Ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, Gala Excelenței Hunedorene a debutat la Deva vineri, 4 octombrie, într-un nou format, acordându-se 10 premii, fiecare având numele unor importante personalități care a marcat județul Hunedoara și întreaga țară. Pentru fiecare secțiune au fost premiați câte un elev de excepție și câte o personalitate a județului Hunedoara, care s-au remarcat în domeniile lor de activitate.
Evenimentul este organizat de Marea Lojă Națională din România, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Alianța Timișoara Universitară, Consiliul Județean Hunedoara, Primăria Municipiului Deva și Ordinul Eastern Star România (o altă organizație masonică, deschisă atât bărbaților cât și femeilor).
În cadrul Galei Excelenței, au fost premiați 10 elevi de excepție cu cele mai bune rezultate obținute în anul școlar 2023-2024 în diferite domenii (matematică, sport, științe inginerești, științe umaniste etc.) și 10 personalități de renume din județul Hunedoara care s-au remarcat în domeniile de activitate. Valoarea premiilor nu a fost făcută publică.
Astfel, s-au acordat premii care au avut câte două secțiuni fiecare – una pentru elevi și una pentru adulți, la următoarele categorii:
- Premiul „Dr. Alexandru Simionescu” pentru științe biologice și biomedicale
- Premiul „Aurel Vlaicu” pentru științe inginerești
- Premiul „Avram Iancu” pentru istorie și științe șociale
- Premiul „Ion Desideriu Sîrbu” pentru științe umaniste și management academic
- Premiul „Arsenie Boca” pentru caritate și spiritualitate
- Premiul „Drăgan Muntean” pentru muzică și arte
- Premiul „Ioan Ilca” pentru științe exacte
- Premiul „Nadia Comăneci” pentru performanțe deosebite în sport
- Premiul „Liviu Gherghin” pentru responsabilitate socială și promovarea județului Hunedoara
- Premiul „Iancu de Hunedoara” Premiul de Excelență pentru Întreaga Activitate
S-a acordat un Premiu Special, profesorului universitar dr. Dorel Săndesc, managerul Managerul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” din Timişoara, un hunedorean născut la Orăștioara de Sus, absolvent al Liceului Teoretic Aurel Vlaicu Orăștie, care s-a afirmat ca reprezentant de frunte al medicinei din zona de Vest a României și unul dintre liderii incontestabili ai specialității ATI, fapt reflectat și prin alegerea sa în structurile de conducere ale celor mai importante Societăți științifice, academice și profesionale, naționale și internaționale.
”A fost o onoare să aducem în prim-plan oameni valoroși, care ne sunt prieteni și aliați de valoare, odată cu desemnarea realizată de distinșii și onorații membri ai Comisiei de jurizare, reprezentanți ai instituțiilor implicate în organizarea evenimentului.”, a scris pe pagina de socializare Maria Ștefănie, inspector general al Inspectoratului Școlar Județâean Hunedoara, ea însăși membră a unei organizații masonice (Asociația Neboisa), așa cum arată Declarația de Interese.