miercuri,18 iunie, 2025
15.3 C
Cluj

Fără vize în Statele Unite ale Americii | România îndeplinește de la 1 octombrie toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a anunțat marți că țara noastră îndeplinește de la 1 octombrie toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver.

„Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver.

Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere.

Primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor”, a anunțat Muraru.

La sfârșitul lunii august, premierul Marcel Ciolacu a declarat că ”sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”.

În luna februarie 2024, în contextul înființării, în 2023, a unui Comitet pentru aderarea României la programul de scutire de vize pentru Statele Unite ale Americii (Visa Waiver), precum și a unui plan de măsuri pentru atingerea acestui scop, Guvernul a adoptat Hotărârea (HG) nr. 77. Prin acest document s-a introdus posibilitatea decontării cheltuielilor pentru taxa de viză (185 de dolari), de către angajator, pentru angajații din administrația publică centrală, cu prioritate cei din domeniile apărării, ordinii publice, siguranței naționale, justiției și afacerilor externe.

Cele mai recente știri

CFR Cluj o va înfrunta pe Paksi FC, în primul tur preliminar al Europa League

Paksi FC a jucat și în sezonul trecut cu o echipă românească în primul tur preliminar al Europa League, fiind eliminată de echipa de ligă secundă Corvinul Hunedoara

Politehnica și Eu | Ioan Holender, omagiat la împinirea a 90 de ani

Cu ocazia aniversării a 90 de ani de viață...

Târgul de carte Alba Transilvania – trei zile de lectură, artă și muzică la Alba Iulia

Cele 22 de pavilioane amplasate în inima Cetății Alba Iulia găzduiesc edituri prestigioase, agenții de difuzare de carte românească și străină și instituții care dețin edituri proprii sau care editează publicații

Samfest Jazz&Wine | Sătmărenii sunt așteptați cu muzică bună și vinuri excepționale în inima orașului, în Piața Libertății

În perioada 20-22 iunie, jazzul și vinul își dau întâlnire în centrul istoric al orașului

Prizele de apă brută din Târnava Mică, de la Fântânele și Târnăveni, au fost închise din cauza concentrației mari de sare

Potrivit CJSU Mureș, experții estimează că un nou val de apă cu salinitate crescută va ajunge în perioada următoare la priza de captare Fântânele.

Subiecte în trend

CFR Cluj o va înfrunta pe Paksi FC, în primul tur preliminar al Europa League

Paksi FC a jucat și în sezonul trecut cu o echipă românească în primul tur preliminar al Europa League, fiind eliminată de echipa de ligă secundă Corvinul Hunedoara

Târgul de carte Alba Transilvania – trei zile de lectură, artă și muzică la Alba Iulia

Cele 22 de pavilioane amplasate în inima Cetății Alba Iulia găzduiesc edituri prestigioase, agenții de difuzare de carte românească și străină și instituții care dețin edituri proprii sau care editează publicații

Prizele de apă brută din Târnava Mică, de la Fântânele și Târnăveni, au fost închise din cauza concentrației mari de sare

Potrivit CJSU Mureș, experții estimează că un nou val de apă cu salinitate crescută va ajunge în perioada următoare la priza de captare Fântânele.

29 de localități din județul Timiș au primit câte un autobuz electric pentru transportul elevilor

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a declarat că acestea sunt primele dintr-un lot total de 58 de microbuze școlare, din care următoarele patru vor sosi până în luna septembrie, iar celelalte 25 de microbuze hibride, până la sfârșitul anului.

Senatorul care și-a falsificat CV-ul, condamnat pentru conducere cu permisul suspendat

Senatorul Paul Ciprian Pintea a primit nouă luni pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, pedeapsă contopită cu o altă condamnare de un an și două luni, primită în martie 2024 la Judecătoria Zalău, tot pentru aceeași infracțiune, în final rezultând un an și cinci luni cu suspendare.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu le oferă spectatorilor și în acest an ocazia de a întâlni zeci de figuri remarcabile ale lumii...

Conferințele FITS 2025 aduc în fața publicului mari personalități ale lumii artistice precum actorii Bill Murray și Kathleen Turner, scriitorul Wole Soyinka sau regizorii Alain Platel și Alexis Michalik
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img