vineri,25 aprilie, 2025
21.4 C
Cluj

Cluj-Napoca este gazda Festivalului de Toamnă al Economiei Germane

Mai multe firme româno-germane organizează, la Cluj-Napoca, în perioada 3-6 octombrie, Festivalul de Toamnă al Economiei Germane – Herbstfest 2024, eveniment care îşi propune să creeze un cadru propice pentru dialog între mediul economic, academic şi comunitate, şi care oferă, pe lângă dezbateri, şi o gamă variată de activităţi pentru toate vârstele, de la spectacole culturale şi concerte, la expoziţii interactive şi activităţi recreative, toate contribuind la o celebrare a relaţiilor economice şi culturale româno-germane.

Evenimentul este organizat de Clubul Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord (DWNT), cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, transmite Agerpres.

„Suntem o comunitate de companii care sunt înrolate sub egida DWNT în Cluj, o comunitate de companii care îşi desfăşoară business-ul pe ruta România-Germania, Germania fiind principalul partener de afaceri al României, acolo unde România exportă cel mai mult. Ce este inedit este faptul că încercăm oarecum să ne adresăm publicului larg cu anumite activităţi actualizate realităţii în care ne aflăm, prin care noi încercăm să învăţăm publicul larg sau să dăm publicului larg ceea ce ştim noi din interiorul companiilor şi mergem în direcţia culturală pe fiecare zonă, ne adresăm copiilor, încercăm să aducem firme germane. Încercăm oarecum ca din mixul acesta româno-german, care s-a generat prin business, să-l ducem şi să evidenţiem cât mai mult cât de real şi cât de important este el la nivelul societăţii”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele DWNT, Florin Sabou.

El a adăugat că în cadrul dezbaterilor vor fi abordate teme referitoare la îmbunătăţirea exporturilor firmelor din regiune, dar şi despre învăţământul dual academic.

„Dezbaterile tematice le organizăm împreună cu Universitatea „Babeş-Bolyai”, unde avem diferiţi invitaţi pe două teme principale pe care ne-am axat anul acesta, sunt teme care impactează direct calitatea economiei noastre şi a problemelor pe care le întâmpină companiile zi de zi. Avem o dezbatere în care vom analiza şi vom discuta împreună cum putem îmbunătăţi calitatea activităţilor companiilor din regiune şi, mai departe, a exportului, fiindcă exportul este o temă care va fi necesară României în următorii ani, pentru a-şi îmbunătăţi performanţele economice şi pentru a redresa oarecum deficitul despre care se vorbeşte în public. Deficitul respectiv va putea fi îndreptat doar prin îmbunătăţirea performanţelor companiilor locate în România şi, în aceeaşi măsură, pentru a se evita oarecum măririle de taxe de care tuturor ne este frică şi vrem oarecum să le evităm, fiindcă duc în zona impredictibilităţii şi aduc probleme sau de multe ori chiar descurajează investitorii străini care îşi desfăşoară activitatea în România. Şi pentru a îmbunătăţi performanţele economice, avem nevoie de competenţe superioare, de competenţe aprofundate şi în această direcţie merge a doua dezbatere, în direcţia de învăţământ şi a învăţământului dual academic”, a mai spus Florin Sabou.

La dezbaterile care vor avea loc vineri sunt invitaţi, printre alţii, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, ministrul Educaţiei Naţionale, Ligia Deca, şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Cele mai recente știri

Cele mai așteptate evenimente din Transilvania în această săptămână: 24-30 aprilie 2025

Transilvania se pregătește pentru o săptămână plină de evenimente captivante, de la ateliere creative și expoziții, până la concerte electrizante și petreceri de neuitat.

Premiera națională în cardiologie: Spitalul Județean Brașov introduce tehnologia electroporației

Spitalul Județean Brașov a realizat o premieră națională prin efectuarea unor ablații de fibrilație atrială utilizând tehnologia electroporației, o metodă inovatoare care promite rezultate remarcabile în tratamentele cardiologice.

România declară 26 aprilie zi de doliu național în memoria Papei Francisc

România va declara 26 aprilie zi de doliu național în memoria Papei Francisc, marcând funeraliile Suveranului Pontif, care vor avea loc la Vatican.

O nouă facultate în cadrul UBB: Științe Medicale și ale Sănătății

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) are de acum 23 de facultăți prin crearea Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății, a cărei înființare a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern în data de 24 aprilie 2025.

Primarul unei comune hunedorene este cercetat penal pentru uz de fals

Polițiștii hunedoreni au precizat că se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 din Codul Penal.

Subiecte în trend

Secţia pentru judecători a CSM sesizează Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti care a dat decizia privind...

Potrivit sursei citate, ”măsura dispusă are în vedere faptul că în aproximativ 30 de alte cauze identice soluţionate de curţile de apel din ţară soluţiile pronunţate au fost de respingere a acţiunii, practica judiciară fiind unitară în acest sens”.

Finala Cupei României la fotbal se va juca la Arad

Finala Cupei României din 14 mai 2025 se va...
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img