joi,17 iulie, 2025
21.4 C
Cluj

Casa Vulcanilor din Geoparcul Țara Hațegului aniversează 10 ani

Unul dintre cele mai de succes proiecte de educație și voluntariat de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, sărbătorește un deceniu de existență. Coordonat de Asociația Drag de Hațeg, obiectivul de vizitare Casa Vulcanilor contribuie semnificativ la dezvoltarea turismului și educației în Țara Hațegului.

Vizitatorii care trec pragul Casei Vulcanilor sunt transportați într-o lume fascinantă, cu 70 de milioane de ani în urmă. În acea vreme, pe o insulă tropicală, înconjurată de apele Oceanului Tethys și populată de dinozauri pitici, erupțiile vulcanilor aruncau la suprafață  lavă și bombe vulcanice.  

Povestea vulcanilor este o parte importantă a trecutului geologic unic al Țării Hațegului, iar tinerii voluntari ai Geoparcului au ales să spună această poveste într-un mod care să atragă atenția și asupra prezentului și a unui viitor sustenabil. Cu sprijinul programului Spații Verzi derulat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România, ei au ridicat o construcție ecologică din cob – un amestec de lut, paie și apă. La realizarea Casei Vulcanilor din Densuș au contribuit 300 de voluntari, în majoritate tineri din Țara Hațegului, dornici să contribuie la atractivitatea zonei în care locuiesc. Au avut nevoie de 200 de zile pentru a finaliza construcția și au folosit 20 m3 de pământ galben, 15 m3 de nisip și 5.000 de litri de apă. Pentru a obține cei 30 de m3 de cob, utilizați la pereții casei, voluntarii au trebuit să amestece lutul, paiele și apa cu picioarele goale. Casa Vulcanilor nu este atrăgătoare doar la interior, ci și la exterior pentru că este decorată creativ cu diverse simboluri ce spun povestea Geoparcului și a Țării Hațegului.

Alina Ciobanu, președinta Asociației Drag de Hațeg spune că pe parcursul celor 10 ani, de când spune povestea vulcanilor din vremea dinozaurilor la obiectivul de vizitare, a învățat trei lecții foarte importante:

1. Tinerii sunt cu adevărat resurse pentru comunitate. Casa Vulcanilor a fost proiectul care a ajutat la crearea unei echipe de tineri implicați al căror exemplu a fost preluat de generațiile ulterioare și care astăzi iau parte la aproape toate proiectele Geoparcului, naționale sau internaționale.

2. Patrimoniul geologic și cel natural reprezintă resurse pentru dezvoltarea locală. Pornind de la zero, doar cu această idee în minte, Casa Vulcanilor s-a materializat  într-un catalizator pentru dezvoltarea locală.  

3. Știința este accesibilă tuturor. Evenimentele și experiențele educaționale care au implicat comunicarea științei într-o formă accesibilă tuturor vârstelor, au contribuit la dezvoltarea turismului durabil în zonă.

Cei 10 ani de existență a Casei Vulcanilor sunt marcați prin o mulțime de activități și de ateliere de educație dedicate atât voluntarilor cât și elevilor de la școlile partenere, iar voluntarii seniori sunt invitați să împărtășească din experiența lor, printr-o serie de ateliere, celor care deprind acum plăcerea voluntariatului. O expoziție de fotografie cu tema „Casa Vulcanilor – 10 ani de nota 10” celebrează momentele cheie din construcția și activitatea acestui obiectiv. Tot cu această ocazie va fi lansat un nou program educațional dedicat adolescenților și adulților, iar în luna august va fi organizată cea de a șasea ediție a evenimentului „Ziua Vulcanilor”, o celebrare a descoperirilor geologice din Țara Hațegului.

Proiectul „Casa Vulcanilor 10 ani. 10 lecții de nota zece oferite de un proiect de mediu în comunitate” este derulat de Asociația Drag de Hațeg și este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL Romania prin Programul Spații Verzi. Parteneri în proiect sunt Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, Asociația de Turism Retezat, Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea și Școala Gimnazială Densuș. 

*********

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 213 de teritorii din 48 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. 

Cele mai recente știri

OPINIE | Începe lupta pentru bugetul european 2028-2034

”Cea mai mare problemă pe care o văd în propunerea Comisiei este intenția de comasare a fondurilor pentru agricultură cu cele de coeziune, acestea urmând să fie incluse într-un plan național unic pentru fiecare stat membru.”, spune eurodeputatul Iuliu Winkler (UDMR/EPP într-un text #EXCLUSIV scris pentru Știrile Transilvaniei.

Aeroportul Internațional Maramureș va construi un parc fotovoltaic pentru a-și asigura necesarul de energie electrică

Investiția în valoare de 61 de milioane de lei va asigura necesarul de energie electrică a aeroportului, iar sistemul de panouri fotovoltaice va fi de tip Carport, rezultând și 300 de locuri de parcare acoperite.

Călin Georgescu, la Tribunal: Sistemul se fereşte de iubire

El a dat asigurări că poporul român "va cuceri lumea prin iubire şi genialitate".

Cod galben de inundații pe râuri din 17 județe, până la miezul nopții

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o atenționare Cod galben de viituri și posibile depășiri ale Cotelor de atenție, valabilă până la miezul nopții pe râuri din 17 județe.

Cseke Attila: Toate salariile conducătorilor unităților din subordine și al membrilor Consiliilor de administrație au fost verificate și ajustate

Prin cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale propus de Guvern se vor introduce reglementări privind Consiliile de administrație ale companiilor de stat.

Subiecte în trend

O localitate inventată | Forumul Civic al Românilor cere demontarea indicatoarelor rutiere cu denumirea ”Varhegy”

Potrivit reprezentanților Forumului, denumirea 'Varhegy' nu există în nomenclatorul oficial al localităților din România, prin urmare este o 'localitate inventată'.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Orăștie, iar pilotul a murit

Din primele informații, se pare că pilotul este Sorin Bochiș, foarte experimentat, care însă nu a fost ocolit de necazuri. În anul 2018 acesta a mai avut un accident similar, soldat atunci cu decesul pasagerului.

Un mort și mai mulți răniți în urma unui grav accident la Remetea Mare

La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara cu două autospeciale de primă intervenţie si comandă, o autospecială de descarcerare si trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
spot_img

Alte articole din aceeași categorie

Categorii Populare

spot_imgspot_img