joi,22 ianuarie, 2026
-3.6 C
Cluj

Creştinii îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

  • Pe 8 noiembrie, creștinii sărbătoresc Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, conducători ai îngerilor și călăuze ale sufletelor spre Rai.
  • Această zi este dedicată pomenirii morților din familie, iar tradiția populară indică faptul că nu se lucrează de Sfinții Mihail și Gavril.
  • Arhanghelul Mihail este considerat mai venerat, având rolul de protector și luptător împotriva diavolului, în timp ce Gavril este cunoscut pentru vestirea nașterii lui Iisus.
  • În folclorul românesc, Arhanghelii asistă la Judecata de apoi și sunt considerați păzitorii oamenilor de la naștere până la moarte.
  • Sărbătoarea se desfășoară timp de trei zile (8-10 noiembrie), iar obiceiul include aprinderea lumânărilor și ofrandele pentru morți.
  • On November 8, Christians celebrate Saints Archangels Michael and Gabriel, leaders of the angels and guides of souls to Heaven.
  • This day is dedicated to the remembrance of deceased family members, and popular tradition states that no work is done on Saints Michael and Gabriel’s day.
  • Archangel Michael is considered more revered, serving as a protector and warrior against the devil, while Gabriel is known for announcing the birth of Jesus.
  • In Romanian folklore, the Archangels assist at the Last Judgment and are seen as guardians of people from birth until death.
  • The celebration spans three days (November 8-10), with customs including lighting candles and offerings for the deceased.
  • November 8-án a keresztények Mihály és Gábriel arkangyalokat ünneplik, akik az angyalok vezetői és a lelkek égbe vezető útmutatói.
  • Ez a nap a család elhunyt tagjainak megemlékezésére szolgál, és a néphit szerint Szent Mihály és Gábriel napján nem dolgozunk.
  • Mihály arkangyal a nagyobb tiszteletnek örvend, védelmező és harcos a gonosz ellen, míg Gábriel a Jézus születését bejelentő szerepéről ismert.
  • A román folklórban az arkangyalok részt vesznek az utolsó ítéleten, és az emberek születésüktől halálukig terjedő védelmezőiként tekintenek rájuk.
  • Az ünneplés három napon át tart (november 8-10), és a szokások közé tartozik a gyertyagyújtás és az elhunytaknak tett felajánlások.
  • Am 8. November feiern die Christen die Heiligen Erzengel Michael und Gabriel, die Führer der Engel und Wegweiser der Seelen zum Himmel.
  • Dieser Tag ist der Erinnerung an verstorbene Familienmitglieder gewidmet, und der Volksglaube besagt, dass an den Tagen der Heiligen Michael und Gabriel nicht gearbeitet wird.
  • Erzengel Michael wird als verehrter angesehen, da er als Beschützer und Kämpfer gegen den Teufel fungiert, während Gabriel für die Verkündung der Geburt Jesu bekannt ist.
  • In der rumänischen Folklore assistieren die Erzengel beim Jüngsten Gericht und gelten als Beschützer der Menschen von der Geburt bis zum Tod.
  • Die Feier erstreckt sich über drei Tage (8.-10. November), wobei Bräuche das Entzünden von Kerzen und Opfergaben für die Verstorbenen umfassen.

Creştinii îi sărbătoresc, vineri, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai. Conform tradiţiei, în această zi se face marea pomenire a tuturor morţilor din familie, iar credinţa populară spune că de Sfinţii Mihail şi Gavril nu se lucrează.

În 8 noiembrie este sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, dar şi a cetelor îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Arhanghelii sunt conducătorii cetelor de îngeri şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai.

Astfel, Arhanghelul Mihail este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar Arhanghelul Gavril a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i dea vestea că îl va naşte pe Mântuitorul Iisus şi tot el a dus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.

n folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat, în comparaţie cu Arhanghelul Gavril. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este dat să mai trăiască. De multe ori, este înâlnit alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănător Sfântului Haralambie.

În trecut, în Bucovina, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că „ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”. În credinţa populară, Arhanghelii asistă şi la Judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.

La munte, unde Arhanghelii sunt şi patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), pe care o aruncau în dimineata zilei de 8 noiembrie în târla oilor. Se credea că, dacă turta cădea cu faţa în sus, în primăvară toate oile vor avea miei.

În calendarul popular, Sfinţii Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Obiceiul este ca, de Sfinţii Mihail şi Gavril, să se aprindă lumânări atât pentru cei în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări năprasnice.

De asemenea, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril – despre care se crede că iau sufletele oamenilor când mor – se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie.

Conform credinţei populare, în această zi de sărbătoare a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril nu se lucrează, întrucât cine nesocoteşte această regulă se va chinui înainte de moarte.

Ziua de 8 noiembrie este considerată „Vara Arhanghelilor”, iar pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun, trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase, numite popular „Vara iernii”.

În sâmbăta dinaintea sărbătorii se fac praznice pentru sufletul morţilor. Ofrandele date de pomană pentru morţi, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc „Moşii de Arhangheli”.

Cele mai recente știri

Oradea, „campioana” banilor europeni | Fonduri nerambursabile record de 617 milioane de lei în 2025, investiții de aproape 2 miliarde în oraș

Primarul Florin Birta reia acest mesaj și insistă că dezvoltarea accelerată a orașului ar fi fost imposibilă fără accesarea masivă a finanțărilor europene.

Cercetătorii din Universitatea Politehnica Timișoara propun un sistem revoluționar de transport public urban

Ideea centrală a cercetării este propunerea unei noi configurații de propulsie electrică pentru un microbuz destinat transportului public urban, în care energia electrică nu este stocată în baterii litiu-ion, ci în supercondensatoare. Acestea au avantajul unei densități de putere foarte mari, ceea ce permite încărcări extrem de rapide – sub un minut –, exact în intervalul de staționare în stații.

Deva, candidată la titlul de capitală a apei minerale de stat. De ce zona ar putea găzdui viitoarea fabrică de îmbuteliere a apei minerale...

Statul român reînvie planul de a intra direct pe piața apei minerale îmbuteliate, prin lansarea unui brand propriu. Un scenariu plauzibil și tot mai vehiculat neoficial este ca viitoarea fabrică de îmbuteliere pentru brandul național de apă minerală „Dacia” să fie amplasată în zona Devei, valorificând resursele hidrominerale și infrastructura existentă în județul Hunedoara.

UBB, campioana României în clasamentele Times Higher Education pe domenii științifice în 2026

Universitatea Babeș-Bolyai își consolidează poziția de lider al mediului universitar românesc în clasamentele internaționale pe domenii științifice, însă tabloul complet arată o competiție tot mai strânsă între marile centre universitare din țară și o presiune crescândă pentru performanță reală în cercetare, nu doar în rankinguri.

Subiecte în trend

Crimă șocantă în județul Timiș | „Prietenii” au devenit călăii unui băiat de 15 ani care a fost ucis, dezbrăcat și apoi îngropat în...

Comunitatea din Cenei este în stare de șoc, iar primarul localității vorbește despre un grup de adolescenți care chiuleau de la școală și generau probleme, fără ca semnalele de alarmă să fie urmate de măsuri eficiente din partea autorităților și a sistemului educațional.

Tunelurile care închid autostrada Vestului | Șantierul Margina – Holdea trece de 50% și promite legătura continuă Nădlac – Sibiu în 2026

Secțiunea Margina – Holdea de pe autostrada A1 Lugoj – Deva, considerată de specialiști cea mai dificilă porțiune de autostradă din vestul României, a depășit pragul de 50% stadiu fizic al lucrărilor, potrivit datelor comunicate de DRDP Timișoara și de directorul CNAIR, Cristian Pistol.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img