- Evenimentul „104 pentru Poli” a avut loc pe Stadionul Știința, unde participanții au alergat tururi de pistă pentru a celebra cei 104 ani de existență ai Universității Politehnica Timișoara.
- Cursa desfășurată pe 26 octombrie 2024, sub egida „Timișoara City Marathon powered by UPT”, a fost un simbol al comunității academice care a susținut sportul de-a lungul timpului.
- Anul acesta, fiecare tur a fost condus de câte doi lideri care au purtat steagul UPT și tricouri cu însemnele instituției, inclusiv un lider care a purtat steagul Alumni UPT, în cinstea centenarului primei generații de ingineri.
- Președintele Senatului UPT, Liviu Cădariu-Brăiloiu, a subliniat importanța sportului și educației, anunțând că Timișoara City Marathon va fi organizat de universitate începând din acest an.
- Printre participanți s-au numărat și studenți internaționali care au purtat steagurile țărilor lor, iar evenimentul s-a încheiat cu o petrecere de socializare pentru alergători.
- The ‘104 for Poli’ event took place at the Știința Stadium, where participants ran laps to celebrate the 104 years of existence of the Politehnica University of Timișoara.
- Held on October 26, 2024, under the banner of the ‘Timișoara City Marathon powered by UPT’, this year’s race symbolized the academic community’s longstanding support for sports.
- This year, each lap was led by two leaders who proudly carried the UPT flag and wore technical shirts, including one leader who carried the Alumni UPT flag in honor of the centenary of the first engineering graduates.
- Liviu Cădariu-Brăiloiu, President of the UPT Senate, emphasized the importance of sports and education, announcing that the Timișoara City Marathon will be organized by the university starting this year.
- Among the participants were international students who carried the flags of their countries, and the event concluded with a social gathering for runners.
- A „104 a Poliért” esemény a Știința Stadionon zajlott, ahol a résztvevők köröket futottak a Politehnica Timișoara 104 éves fennállásának megünneplésére.
- A 2024. október 26-án zajló esemény, amely a „Timișoara City Marathon powered by UPT” égisze alatt történt, az akadémiai közösség sport iránti tartós támogatását szimbolizálta.
- Idén minden kört két vezető irányított, akik büszkén hordták az UPT zászlaját, és technikai pólókat viseltek, köztük egy vezető, aki az Alumni UPT zászlaját is hordozta az első mérnöki végzősök centenáriuma alkalmából.
- A UPT Szenátus elnöke, Liviu Cădariu-Brăiloiu hangsúlyozta a sport és az oktatás fontosságát, bejelentve, hogy a Timișoara City Marathon szervezését az egyetem veszi át idén.
- A résztvevők között voltak nemzetközi diákok is, akik saját országuk zászlóit vitték, és az eseményt a futóknak szóló közösségi összejövetel zárta.
- Die Veranstaltung ‘104 für Poli’ fand im Stadion Știința statt, bei der die Teilnehmer Runden liefen, um die 104-jährige Existenz der Technischen Universität Timișoara zu feiern.
- Die am 26. Oktober 2024 unter dem Banner des ‘Timișoara City Marathon powered by UPT’ durchgeführte Veranstaltung symbolisierte die langjährige Unterstützung des akademischen Umfelds für den Sport.
- In diesem Jahr wurde jede Runde von zwei Anführern geleitet, die stolz die UPT-Flagge trugen und technische T-Shirts trugen, darunter ein Anführer, der die Alumni UPT-Flagge im Gedenken an das 100-jährige Bestehen der ersten Ingenieure trug.
- Liviu Cădariu-Brăiloiu, der Präsident des UPT-Senats, betonte die Bedeutung von Sport und Bildung und kündigte an, dass der Timișoara City Marathon in diesem Jahr von der Universität organisiert wird.
- Unter den Teilnehmern waren auch internationale Studierende, die die Flaggen ihrer Länder trugen, und die Veranstaltung endete mit einem geselligen Treffen für die Läufer.
„104 pentru Poli”, tradiționala cursă de alergare de pe Stadionul Știința, prin care studenții, cadrele didactice, angajații, absolvenți și toți cei care sunt alături de UPT aleargă un număr de tururi de pistă egal cu numărul anilor de existență ai universității, a fost instituită pentru a reflecta importanța pe care Universitatea Politehnica Timișoara a acordat-o întotdeauna sportului, încă de la înființare.
Desfășurată sâmbătă, 26 octombrie 2024, sub egida „Timișoara City Marathon powered by UPT”, ediția din acest an, organizată în parteneriat cu Asociația Alergotura, a fost un eveniment de suflet, un eveniment despre spiritul Politehnicii, un eveniment prin care fiecare membru al comunității academice și-a exprimat, prin sport, alergând, după puteri, câte tururi de pistă a putut, susținerea pentru Universitatea Politehnica Timișoara.
Spre deosebire de edițiile precedente, în acest an, au fost câte doi lideri pentru fiecare tur, ce au purtat cu mândrie steagul instituției pe durata alergării, primind tricouri tehnice cu însemnele UPT. Iar pentru că suntem în anul în care sărbătorim 100 de ani de la absolvirea primei generații de ingineri de la Timișoara, al doilea lider de tur a purtat steagul Alumni UPT.
Cursa a fost deschisă de președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.math. Liviu Cădariu-Brăiloiu, care a declarat: „Mă bucur că în această zi frumoasă de toamnă comunitatea academică a UPT, colaboratorii și prietenii universității, dar și reprezentanții Asociației Alergotura, coorganizatori ai evenimentului, sunt alături de noi pentru a promova sportul, pe care Politehnica îl susține de peste 100 de ani. Evenimentul prefațează Timișoara City Marathon, din 27 octombrie 2024, care, din acest an, a trecut în organizarea Universității Politehnica Timișoara pentru a aduce împreună două dintre valorile perene ale Politehnicii – educația și sportul”.
Au urmat tururi ale facultăților, departamentelor didactice, ligilor studențești, departamentelor administrative, cărora li s-au alăturat colaboratori, prieteni și simpatizanți ai Politehnicii timișorene.
Un element inedit în acest an a fost prezența studenților internaționali ai Universității Politehnica Timișoara care, pe lângă steagul UPT și Alumni UPT, au purtat și steagurile țărilor din care provin.
Finalul a fost cu adevărat incandescent, alături de alergători venind și mașinile de Formula Student ale UPT Racing Team, dar și trupa de majorete Lav Dance a SCM Politehnica.
Spre seară, toți cei prezenți au luat parte la Pasta Party – un eveniment de socializare dedicat participanților la alergare, menit să-i conecteze după efortul fizic și să-i pregătească pe sportivii înscriși pentru „Timișoara City Marathon powered by UPT” de a doua zi.