marți,29 aprilie, 2025
8.1 C
Cluj

Ce este „luminaţia”, ziua în care cimitirele din Transilvania sunt pline de lumină şi flori

Creştinii din Transilvania pregătesc în mod special cimitirele pentru această zi dedicată tuturor sfinţilor, dar şi pomenirii morţilor. Florile şi lumânările aprinse nu lipsesc de pe niciun mormânt.

Ziua de 1 noiembrie este trecută în calendarul romano-catolic ca fiind Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, iar ziua de 2 noiembrie este momentul în care se pomenesc în mod special morţii. Pomenirea începe însă de pe 1 noiembrie. În calendarul ortodox, o zi specială de pomenire a celor răposaţi este pe 3 noiembrie, odată cu Moşii de Iarnă.

Revenind la sărbătoarea de sorginte catolică, 1 noiembrie are două semnificaţii: pe de o parte este o zi de cinstire a tuturor sfinţilor, iar pe de altă parte este ziua de pomenire a morţilor.

Pomenirea morţilor, pe 1 noiembrie, în Transilvania este cunoscută şi sub numele de „luminaţie”. Credincioşii catolici, ortodocşi (care au împrumutat această tradiţie), reformaţi, evanghelici, protestanţi, pregătesc din timp mormintele, curăţându-le, vopsindu-le, iar în ziua luminaţiei le împodobesc cu flori şi lumânări sau candele aprinse.

Tot cu acest prilej, preoţii citesc în cimitire rugăciuni de pomenire a celor răposaţi, iar în unele zone se împart mici daruri la copii.

Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor îşi are originea în practica Bisericii din Antiohia, care chiar din primele veacuri (secolul IV) ale creştinătăţii îi celebra pe toţi martirii cunoscuţi şi necunoscuţi. Referiri la această sărbătoare se regăsesc la Sfântul Vasile cel Mare care în omiliile (predicile) sale vorbeşte şi despre Sfinţii Martiri prăznuiţi în prima duminică după Rusalii.

În Biserica Romano-Catolică, sărbătoarea a fost introdusă  oficial de Papa Bonifaciu în prima duminică după Rusalii, la fel ca şi în Răsărit. Mai târziu, sărbătoarea a fost mutată pe 1 noiembrie, iar din anul 1004 va deveni o zi de pomenire a morţilor, ce va rămâne în tradiţia occidentală până astăzi.

În momentul în care călugării irlandezi au plecat să evanghelizeze Galia s-au confruntat cu diferite practici păgâne de origine celtă, printre care era şi sărbătoarea morţilor, „Samhain“ (Zeul Morţilor, Principele Întunericului). La celţii, începutul unui nou an era sărbătorit pe 1 noiembrie, fiind considerat sfârşitul sezonului soarelui şi începutul sezonului întunericului şi a frigului. Acest moment de trecere de la un sezon la altul era marcat de druizi (preoţii celţilor) prin dansuri, incantaţii şi alte manifestări religioase. Sărbătoarea în sine era celebrată începând cu noaptea de 31 octombrie până a doua zi, la 1 noiembrie, iar uneori putea să dureze chiar trei zile. Oamenii participau la această sărbătoare îmbrăcaţi în costume făcute din piei şi oase de animale. Celţii credeau că în această noapte spiritele celor morţi puteau să revină în casele lor terestre, pentru a-şi căuta un nou trup.

În Biserica Ortodoxă s-au păstrat mai multe zile de pomenire a morţilor când creştinii merg la biserică sau în cimitire cu diverse alimente pe care le împart altor persoane. Biserica a stabilit zile de pomenire generală a morţilor: sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne, numită şi „moşii de iarnă”; sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau „moşii de vară”; „moşii de toamnă”, „Paştele blajinilor” în unele locuri; prima sâmbătă din noiembrie.

Cele mai recente știri

Festivalul Filmului European 2025: Oferte cinematografice unice în Transilvania și în alte colțuri ale României

În 2025, Festivalul Filmului European aduce la viață cele mai premiate filme ale momentului, cu proiecții speciale în orașele Transilvaniei, precum Brașov și Timișoara, dar și în alte locații din România, marcând un eveniment cultural de amploare, care unește iubitorii de film sub semnul valorilor europene.

Jandarmii montani maramureșeni, premiați la ,,Cupa Jandarmeriei Montane la Înălțime”

Jandarmii montani din Maramureș au obținut locul al III-lea la o competiție de elita dedicată activităților din mediul montan.

Cod QR instalat pe Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș

La Oarba de Mureș a fost instalat primul cod QR pe un monument dedicat eroilor români, în cadrul unui proiect-pilot ce va include și monumentele din Ungaria, Slovacia și Cehia.

Primăria Oradea, acuzată că blochează manifestările comunității LGBTI

Asociația ARK Oradea și organizația ACCEPT denunță refuzul sistematic al autorităților locale de a permite organizarea Oradea Pride.

Mii de persoane au participat la Parada Junilor

Primarul George Scripcaru a primit buzduganul Junilor bătrâni

Subiecte în trend

Aproximativ 100 de gospodării afectate de o viitură în județul Caraș-Severin

Nu au fost înregistrate victime, iar apa s-a retras în mod natural.

Mormântul Papei Francisc poate fi vizitat de public începând de astăzi

Oamenii vor putea merge duminică să viziteze mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, a doua zi după ce fostul suveran pontif a fost îngropat în biserica sa favorită din centrul Romei

Bolojan: „Dacă aş fi candidat, e posibil să fi câştigat alegerile, dar aveam o coaliţie făcută praf”

El crede că în perioada următoare va fi esenţială colaborarea dintre preşedinte – indiferent cine va fi el – şi majoritatea parlamentară.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img