar pilotul a murit

Din primele informații, se pare că pilotul este Sorin Bochiș, foarte experimentat, care însă nu a fost ocolit de necazuri. În anul 2018 acesta a mai avut un accident similar, soldat atunci cu decesul pasagerului.

Un mort și mai mulți răniți în urma unui grav accident la Remetea Mare

La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara cu două autospeciale de primă intervenţie si comandă, o autospecială de descarcerare si trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img